1. Alice în Țara Ideilor
Autor: Roger-Pol Droit
Editura: Trei, 2025
Traducere: Claudiu Constantinescu
Pătrunzând în minunata Țară a Ideilor, Alice va străbate secolele și civilizațiile pentru a întâlni înțelepți și filosofi care, din Antichitate până în zilele noastre, au căutat să înțeleagă lumea. Îl întâlnește pe Socrate în piața din Atena, se trezește prizonieră în peștera lui Platon, vizitează Grădina lui Epicur, descoperă înțelepciunea evreilor, traversează Gangele pentru a-l asculta pe Buddha, urmează un curs al lui Avicenna la Buhara, conversează cu Montaigne în „librăria“ sa, dansează cu Rousseau, ia prânzul cu Kant, se plimbă cu Nietzsche la Sils Maria, îl asaltează pe Freud cu întrebări în cabinetul său din Viena…
Roger-Pol Droit (n. 1949) este filosof, scriitor și jurnalist francez. Absolvent al École Normale Supérieure, doctor în filosofie, a fost mai întâi profesor de filosofie, apoi cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique. Este autorul a numeroase cărți de inițiere în filosofie, printre care La Compagnie des philosophes (1998), Religiile pe înțelesul fiicei mele (2000), Filosofia pe înțelesul fiicei mele (2004), Une brève histoire de la philosophie (2008), Maeștrii gândirii. Cei mai importanți filosofi din secolul XX (2011).
2. O moarte foarte ușoară
Citește pe Antena3.ro
Putin sare în apărarea lui Călin Georgescu, la 3 ore după ce Nicușor Dan a prezentat la UE raportul despre alegerile prezidențiale
Autoare: Simone de Beauvoir
Editura: Humanitas Fiction, 2025
Traducere: Daniel Nicolescu
În același timp confesiune, jurnal intim curajos și reflecție profundă asupra condiției umane și feminine, O moarte foarte ușoară, pe care Sartre o considera cea mai bună scriere a lui Simone de Beauvoir, consemnează minuțios declinul brusc și neașteptat al mamei autoarei, al cărei portret cu lumini și umbre devine o efigie a demnității pe drumul către deznodământul inexorabil. Metafizică și mundană, tandră și necruțătoare, revoltată și împăcată, privirea fiicei descoperă în sfârșit, în clipa despărțirii, ființa complexă a mamei.
Acesta este, de fapt, și un moment de reflecție și de reconsiderare a relației conflictuale cu mama, căreia Simone de Beauvoir îi reproșase constant moralitatea burgheză și religiozitatea, în timp ce ea, la rândul ei, era blamată de mamă pentru libertinaj și ateism, defecte care îi diminuau incontestabila valoare intelectuală. În aceste clipe în care sunt permanent alături, între ele survine o înțelegere profundă, iar armistițiul lor lasă loc păcii depline.
3. Singurii indieni buni
Autor: Stephen Graham Jones
Editura: Litera, 2025
Traducere: Bogdan Perdivară
Ricky, Lewis, Gabe și Cassidy sunt legați de moștenirea lor culturală, tributari societății și captivi în nesfârșitele întinderi nord-americane. Acum, la zece ani după o vânătoare fatidică de cerbi, rămasă un secret păstrat cu sfințenie, acești bărbați – și copiii lor – trebuie să înfrunte un spirit feroce care îi atacă rând pe rând. Un spirit care adoptă chipul celor dragi și, cu o violență de neimaginat, își croiește drum în căminele și familiile lor și în cele mai sacre momente de exprimare a credinței.
Stephen Graham Jones este autorul a 35 de romane și volume de povestiri, printre care Singurii indieni buni (The Only Good Indians), My Heart Is a Chainsaw și I Was a Teenage Slasher. A fost distins cu mai multe premii literare: Bram Stoker Award, Ray Bradbury Prize, Shirley Jackson Award, Jesse Jones Award, oferit de Texas Institute of Letters, Independent Publishers Award for Multicultural Fiction și Alex Award, din partea American Library Association. Locuiește și predă în Boulder, Colorado.
4. Altă istorie a artei
Autor: Miguel Ángel Cajigal
Editura: Baroque Books, 2025
Traducere: Cornelia Rădulescu
O nouă abordare a conceptului de artă care ne deschide mintea spre un univers al rafinamentului guvernat de dialogul permanent dintre autor și noi, cititorii, într-o altă concepție despre creația artistică, fără prejudecăți, în deplină libertate și fără canoane prestabilite. Ce trebuie să ne placă și ce nu, ce tablouri au schimbat lumea și cine sunt geniile care le-au creat? Ce se întâmplă dacă nu ne place Picasso? Dar Velázquez? Și teribila banană lipită pe zid? Vom învăța să iubim arta fără conexiuni emoționale rigide și fără reverențe dictate, descoperind o galerie ce i-a ales pe Maurizio Cattelan, Teresa Margolles sau Fiona Banner, dar și pe Monet, Renoir, Morisot, Degas, Sisley și Pissarro, alături de Guo Xi, Frida Kahlo sau Artemisia Gentileschi.
Miguel Ángel Cajigal Vera (El Barroquista) este istoric de artă și membru al Consiliului Internațional pentru Monumente și Situri, precum și al Consiliului Internațional al Muzeelor. Conduce un program de master de educație pentru muzee și spații culturale la Universitatea Miguel de Cervantes, colaborează la universități din Spania și SUA, îl găsim pe Twitter, Instagram și YouTube, îl auzim la posturi de radio spaniole și îl vedem la Televisión Española (TVE), la emisiunea El condensador de fluzo.
5. Revărsatul zorilor
Autor: Iulian Bocai
Editura: Trei, 2025
„E mereu la fel în relațiile lungi: întâi dispare dorința, apoi dispare blândețea. Poți să supraviețuiești primei dispariții din obișnuință sau din datorie ori poate chiar din prietenie, dar, ajuns la a doua, se vede întotdeauna sfârșitul și știu că trebuie să mă pregătesc pentru el încă dinainte să-l conștientizez cu totul. Primul semn de cruzime sau de indiferență îl anunță și de acolo nu mai e decât o chestiune de timp până-ți faci curaj să pleci, deși uneori poate dura ani buni până se dezleagă.” – Iulian Bocai
6. Teatrul de la malul mării
Autoare: Joanna Quinn
Editura: Humanitas Fiction, 2025
Traducere: Sînziana Dragoș
Un teatru la malul mării. O copilărie ieșită din comun. Un război care schimbă totul. În Anglia exuberanței interbelice, într-un conac cu pereți prea groși și părinți veșnic neatenți, o fetiță găsește o balenă eșuată pe coastă, din scheletul căreia își va ridica un teatru. Așa începe marea aventură a lui Cristabel Seagrave care, alături de ceilalți copii ai familiei – Flossie, sora ei vitregă, și Digby, fratele vitreg al acesteia –, construiește un univers al poveștilor și spectacolului. Copiii devin regizori ai propriei realități și, cu toate că drumurile lor, pe parcursul maturizării, se despart, iar războiul îi trimite în direcții diferite, firele nevăzute care îi leagă sunt puternice precum oasele balenei din copilărie. Relațiile se transformă, capătă tăceri și nuanțe, dar rămân temelia unei legături care sfidează timpul, distanța și ororile războiului. O saga despre familie, cea pe care o alegi, despre libertate și puterea salvatoare a teatrului, chiar și atunci când lumea arde.
7. Tot ce-am ascuns
Autoare: Loreth Anne White
Editura: Litera, 2025
Traducere: Oana Barbu
Trinity Scott, realizatoare de podcasturi true crime, urmărește succesul care să o propulseze în top, iar noul ei serial ar putea fi cheia. Subiectul ei este Clayton Jay Pelley. Cu mai bine de două decenii în urmă, acest bărbat de familie respectat și consilier școlar a mărturisit uciderea brutală a elevei Leena Rai. Dar motivul pentru care a comis crima a rămas un mister. Într-o serie de interviuri exclusive din închisoare, Clayton îi dezvăluie lui Trinity adevărul despre ce s-a întâmplat în acea noapte sub Podul Diavolului. Iar ceea ce spune nu este deloc ceea ce locuitorii din orășelul Twin Falls, din regiunea Pacific Northwest, s-ar fi așteptat. Clayton susține că nu el a făcut-o. A mințit atunci? Sau minte acum? Pe măsură ce numărul ascultătorilor crește și ratingurile explodează, Trinity simte lipsa unei piese-cheie în poveste: Rachel Walczak, detectiva retrasă care a scos la lumină pornirile întunecate ale lui Pelley și l-a trimis după gratii. Rachel nu vrea să joace jocul lui Clayton – până când Trinity sapă mai adânc, iar ecoul podcastului se amplifică. Atunci, Rachel începe să pună sub semnul întrebării tot ce credea că știe despre trecut. Cu fiecare dezvăluire provocatoare a lui Clayton, un lucru devine clar: el nu este singurul din Twin Falls care ascunde un secret.
8. Soția doctorului
Autor: Daniel Hurst
Editura: Litera, 2025
Traducere: Sanda Spiridon
„Soțul meu este doctor. E un bărbat inteligent, șarmant și toată lumea are încredere în el. Toată lumea, cu excepția mea. Din afară, pare că am totul – căsnicia perfectă, soțul perfect, viața perfectă. Dar nu e decât o iluzie. Doctorul Drew Devlin nu este figura respectabilă care se pretinde a fi. Motivul pentru care ne-am mutat în casa aceasta veche și frumoasă, cu o priveliște superbă către mare, e că aveam nevoie să lăsăm trecutul în urmă. Trebuia să fie un nou început pentru amândoi. Numai că, din câte am descoperit, soțul meu m-a mințit iarăși. Se folosește de puterea pe care i-o conferă munca pentru a se juca cu viețile oamenilor și pentru a obține exact ceea ce își dorește – indiferent cine are de suferit. Dar pe mine, una, m-a subestimat. Am avut suficient timp, în casa asta mare și izolată, să mă gândesc la toate greșelile lui. Și soțul meu nu are nici cea mai vagă idee ce e pe cale să se întâmple…”
9. Douăsprezece zile
Autor: Victor Sebastyen
Editura: Corint, 2025
Traducere: Alina Popescu
Douăsprezece zile reconstituie desfășurarea unui eveniment istoric marcant din perioada Războiului Rece – Revoluția Ungară din toamna anului 1956. Intensă și reprimată cu brutalitate, a reprezentat un puternic moment de contestare a stăpânirii sovietice asupra țărilor Europei de Est. Victor Sebestyen, jurnalist a cărui familie a fugit din Ungaria, oferă o nouă perspectivă istorică, folosind documente oficiale recent desecretizate, jurnale din propria familie și mărturii ale unora dintre participanți. Astfel, sunt descrise zilele de început ale Revoluției, când, înarmați doar cu câteva puști, cocktailuri Molotov și cu un curaj disperat, locuitorii Budapestei s-au răsculat împotriva ocupanților sovietici și aproape că au reușit să-i alunge. În timp ce lumea întreagă urmărea cu uimire confruntarea, maghiarii păreau încrezători în victoria asupra Imperiului Roșu. Numai că sovieticii nu au ezitat să recurgă la acțiuni violente, trecute cu vederea de puterile occidentale, implicate în Criza Suezului.
Dinamic și cutremurător, Douăsprezece zile este un volum de neratat pentru cei interesați de istorie și care vor să afle mai multe despre un episod istoric crucial din a doua jumătate a secolului al XX-lea, petrecut la granița cu România.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹