„Violența xenofobă nu mai este o teorie, ci o realitate brutală pe străzile din București. Când un parlamentar ca Dan Tanasă seamănă ură online, unii îi culeg „roadele” cu pumnii în lumea reală. Ce s-a întâmplat cu livratorul nepalez nu este o surpriză, ci o consecință directă a instigării promovate de AUR”, a transmis fratele ambasadorului României la Washington, miercuri, 27 august.
El a adăugat că un om care muncea cinstit a fost atacat doar pentru că este străin. „Agresorul, care și-a filmat fapta, i-a aruncat în față exact cuvintele pe care le aude de la tribuna politică: „invadator”, „mergi în țara ta”. Când ura este ambalată în discursuri despre „apărarea țării” și distribuită de la vârful politicii, ea se normalizează și, în final, explodează în violență fizică”, a completat Alexandru Muraru.
Apoi a făcut o legătură între partidul condus de George Simion și Rusia lui Putin: „Să nu ne iluzionăm că aceasta este o idee originală. Agenda AUR pare desprinsă din manualul Kremlinului: propunerea de a interzice muncitorii străini este o copie la indigo a unei măsuri luate recent în Rusia. Este o strategie deliberată de a importa izolaționism și intoleranță, subminând valorile unei societăți europene deschise”.
Recomandări
PSD și PNL nu acceptă propunerile făcute de Nicușor Dan la șefia SRI și SIE, Gabriel Zbârcea și Marius Lazurca. Surse: „Propuneri aplaudate de AUR. Nu sunt oportune”
„Contrastul este evident. În timp ce milioane de români își doresc să fie tratați cu respect în străinătate, AUR vrea să transforme România într-o fortăreață a intoleranței. A ataca un om pentru originea sa nu este patriotism, este o rușine națională. Agresorul va răspunde în fața legii. Însă responsabilitatea morală este mult mai sus, la cei care construiesc eșafodajul ideologic al urii. Fiecare postare xenofobă a unui politician este o cărămidă la acest eșafodaj. Este timpul să îi numim pe acești arhitecți ai urii și să le cerem socoteală”, crede Muraru.
Un livrator originar din Bangladesh a fost lovit cu pumnul în față marți seară, 26 august, de un tânăr din București care l-a filmat. Asiaticul l-a întrebat ce are cu el, iar agresorul i-a răspuns: „Ești un invadator”.
„În jurul orei 22:30, în timp ce se afla în mun. București, sector 2, din motive rasiale și xenofobe, în scopul de a o determina să părăsească teritoriul țării, inculpatul a exercitat acte de violență fizică asupra persoanei vătămate, cetățean originar din Bangladesh, lovind-o pe aceasta cu pumnul în zona feței, provocându-i astfel leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale”, au explicat anchetatorii. Agresorul a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.
Recomandări
Campania nebunească a lui Trump din Washington este un succes total. Infracționalitatea scade, iar democrații cad din nou în capcana președintelui
Miercuri seară, 27 august, românul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO