Delia a făcut o mărturisire emoționantă în premieră, în cadrul primei ediții a emisiunii The Ticket, difuzată sâmbătă la Antena 1. După un moment care a impresionat-o profund, artista a dezvăluit că se gândește serios să devină mamă și că își dorește ca în viața ei să apară un copil.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14
De-a lungul anilor, Delia a fost întrebată de nenumărate ori despre acest subiect, însă până acum nu oferise declarații oficiale. În platoul emisiunii, apariția copiilor talentați i-a captat atenția și i-a stârnit emoții puternice, determinând-o să facă această confesiune pe care fanii ei o așteptau de mult timp.
„Când i-am văzut pe acești copii, m-am gândit că mi-ar plăcea să am unul. Mă gândesc serios la asta. Mi-au dat o senzație și s-a zburlicat carnea pe mine când i-am văzut. Mi-a plăcut mult și vreau și eu să fac”, a mărturisit Delia, emoționată. Această declarație a venit ca o surpriză plăcută pentru public, iar fanii artistei pot fi cu ochii pe ea, așteptând un posibil anunț despre copil în viitorul apropiat.
Recomandări
Ileana Racheru, expert în spațiul ex-sovietic: „În Republica Moldova nu sunt figuri politice noi, dar sunt posibile surprize în rezultate, pe modelul Georgescu
Delia spune ce nu se vede la TV de la „The Ticket”
Dincolo de un proiect de televiziune, Delia, Mihai Bendeac, Anca Dinicu, Micutzu, Maurice Munteanu, alături de prezentatorii Cătălin Bordea și Nelu Cortea, au format o echipă care se simte ca un grup de prieteni cu care îți dorești să stai la povești și să comentezi tot ce se întâmplă în fața ta.
„Noi, la emisiunea asta, toți șapte, am devenit cei mai buni prieteni, for life. Și lucrul ăsta nu îl spun doar așa, chiar s-a simțit. Cu Bordea am plecat într-o drumeție în Bucegi, am început să facem schimb de experiențe, Micutzu a devenit pasionat de parfumuri, Maurice e clar etalon în materie de fashion. Relația dintre noi cred că se va simți și în show”, a declarat Delia.
Deși unele legături existau deja – cum sunt relațiile vechi de prietenie dintre Delia și Mihai Bendeac sau dintre Mihai și Anca Dinicu – cei nou-veniți s-au integrat perfect. Personalitățile lor diferite, puse împreună, au creat scântei în cel mai frumos sens. În pauzele de filmare, la momentele de jurizare sau chiar în clipele de oboseală, energia de pe platou a rămas una pozitivă, cu glume, provocări și multă voie bună. Această dinamică specială se va simți și în flow-ul emisiunii, unde comentariile spontane, replicile savuroase și modul în care jurații și prezentatorii se completează promit să ofere telespectatorilor nu doar un show cu talente, ci și o experiență plină de umor și energie autentică.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO