Într-o perioadă în care funcțiile banilor sunt redefinite prin digitalizare, inteligență artificială și transformări geopolitice, volumul lui Ștefan I. Dumitrescu oferă o construcție teoretică solidă și actuală despre natura profundă a monedei. Această recenzie propune o lectură a tratatului din perspectiva teoriei monetare moderne și a nevoii urgente de repunere în discuție a fundamentelor conceptuale ale politicii monetare.
Într-un moment în care totul se transformă – de la algoritmii de plată la formele de valoare recunoscute de societate -, o lucrare care pune în discuție esența monedei fără să se lase prinsă în zgomotul conjuncturii devine mai mult decât o contribuție academică: devine un punct de sprijin. Tratatul de monetă al lui Ștefan I. Dumitrescu este o astfel de lucrare. Nu pentru că ar propune o „rețetă” aplicabilă într-o criză inflaționistă sau în tranziția către monede digitale, ci pentru că reformulează întrebarea fundamentală: ce este, de fapt, moneda?
În loc să pornească de la formele pe care le vedem – bancnote, monede, rezerve, conturi – autorul merge direct la fond. Moneda este definită ca „ficțiune cu funcțiune”, o convenție abstractă care funcționează tocmai pentru că este acceptată. Nu aurul, nu garanția statului, nu masa monetară dau putere unei monede, ci capacitatea societății de a o recunoaște ca vehicul legitim de transfer al valorii. Este o poziție care îl așază pe Dumitrescu aproape de școala chartalistă inaugurată de Georg Friedrich Knapp, pentru care moneda e o creație a dreptului pozitiv, și în convergență cu viziunea lui Alfred Mitchell Innes, care vede în bani o relație între creditor și debitor, nu un obiect.
Ce aduce autorul în plus este un model sistemic, în care moneda nu e analizată doar ca mijloc de plată sau unitate de cont, ci ca o instituție de încredere socială. Dumitrescu introduce noțiunea de „putere de transfer” – expresia unei capacități instituționale de a mijloci schimbul și de a susține acordul implicit între participanții la economie. În această lumină, volatilitatea monedei nu este doar o problemă tehnică de stabilitate a prețurilor, ci un risc structural pentru coerența relațiilor sociale.
Această abordare recontextualizează multe dintre conceptele economice tradiționale. Inflația, de exemplu, nu este tratată ca o simplă creștere a prețurilor, ci ca o alterare a încrederii în instrumentul prin care indivizii transferă valoare în timp. Convertibilitatea monetară nu este văzută ca o garanție de stabilitate, ci ca o formă de ancorare simbolică într-un sistem de referință comun. Moneda este analizată nu în raport cu aurul, cu rezervele sau cu PIB-ul, ci în raport cu capacitatea ei de a organiza comportamente și de a structura relații între indivizi și instituții.
Fără a cita direct din Menger sau Mises, Dumitrescu răspunde indirect la întrebările formulate de aceștia. Spre deosebire de teoria monetară clasică, în care moneda apare ca rezultat al selecției naturale a bunurilor mai „vandabile” (Menger) sau ca instrument pentru exprimarea valorii temporale a preferințelor (Mises), autorul român mută accentul de pe caracteristicile obiectului monetar pe natura convenției care îl face funcțional. Din această perspectivă, e irelevant dacă suportul e metalic, hârtie sau digital: ceea ce contează este infrastructura de încredere care legitimează utilizarea sa.
Citește pe Antena3.ro
Doi soți care au început să-și renoveze casa veche de sute de ani au descoperit o comoară sub podeaua din bucătărie
Ce pare și mai actual este relația dintre monedă și stat. Dumitrescu nu adoptă o poziție ideologică, ci una sistemică: statul este, de facto, entitatea care poate organiza o formă de recunoaștere colectivă a unei monede. Nu pentru că are forță coercitivă, ci pentru că gestionează cel mai amplu sistem de creanțe (prin fiscalitate) și, implicit, de acceptare a valorii. Astfel, moneda devine dublu legată de stat: ca vehicul al transferului și ca semnal al ordinii fiscale. Este o idee care rezonează cu ceea ce teoriile monetare moderne (MMT) susțin azi în spațiul internațional: că orice monedă este, mai întâi, un credit recunoscut de o autoritate legitimă.
Citind acest tratat în 2025, nu ai senzația unei lucrări depășite sau anacronice, ci a unei grile de lectură încă neexploatate suficient. Într-o lume în care politicile monetare sunt analizate în termenii dobânzilor de referință și al așteptărilor pieței, abordarea lui Dumitrescu invită la o reflecție de adâncime. Ce se întâmplă cu moneda când dispare complet din spațiul material? Ce înseamnă valoarea dacă este în întregime generată în rețelele algoritmice? Poate fi încrederea transferabilă fără o instituție colectivă care să o susțină?
Volumul nu oferă răspunsuri finale, dar propune o gramatică în care aceste întrebări pot fi puse fără să alunece în tehnicism. Moneda este tratată ca un vector de ordine, o formă de coordonare a deciziilor într-o economie complexă, nu ca un instrument aflat la dispoziția unei autorități. De aici, și avertismentul implicit: ruperea monedei de sistemul de încredere care o legitimează nu generează doar inflație sau instabilitate, ci dezintegrează sensul schimbului însuși.
Pentru economiștii formați în paradigma instrumentelor, Tratatul de monetă poate părea, la început, o lucrare abstractă. Dar pe măsură ce se înaintează în argumentație, devine limpede că tocmai această abstractizare permite o înțelegere mai solidă a dinamicilor reale. Nu putem regândi politica monetară fără a regândi ce este moneda. Nu putem regla inflația fără a înțelege ce înseamnă „valoarea” într-un sistem de încredere.
Într-o epocă în care circulă simultan monede ale băncilor centrale, criptomonede, instrumente private de plată și promisiuni mutuale de valoare, o lucrare ca aceasta devine o busolă intelectuală. Nu pentru a ne întoarce în trecut, ci pentru a înțelege ce s-a pierdut atunci când am redus moneda la un cod numeric sau la o funcție de optimizare. Tratatul de monetă nu e o nostalgie, nici măcar atunci când moneda e scrisă în termenul originar „moneta”, ci o provocare: aceea de a trata moneda nu ca o sumă de unități, ci ca o expresie a coerenței colective.
