Sorin Grindeanu, președintele PSD, avertizează că ridicarea plafonării adaosului comercial la alimente, neagreată de partid, ar putea crește inflația cu 2-3 puncte procentuale și ar afecta puterea de cumpărare a românilor.
Liderul PSD cere clarificări în Coaliția de guvernare / Sursa foto: PSD
Sorin Grindeanu cere de urgență clarificări în Coaliție după ce a aflat că plafonarea prețurilor la alimente ar putea fi eliminată de la 1 octombrie
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat într-o postare pe Facebook față de zvonurile privind ridicarea plafonării adaosului comercial la alimente, considerând că o astfel de măsură ar crește inflația și ar lovi direct în puterea de cumpărare a românilor. În același timp, el a lansat Planul economic al PSD, un program menit să stimuleze investițiile, crearea de locuri de muncă și să ofere oportunități tinerilor.
„Este un semnal care m-a îngrijorat, la fel de mult ca zvonurile privind renunțarea la plafonarea adaosului comercial în cazul alimentelor de bază, care ar urma să fie ridicată de la 1 octombrie.
Voi cere urgent clarificări partenerilor de guvernare, pentru că este o decizie pe care nu am discutat-o în Coaliție și cu care PSD nu poate fi de acord!
Specialiștii spun că ridicarea plafonării ar crește imediat inflația cu încă 2-3 puncte procentuale, consumul ar scădea, iar puterea de cumpărare a românilor se va prăbuși!
Așadar, nu văd nimic pozitiv în ridicarea acestui mecanism de protecție, mai ales că el îi ajută pe românii cu venituri mici și medii!
O spun public și o voi afirma clar și în cadrul viitoarei Coaliții: presiunea prețurilor deja se resimte puternic în buzunarele oamenilor, nu este nevoie de o lovitură suplimentară!
Să gândim de două ori înainte de orice acțiune guvernamentală!” a scris șeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook.
Grindeanu a anunțat că a creionat un plan economic de relansare a economiei prin investiții
Totodată, liderul interimar al PSD a lansat joi Planul economic al partidului, un program de relansare a economiei prin investiții, crearea de locuri de muncă și șanse pentru tineri. Planul vizează stimularea mediului de afaceri și dezvoltarea de politici publice care să nu pună întreaga povară pe cetățenii care muncesc cinstit, ci să ofere soluții sustenabile pentru creșterea economică și consolidarea încrederii în viitor.
„România are nevoie de stimularea investițiilor, de idei care să aducă un plus în economie și speranță pentru viitor, nu de experimente și austeritate pe seama celor mulți.
Tocmai de aceea, joi am lansat Planul economic al PSD – un program de relansare prin investiții, locuri de muncă și șanse pentru tineri.
Avem nevoie de politici publice care să crească economia și nu care să mute toată greutatea pe spatele celor care muncesc cinstit.
Prin urmare, este nevoie să discutăm cât mai rapid acest Plan cu partenerii de guvernare, cu structurile asociative și mediul de afaceri, în contextul în care inflația a ajuns din nou la niveluri record” a mai spus Grindeanu în postare.