Articol de Adrian Duţă – Publicat luni, 01 septembrie 2025, 06:51 / Actualizat luni, 01 septembrie 2025 07:06
Nicolae Stanciu (32 de ani), mijlocașul ofensiv de la Genoa, a jucat 65 de minute în eșecul cu Juventus, scor 0-1, din cadrul etapei #2 din Serie A. Presa din Italia a numit prestația internaționalului român drept „dezamăgitoare”, considerând că a făcut mai puțin pe teren decât de obicei.
Stanciu a jucat al doilea meci ca titular în Serie A sub comanda lui Patrick Vieira, însă a avut o prestație ștearsă împotriva lui Juventus, pe teren propriu. Dacă etapa trecută a jucat 87 de minute în remiza cu Lecce, 0-0, duminică a stat puțin peste o oră pe teren.
Italienii au analizat prestația lui și au ajuns la concluzia că Stanciu a jucat modest. A primi maxim nota 5,5 pe site-urile din Peninsulă.
Ce scriu italienii despre Nicolae Stanciu, după Genoa – Juventus 0-1
„A fost văzut mai puțin decât de obicei. A avut câteva momente în prima repriză, dar a greșit multe pase către colegi, iar fazele s-au stins”, a scris Tutto Mercato despre Stanciu, căruia i-a acordat nota 5,5.
La fel a fost notat căpitanul naționalei României și de către Genova Today, care a scris despre Stanciu că „a fost mai implicat în joc decât Carboni, dar a făcut multe greșeli”.
„Dezamăgitor. Nu și-a putut găsi locul între linii și practic n-a fost niciodată în joc. A avut o singură fază periculoasă, dar și aceea blocată de Kalulu”, a scris Eurosport Italia despre Nicolae, căruia i-a acordat nota 5.
Stanciu a ajuns la 3 meciuri la Genoa, pentru care a marcat un gol, chiar la debut, în Cupa Italiei. El a înscris în victoria cu Vicenza, scor 3-0, în prima partidă a sezonului al „Grifonului”.
Pentru Nicolae Stanciu urmează meciurile echipei naționale a României, care pe 5 septembrie va juca un amical împotriva Canadei, iar 4 zile mai târziu o va înfrunta pe Cipru, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026.