În perspectiva începerii noului an școlar, Poliția Română desfășoară verificări ale infrastructurii rutiere și mijloacelor de transport școlar, precum și controale în proximitatea unităților de învățământ pentru siguranța copiilor.
MAI anunță măsuri drastice înainte de începerea anului școlar / Sursa foto: Arhivă
Măsurile luate de Poliție anul trecut au scăzut infracționalitatea din unitățile școlare
Infracţionalitatea în mediul şcolar în perioada 2024-2025 a înregistrat un trend descrescător, cu 27%, comparativ cu anul şcolar 2023-2024, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Bogdan Despescu, în cadrul unei videoconferinţe privind măsurile luate la nivel instituţional în contextul începerii anului şcolar, potrivit Agerpres.
“58% din aceste infracţiuni sunt reprezentate de componenta de infracţiuni de loviri şi alte violenţe, care, şi din acest punct de vedere, înregistrează o scădere cu peste 30 de procente. Fac precizarea că, în anul şcolar trecut, 91% din faptele pe care le-am înregistrat sunt în incinta unităţilor de învăţământ, cu o creştere de 1%, comparativ cu 2023-2024”, a spus Despescu.
Un număr de infracţiuni cu o pondere importantă din cele sesizate reprezintă infracţiunile de furt, respectiv 8%, însă şi aici a fost înregistrată o scădere cu 21% faţă de anul şcolar precedent.
“Din punctul nostru de vedere, situaţia arată că sistemul a funcţionat în mare parte, bineînţeles, sunt multe de făcut şi pentru că vreau să prezentăm cu toţii situaţiile care nu au funcţionat, vreau să vă informez că ne-am fi dorit ca, în conformitate cu Planul Naţional de Combatere a Violenţei Şcolare, acele activităţi ale grupurilor de lucru să fi funcţionat într-un număr mai mare”, a afirmat Despescu.
Ministerul Afacerilor Interne anunță mobilizarea polițiștilor și măsuri de amploare speciale la începutul anului școlar
Pentru pregătirea începerii noului an şcolar, la nivelul Poliţiei Române se efectuează o verificare a infrastructurii rutiere în zona unităţilor de învăţământ.
“De asemenea, o altă acţiune este verificarea mijloacelor de transport şcolar. Vrem să ne asigurăm că toţi copiii vor fi transportaţi în condiţii de siguranţă. Totodată, verificarea operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în proximitatea unităţilor de învăţământ şi obiectivul principal este acela de a ne asigura că nu sunt comercializate anumite produse interzise minorilor. Totodată, verificarea condiţiilor de siguranţă în unităţile de învăţământ din perspectiva Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – obiectiv principal, prevenirea unor incendii”, a mai spus secretarul de stat.
Din punct de vedere preventiv, sub egida campaniei “MAI multă grijă, MAI multă siguranţă”, vor fi implementate următoarele direcţii: prevenirea violenţei şi a bullying-ului, combaterea infracţionalităţii în mediul online, prevenirea traficului de droguri, educaţie rutieră, lecţii de prim-ajutor şi intervenţii în caz de urgenţă, campaniile privind reducerea abandonului şcolar şi, nu în ultimul rând, activitatea de promovare a carierei în MAI.
Alături de Bogdan Despescu, la videoconferinţă au participat secretarul de stat Sorin Ion de la Ministerul Educaţiei, Mihaela Barbu de la Direcţia Generală de Asistenţă Medicală din cadrul Ministerului Sănătăţii, Franciuc Mirela de la Autoritatea Naţională pentru Drepturile Copilului, şefii de arme ale structurilor din cadrul MAI.