Vineri, 12 Septembrie 2025, ora 23:03
1072 citiri
Naționala de baschet a Turciei. Foto: X / @nowsportr
Campioana mondială en-titre, Germania, şi reprezentativa Turciei vor juca finala EuroBasket 2025, după ce au eliminat vineri, în semifinale, echipele Finlandei, respectiv Greciei. Germania joacă finala europeană după 20 de ani şi are în palmares un singur titlu, în 1993, în timp ce Turcia va evolua în premieră în ultimul act.
În prima semifinală de vineri, Germania s-a impus în faţa Finlandei, scor 98-86 (61-47). Din echipa Finlandei, revelaţia competiţiei, a făcut parte şi Sasu Salin, campion al României în 2025, cu U BT Cluj.
În cea de-a doua semifinală, Turcia a învins Grecia, scor 94-68 (49-31).
Finalele pentru medaliile EuroBasket 2025, competiţie aflată la cea de-a 42-a ediţie, vor avea loc duminică.
La ultima ediţie, titlul european a revenit Spaniei, care a trecut în finală de Franţa (88-76), în timp ce medalia de bronz a revenit Germaniei, în urma finalei mici cu Polonia.
Naţionala României a trecut de primele două tururi din precalificările EuroBasket 2025, însă a fost eliminată în turul III, în care a încheiat pe locul 2 grupa I, în condiţiile în care doar prima clasată (Slovacia) se califica în preliminarii.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent