Bogdan Ivan a prezentat într-o conferință de presă la Palatul Victoria cifre care arată că țara noastră vinde energie mai scump decât o cumpără.
„Vreau să fac o specificație foarte clară referitoare la unele fake-news-uri pe care le-am văzut în ultima perioadă, prin care România dă gratis energie în Republica Moldova și așa mai departe. Am cerut datele pe piața Spot. Astăzi, toată energia care se tranzacționează în România, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia, Moldova, Ucraina, Ungaria se face pe bursă. În funcție de prețul pe anumite intervale orare, se vinde și se cumpără. Și ca să vă dau un exemplu foarte clar, pentru a închide acest mit prin care România dă gratis energie în Republica Moldova, la nivelul lunii iulie, de exemplu, în medie, România a importat energie electrică cu 104 €/ MW în medie și a vândut cu 127 €. Adică a vândut mai scump decât a importat, în luna august a importat la 78 €/ MW în medie și a exportat, adică a vândut la 115 €/ MW, adică a vândut mai scump decât a cumpărat din Republica Moldova”, a spus ministrul Energiei.
Bogdan Ivan a explicat cu cifre concrete situația energetică din România. Foto: Hepta
Recomandări
Afaceristul Dragoș Anastasiu reprezintă Universitatea Babeș-Bolyai într-o organizație europeană pentru excelență în educație
Afirmațiile au venit după ce pe rețelele de socializare s-au propagat intens informații că țara noastră oferă gratis energie electrică țării conduse de Maia Sandu.
Apoi, Bogdan Ivan s-a referit și la informația răspândită de AUR. Pe 28 august, prin vocea deputatului Călin Matieș, partidul lui George Simion a susținut că Guvernul Bolojan „vinde energie Republicii Moldova la doar 40 de bani/kWh”.
„De ce n-ar putea și românii să plătească 40 de bani pe kilowatt, precum vindem energie Republicii Moldova? 40 de bani, da, dragilor, cu 40 de bani, Guvernul din Moldova cumpără un kilowatt din România. Iar guvernul din România le vinde românilor cu 1,50 lei/ kilowatt. Adică guvernul din România vinde cu 40 de bani Republicii Moldova, iar românilor le vinde cu 1,50 lei? Ar fi foarte bine ca și eu ca român sau voi ca români să puteți plăti 40 de bani pe kW”, a susținut deputatul AUR, fără să aducă nicio dovadă în sprijinul declarațiilor sale. Și aceste afirmații au fost preluate de mulți români și considerate reale.
„Vreau să elimin acest mit și aceste minciuni care se propagă în mediul online în special, conform cărora România își folosește o parte dintre avantajele strategice pentru a da energie la jumătate de preț într-o altă țară vecină, o țară prietenă, o țară cu foarte mulți prieteni, extrem de importantă pentru noi, pe care o prețuim, dar una-i una și alta-i alta”, a punctat Bogdan Ivan.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO