Deputatul liberal Mircea Fechet, fost ministru al Mediului, a precizat că membrii Comisiei pentru Mediu şi Echilibru Ecologic au decis să invite la dezbaterea programată marţea viitoare, cel mai probabil la ora 13.00, reprezentanţii dezvoltatorului, ai Direcţiei Silvice Ilfov, Romsilva, Ministerului Mediului, ONG-urilor şi autorităţilor publice locale. Obiectivul: clarificarea situaţiei contractului care ar permite ridicarea barierei de pe drumul forestier din Pădurea Băneasa şi deschiderea accesului auto.
„Am obţinut astăzi o primă victorie în Comisia pentru Mediu şi Echilibru Ecologic pentru Pădurea Băneasa. (…) Rechinii imobiliari înoată nestingheriţi astăzi în pădurea Băneasa, iar dacă acea barieră se va ridica, există riscul ca ultimul petic de pădure pe care îl mai avem în preajma Bucureştiului să fie iremediabil distrus”, a declarat deputatul PNL.
Fostul ministru al Mediului a adăugat că îşi propune rezilierea contractului şi tragerea la răspundere a celor care au încălcat prevederile Noului Cod Silvic.
„Nu putem permite ca o pădure să fie distrusă sub pretextul fluidizării traficului. Pădurea Băneasa nu e şosea urbană, e un bun al tuturor, care trebuie protejat de rechinii imobiliari cu sete de profit rapid”, a afirmat Fechet.
Acesta a avertizat că transformarea drumului forestier într-o „autostradă a privilegiaţilor” ar pune în pericol sănătatea a milioane de bucureşteni şi ar însemna sacrificarea ultimei păduri urbane a Capitalei. „Trebuie să existe o limită clară între ce alegem să păstrăm şi să protejăm, şi ce suntem dispuşi să pierdem pentru totdeauna”, a subliniat deputatul liberal.