Ceremonia de deschidere a evenimentului cu tema China, aniversarea celor 80 de ani de la fondarea ONU și a expoziției globale foto pentru tineri „Aceeași vatră”, organizată de China Media Group (CMG) în colaborare cu biroul ONU din China a avut loc marți.
Ministru-adjunct al Departamentului de Publicitate al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, președintele CMG, Shen Haixiong, și Secretarul general-adjunct al ONU pentru comunicaţii globale, Melissa Fleming, au transmis mesaje video. La rândul său, Siddharth Chatterjee, coordonatorul ONU în China, a prezentat un mesaj în cadrul evenimentului la care au participat oficiali și reprezentanți ai agențiilor ONU, diplomați și acreditați mass media din mai multe țări.
În mesajul său, Shen Haixiong a declarat că, în ultimii 80 de ani, ONU a adus contribuții de neșters la menținerea păcii mondiale, la promovarea dezvoltării globale și promovarea dialogului civilizațiilor. China și-a îndeplinit responsabilitățile ca membru permanent al Consiliului de Securitate, a sprijinit ferm rolul central al Națiunilor Unite în afacerile internaționale, apărând cu fermitate multilateralismul și manifestând pe deplin sarcina istorică a unei mari puteri responsabile. Ca important partener al ONU, China Media Group a acordat atenție și a transmis vocea ONU că lume, a prezentat procesul de guvernanță globală, făcând legături între China și lume. În viitor, CMG va colabura cu Națiunile Unite, cu mass-media și cu tinerii din întreaga lume.
La rândul său, Melissa Fleming a apreciat sprijinul ferm dat de China multilateralismului și angajamentul solemn pentru cooperarea globală. Piatra de temelie a ordinii internaţionale postbelice, ONU a fost întotdeauna angajată în menţinerea păcii, promovarea dezvoltării şi garantării drepturilor omului.
Siddharth Chatterjee a arătat că, în calitate de membru fondator al ONU și membru permanent al Consiliului de Securitate, China s-a implicat în misiunile pentru menținerea păcii, jucând un rol constructiv în promovarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, în combaterea schimbărilor climatice și cooperarea globală, în proiectele de sănătate publice.
Totodată, China Media Group a inițiat expoziția globală foto pentru tineri intitulată „Aceeași vatră – Aniversarea celor 80 de ani de la fondarea ONU”. Lucrările prezintă căutăriile eterne ale omenirii pentru dreptatea globală, exprimând nu doar speranţa, ci fiind declaraţii de acţiune.
Un număr de 35 de fotografii selectate din 56.000 primite din 51 de țări au fost premiate și expuse, urmând să fie prezentate pe site-ul oficial al CGTN.