Sambata, 13 Septembrie 2025, ora 13:56
1505 citiri
Sorin Grindeanu, președinte interimar al PSD FOTO: Hepta
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a avertizat sâmbătă, 13 septembrie, că ridicarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, neagreată de partidul său, ar putea crește inflația cu 2-3 procente și ar afecta și mai mult puterea de cumpărare a românilor.
Grindeanu a reacționat într-o postare pe pagina personală de Facebook față de zvonurile privind ridicarea plafonării adaosului de la 1 octombrie. El a scris că va cere de urgență clarificări partenerilor de guvernare în această privință.
“(…) M-au îngrijorat zvonurile privind renunțarea la plafonarea adaosului comercial în cazul alimentelor de bază, care ar urma să fie ridicată de la 1 octombrie.
Voi cere urgent clarificări partenerilor de guvernare, pentru că este o decizie pe care nu am discutat-o în Coaliție și cu care PSD nu poate fi de acord!
Specialiștii spun că ridicarea plafonării ar crește imediat inflația cu încă 2-3 puncte procentuale, consumul ar scădea, iar puterea de cumpărare a românilor se va prăbuși!
garsoniere de vanzare bucuresti
Așadar, nu văd nimic pozitiv în ridicarea acestui mecanism de protecție, mai ales că el îi ajută pe românii cu venituri mici și medii!
O spun public și o voi afirma clar și în cadrul viitoarei Coaliții: presiunea prețurilor deja se resimte puternic în buzunarele oamenilor, nu este nevoie de o lovitură suplimentară!
Să gândim de două ori înainte de orice acțiune guvernamentală!”, a explicat Grindeanu.
În luna iunie 2025, Executivul a aprobat prelungirea plafonării adaosului comercial la produsele de bază pentru încă trei luni, până la sfârșitul lunii septembrie 2025, statul dorind, astfel, să mai ridice din presiunea asupra prețurilor, având în vedere că puterea de cumpărare a oamenilor a fost afectată după noile scumpiri.
Lista alimentelor cu adaosul comercial plafonat până la 30 septembrie 2025:
– pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialități;
– lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT;
– brânză telemea de vacă vrac;
– iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame;
– făină albă de grâu „000” până la 1 kg;
– mălai până la 1 kg;
– ouă de găină calibrul M;
– ulei de floarea-soarelui până la 2 litri;
– carne proaspătă de pui;
– carne proaspătă de porc;
– legume proaspete vrac;
– fructe proaspete vrac;
– cartofi proaspeți albi vrac;
– zahăr alb tos până la 1 kg;
– smântână – 12% grăsime;
– unt până la 250 grame;
– magiun până la 350 grame.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent


