Aproximativ 14.000 de consumatori din zona Voluntari au rămas fără gaze naturale, duminică, în urma unui incendiu produs pe Bulevardul Pipera, care a afectat rețeaua de distribuție, a anunțat compania Neogas Grid SA. Alimentarea va fi reluată luni, 20 octombrie, începând cu ora 09:00.
Potrivit companiei, un accident între două autoturisme a avut loc în jurul orei 11:00, pe Bulevardul Pipera. În urma impactului, vehiculele au luat foc, iar flăcările au afectat obiective ale sistemului de distribuție a gazelor naturale.
Echipele Neogas au intervenit imediat și au închis gazele dintr-o vană aflată lângă stația de reglare-măsurare presiune Pipera, pentru a preveni orice risc suplimentar.
„Echipele de intervenție lucrează continuu la remedierea defecțiunii, iar reluarea alimentării cu gaze se va face luni dimineață, în deplină siguranță”, se arată în comunicatul companiei.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a anunțat că 58 de persoane au fost evacuate preventiv dintr-un hotel aflat în apropiere.
„Incendiul produs la cele două autoturisme a fost stins, iar țeava de gaze afectată a fost securizată. Nu au fost înregistrate victime”, a precizat ISUBIF.
Neogas Grid SA a transmis că, pe durata lucrărilor și până la reluarea alimentării, consumatorii nu trebuie să încerce repornirea instalațiilor pe cont propriu și să evite utilizarea oricăror surse de scântei în zone unde se simte miros de gaze.
Compania reamintește că intervențiile neautorizate sunt periculoase, iar punerea în funcțiune a instalațiilor se va face doar în prezența consumatorilor, cu semnătură de confirmare.
În caz de urgență, cetățenii pot contacta Dispeceratul Neogas Grid SA, gratuit, la TelVerde 0800.080.003, disponibil non-stop.
Iată și comunicatul Primăriei Voluntari: