1. Un nou început
Autor: Jon Fosse
Editura: Trei, 2025
Traducere: Ovio Olaru
Asle, un bătrân pictor văduv, își petrece zilele de dinaintea Crăciunului în căsuța lui singuratică de pe coasta de vest a Norvegiei, împărțindu-se între gesturile aproape ritualizate ale prezentului și apele tot mai ademenitoare ale trecutului. Trebuie să se pregătească însă de o călătorie, căci i-a promis vecinului său, Åsleik, că va sărbători Crăciunul alături de el și de sora lui, Guro. În același timp, un alt Asle, tot pictor, prietenul și dublul său, se zbate în spital între viață și moarte, măcinat de alcool. În acest ultim roman al Septologiei, care se încheie, biblic, într-o duminică, Fosse oferă o reflecție profundă asupra artei, a identității, a credinței și a viciului, asupra alegerilor care fac ca o viață să fie ceea ce este și, mai ales, asupra sfârșitului.
Citește pe Antena3.ro
Un soldat ucrainean a supraviețuit cinci zile după ce rușii i-au taiat gâtul și l-au aruncat într-o groapă
Jon Fosse (n. 1959) este prozator, poet și dramaturg norvegian, unul dintre marii scriitori ai vremurilor noastre. Cariera sa prolifică a debutat în 1983, odată cu romanul Roșu, negru. A început să scrie teatru în 1993, iar piesele sale au cunoscut un succes nemaiîntâlnit, fiind jucate pe scenele din toată lumea. Opera lui este tradusă în mai bine de 50 de limbi, iar în 2023 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. „Un nume nou” încheie Septologia care a debutat în Anansi. World Fiction, în 2022, cu „Numele celălalt” și a continuat cu „Eu este un altul” în 2024.
2. Dragostea vieții mele de apoi
Autoare: Kirsty Greenwood
Editura Trei, 2025
Traducere: Ruxandra Ana
După ce se îneacă accidental cu un burger, Delphie se trezește într-un loc necunoscut în compania extrem de vorbăreței Merritt, terapeuta menită să o ghideze prin „viața de apoi” și să-i facă „adaptarea” mai ușoară. Moment în care realizează că și-a irosit viața (deși încă e tânără), trăind-o singură și fără prieteni. La fel cum ești nerăbdător să te trezești dintr-un coșmar, Delphie e disperată să se reîntoarcă în lumea celor vii. Iar năstrușnica, romantica și gălăgioasa Merritt îi oferă această șansă, lansându-i o provocare.
Evident, revenind în lumea reală, Delphie își va da seama că sarcina nu este ușoară: ca să trăiești cu adevărat trebuie să te implici în alegerile pe care le faci, ca să fii iubit trebuie să faci efortul de a-ți căuta sufletul pereche, ca să ai prieteni trebuie să renunți la scenariile care te țin în loc, închis între pereții precauției, de teamă să nu fii rănit.
O poveste de iubire adorabilă, originală și amuzantă care se folosește de o parabolă suprarealistă pentru a ne reaminti un lucru fundamental ce dă sens vieții: renunțarea la frică și neimplicare. O carte despre cei care, din cauza singurătății, neîncrederii și bullying-ului, uită ce frumoși sunt.
3. Închisoarea îngerilor
Autor: Stephen King
Editura: Nemira, 2025
Traducere: Constantin Dumitru Palcus
O poveste captivantă despre o condamnare nedreaptă și o evadare neobișnuită, Închisoarea îngerilor este o operă clasică semnată Stephen King. Plină de suspans, mister și emoție, populată cu personaje memorabile, cartea îl urmărește pe Andy Dufresne, un deținut cu o voință puternică, în căutarea răzbunării și a libertății. Publicată inițial în 1982, alături de Cadavrul, Un elev capabil și Metoda respirației, în volumul Anotimpuri diferite (Armada, 2021), nuvela a fost ecranizată în 1994. Cu Morgan Freeman și Tim Robbins în rolurile principale, producția a primit șapte nominalizări la premiile Oscar, inclusiv la categoria „Cel mai bun film”, devenind una dintre cele mai apreciate și iubite pelicule din istoria cinematografiei.
Stephen King este autorul a șaizeci de cărți, devenite bestsellere internaționale. Printre cele mai recente titluri ale sale se numără You like it darker (Îți place mai întunecat, Armada, 2024), Holly (Armada, 2023), Fairy Tale (Un basm, Armada, 2022), If It Bleeds (Un strop de sânge, Armada, 2022), Billy Summers (Armada, 2021), Later (Mai târziu, Armada, 2021), The Institute (Institutul, Armada, 2020) și The Outsider (Străinul, Armada, 2019). Romanul său 11/22/63 (J.F.K. 22.11.63, Armada, 2020) a fost inclus în top 10 cele mai importante cărți ale anului 2011 de publicația The New York Times Book Review și a câștigat Los Angeles Times Book Prize. Cărțile sale cult – seria THE DARK TOWER (TURNUL ÎNTUNECAT, Nemira, 2019), romanele It (Nemira, 2018), Pet Sematary (Cimitirul animalelor, Armada, 2019) și Doctor Sleep (Armada, 2019) – au stat la baza unor ecranizări celebre, iar It este astăzi filmul horror cu cel mai mare succes de casă din toate timpurile. Stephen King trăiește în Bangor, Maine, împreună cu soția lui, scriitoarea Tabitha King.
4. Reflecții despre ghilotină
Autor: Albert Camus
Editura: Polirom, 2025
Traducere: Marina Vazaca
„De la idilele umanitare ale secolului al XVIII-lea până la eşafodurile sângeroase, drumul este drept, iar călăii din ziua de azi sunt, o ştim cu toţii, umanişti. Prin urmare, nu vom putea niciodată să ne îndoim îndeajuns de ideologia umanitară într-un domeniu precum cel al pedepsei cu moartea. […] Lansat în dinamismul neînfrânat al istoriei, [omul] are nevoie de o fizică şi de câteva legi de echilibru. Are nevoie, să spunem drept, de o societate raţională, şi nu de această anarhie în care a fost aruncat de propriul orgoliu şi de puterile nelimitate ale statului.” (Albert Camus)
5. Fenomenalele femei de la Grand Hôtel
Autoare: Ruth Kvarnström-Jones
Editura: Humanitas Fiction, 2025
Traducere: Oana-Mădălina Voicu
Bestseller distins cu Storytel Awards 2024 – best Feelgood, Fenomenalele femei de la Grand Hôtel, o saga istorică amintind de Downton Abbey, propune o incursiune în culisele unei lumi și epoci fascinante: elegantul și tumultuosul Stockholm de la începutul secolului XX.
În 1901, la Grand Hôtel, simbol al rafinamentului scandinav, totul strălucește pentru banchetul care va urma primei decernări a Premiului Nobel, deși falimentul devine tot mai amenințător. Într-o epocă în care femeile rareori ocupă poziții de putere, Wilhelmina Skogh, o antreprenoare vizionară, este chemată să salveze ceea ce pare de nesalvat. Fostă angajată a hotelului, ajunsă între timp una dintre cele mai respectate femei de afaceri din Suedia, Wilhelmina revine la Grand Hôtel cu o concepție modernă și cu o tenacitate de neclintit. Sub îndrumarea ei, o mână de femei diferite, dar unite prin loialitate, muncă și curaj, transformă hotelul, devenind în același timp stăpâne ale propriilor destine. Cele opt femei de la Grand Hôtel își expun, de-a lungul romanului, secretele, visurile, căderile, iubirile. Un roman captivant despre ambiție, prietenie și femei care, refuzând să fie numai umbre în viețile lor, au avut îndrăzneala să riște.
6. În așteptarea răspunsului tău
Autoare: Madeleine Gray
Editura: Trei, 2025
Traducere: Elena Marcu
Hera are douăzeci și cinci de ani și, pe când cei din jur par să fi îmbrățișat fără efort vârsta adultă, ea se străduiește cu disperare să-și construiască o viață pe măsura propriilor așteptări. Însă fără succes. Angajată ca moderator de comentarii, îl cunoaște pe Arthur, un coleg mai în vârstă care e… căsătorit. Și, cu toate că până atunci a avut relații cu femei, Hera se aruncă într-o aventură mistuitoare, îmbătată de promisiunea unei fericiri obișnuite. Amuzantă, profund emoționantă și scrisă cu o surprinzătoare iscusință, În așteptarea răspunsului tău este o poveste despre tendința de a dori un lucru care nu promite nimic și drumul sinuos, chinuitor și adesea hilar pe care îl parcurgem pentru a decide cine suntem și cine vrem să fim.
7. Kinderland
Autoare: Liliana Corobca
Editura: Polirom, 2025
„În Kinderland, evadarea din brutalitate, sărăcie și abandon e posibilă prin puterea unui copil de a impregna lumea cu magie. Cartea capătă o profunzime mai mare spre final, când o «vrăjitoare» adolescentă apare în sat, aducând cu ea un amestec halucinant de vrajă și înțelepciune secretă. Încântătorul Kinderland aduce aminte de romanul Dolina Issy din 1955 al lui Czesław Miłosz. La fel ca această carte, cea a lui Corobca nu are cu adevărat o intrigă. Totul se rezumă la atmosferă: vulnerabilitatea și duritatea copilăriei, frumusețea naturii și o dorință aproape metafizică pentru dragostea îndepărtată și dispărută a părinților.” (Maria Rybakova, Los Angeles Review of Books)
Liliana Corobca (n. 1975, Săseni, Călărași, Republica Moldova) este scriitoare și cercetătoare a cenzurii din regimul comunist. Absolventă a Facultății de Litere a Universității de Stat din Moldova (1997), doctor în filologie la Universitatea din București (2001, cu teza Personajul în romanul românesc interbelic, 2003), a debutat cu romanul Negrissimo (Arc, 2003, 2021; Premiul „Prometheus” pentru debut al revistei România literară, Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova). A mai publicat alte opt romane, traduse sau premiate în spațiul românesc și în străinătate, precum și studiul Controlul cărții. Cenzura literaturii în regimul comunist din România (2014, 2025). A coordonat volumele Panorama comunismului în Moldova sovietică (Polirom, 2019; Premiul „Alexandru Boldur” al Fundației Culturale Magazin Istoric), Panorama comunismului în România (Polirom, 2020), Panorama postcomunismului în România (Polirom, 2022), Panorama postcomunismului în Republica Moldova (Institutul Cultural Român, 2024). Romanul Kinderland (Cartea Românească, 2013; Polirom, 2015), distins cu Premiul Radio România Cultural și Premiul Crystal la Festivalul Internațional de la Vilenica, a fost tradus în șase limbi și alte câteva traduceri sunt în curs de apariție.
8. Sânul
Autor: Philip Roth
Editura: Polirom, 2025
Traducere: Alexandra Coliban
Profesorul de literatură comparată David Kepesh se trezeşte într-o dimineaţă şi îşi dă seama că trupul său a suferit o schimbare uluitoare. Dacă Gregor Samsa al lui Kafka se metamorfozează într-un gândac, personajul lui Roth devine un sân imens, cântărind 75 de kilograme. Kepesh refuză la început să accepte noua realitate, încercând să se convingă pe sine şi să le explice celor din jur – iubita, tatăl, doctorul – că suferă de halucinaţii induse de prea multe lecturi din Kafka, Swift şi Gogol. Însă situaţia este cât se poate de reală şi lui Kepesh nu-i rămâne decât să se adapteze şi, pe cât posibil, să se bucure de avantaje.
9. Lumină
Autor: Paulo Coelho
Editura: Humanitas Fiction, 2025
O călătorie de-a lungul unui an, însoţită de citate aparţinându-i lui Paulo Coelho.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹