Ghemul explicațiilor e în mâinile reputatului etnolog Gheorghiță Ciocioi: „Padeș – loc al proclamației lui Tudor Vladimirescu (Gorj, 1821). Cu înțelesul de «așezarea de lângă padină». «Padina», la rândul lui, este un termen slav, care a dat nume de localități nu doar la noi («de vină», cancelaria medio-bulgară din Țările Române), ci și în Balcani. Padeș, de asemenea, există ca nume de așezare și la sud de Dunăre. «Padina», așadar, se tălmăcește prin depresiune, vale între munți, loc de pășunat, loc în care se scurge apa, pantă (ultimul înțeles cunoscut mai mult în Serbia). Provine din «padı» (în slavă) – cădere + sufixul «ina» («da padne» – a cădea. «Lăsătură», loc jos, un fel de «crater» între culmi muntoase, dar și panta acestora.”
Șerpi și balauri
Odată limpezite sensurile lingvistice, să elucidăm și conotațiile cu valoare istorică a locului numit Padeș. Proclamația de la Padeș (23 ianuarie/4 februarie 1821) a fost actul-program al mișcării conduse de Tudor Vladimirescu. Proclamația cuprindea mai multe revendicări, între care împărțirea pământurilor boierilor și mănăstirilor către țărănime, desființarea privilegiilor boierești, „slobozenia” etc. Dar să facem loc unui fragment, întru elucidare: „Fraților locuitori ai Țării Românești, veri de ce neam veți fi! Nici o pravilă nu oprește pe om a întâmpina răul cu rău! Șarpele când îți iasă înainte, dai cu ciomagul să-l lovești, ca să-ți aperi viața, care mai de multe ori ni se primejduiește din mușcarea lui. Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericești, cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? Veniți, dar, fraților, cu toții, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine!”
„Nu vă leneviți!”
Nu lipsit de nuanțe actuale actul lui Tudor, nu? Mai spicuim: „Veichiul lui Dumnezău, prea puternicul nostru împărat, voește ca noi, ca niște credincioși ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre! […] Să să aleagă căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noștri și cu noi dinpreună vor lucra binele, precum ne sunt făgăduiți.” Și un îndemn special pentru români: „Nu vă leneviți, ci siliți dă veniți în grabă cu toții; care veți avea arme, cu arme, iar care nu veți avea arme, cu furci de fier și lănci; să vă faceți de grabă și să veniți unde veți auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele și folosul a toată țara. Și ce vă vor povățui mai marii Adunării aceia să urmați și unde vă vor chema ei acolo să mergeți. Că ne ajunge, fraților, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au uscat. Și iar să știți că nimenea dintre noi nu este slobod […], ca să să atingă măcar de un grǎunți, de binele sau de casa vreunui neguțător, oroșan sau țăran sau de al vreunui lăcuitor, decât numai binele și averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să să jertfească: însă al cărora nu vor urma nouă – precum sunt făgăduiți – numai al acelora să să ia pentru folosul de obște!”
Detronare
Altfel spus, să se ia de la bogați și să se dea celor sărăciți. Acum, lămuriți în legătură cu Proclamația de la Padeș, dăm curs unei noi provocări – de unde ne-am pricopsit cu sintagma „a caterisi”: „Este un termen provenit din greacă (direct din această limbă, ori posibil pe filieră slavonă). Cu înțelesul de destituire din treapta clericală (καθαίρεσις), privarea unui cleric de dreptul de a sluji Taine și ierurgii, asemenea mirenilor – care nu dețin un astfel de drept. În Rusia (dar nu numai), până în urmă cu un veac și jumătate, exista un adevărat «ceremonial» al caterisirii – dezbrăcarea de veșminte, tunderea părului, strigăte ale poporului: «nevrednic este» etc. În greacă, καθαιρέω – a da/lua/trage jos, a doborî, destitui. Prefixul κατά – (în) jos, înapoi, împotrivă; αιρέω – = «a apuca, a prinde, a lua, a alege». Așadar, o destituire/ «detronare» dintr-un cin/ rang funcție, loc, «a da jos». Cu prefix, αἱρε-σις – «alegere» (de unde mai târziu «erezie» – «alegerea unei doctrine nu după învățătura Bisericii, ci cu caracter personal»)”.
Desțeleniri
Alt cuvânt cu origine uitată – țelină: „În română, are două înțelesuri: cel dintâi, cu referire la cunoscuta plantă aromată, întrebuințată în bucătărie – termen preluat din neogreacă («σέλινο»), cu un înțeles pierdut astăzi chiar și pentru greci; cel de-al doilea: teren necultivat – de aici, la noi, numele ierbii mărunte și dese crescute pe astfel de suprafețe (văile largi ale unor râuri, de pildă). Cuvânt preluat din limbile slave, unde «țel» are înțelesul de întreg, virgin, necultivat nicicând, neatins. Cu sufix: țelina. În literatură: «Podneataia țelina» (Pământ virgin «redat agriculturii»/«desțelenit»), roman al lui Mihail Șolohov.”
Un desert de la curtea sultanului
Mai departe, vă facem poftă cu prăjitura sarailie (fără vreo legătură cu Ilie!): „Cuvântul și rețeta faimoasei prăjituri au ajuns la noi din Imperiul Otoman. «Saraylı» – «de la palat/ca la palat» (saray = palat + sufixul li). O rețetă «domnească», «de la curtea sultanului», plină de rafinament. Evident «saray» e un termen persan la origine. Cel mai probabil, și rețeta prăjiturii.” Tot aici, se leagă cuvântul ibric (cine n-ar savura, de pildă, o cafea după o sarailie?): „Ibric este un termen intrat în română din turca otomană. Un împrumut în această limbă din persană (prin intermediul arabei). În medio-persană ābrīk «(vas din care se) toarnă apă». Cuvânt compus: āb – «apă»; rēχtan – «a curge, a turna». Forma persană modernă este ābrīz (având același sens).”
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Citește pe Antena3.ro
Fiul lui Ilie Dumitrescu, căutat de Poliţie după ce ar fi provocat un accident rutier în Bucureşti, apoi ar fi fugit de la faţa locului
Pastila de religie. Cum amestecă ierarhii ruși minciuna în predicile lor, înjosindu-i pe români
O luare de poziție asumată de cercetătorul în domeniul etnologiei religioase Gheorghiță Ciocioi, ca ecou al șicanelor muscălești din prezent: „Rușii susțin, de la cel mai înalt amvon muscal, că Războiul ruso-româno-turc din 1877-1878 ar fi avut izbândă mulțumită «mijlocirii Sfântului Aleksandr Nevski». Fapt care îi scandalizează, zilele acestea, până și pe bulgari.” Mai exact? „Arhimandritul Nikanor, de pildă, cel care a renăscut din temelii mănăstirea Gighinți, e categoric în privința dată: «Izbânda e datorată intervenției cruciale a României în cel mai dificil moment al războiului […] Nu există nici o mărturie, în epocă, în privința vreunui patronaj al Sfântului Aleksandr Nevski în acest război. Și nu, nu putem crede că sfântul a fost în concediu pe când țarul Alexandru al II-lea era pe cale să piardă războiul». Aleksandr Nevski nu are vreun merit întru «ocrotirea Ortodoxiei» – nici în Rusia, nici altundeva. A fost canonizat ca sfânt nu pentru luptele sale împotriva cavalerilor teutoni ori suedezilor, unele obișnuite, fără vreo tentă religioasă («strângător al pământurilor rusești»), ci pentru pocăința monahală de la sfârșitul vieții. O reevaluare târzie, rusească, povestea cu «Nevski cel Mare», «ocrotitor al Ortodoxiei». Servind uneori propagandei țariste, dar mai ales celei a Rusiei de astăzi.”
„Padeș se numește locul proclamației lui Tudor Vladimirescu (Gorj, 1821). Cu înțelesul de «așezarea de lângă padină».”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
«Padina» se tălmăcește prin depresiune, vale între munți, loc de pășunat, loc în care se scurge apa, pantă (ultimul înțeles cunoscut mai mult în Serbia).”, Gheorghiță Ciocioi
Proclamația de la Padeș (23 ianuarie/4 februarie 1821) a fost actul-program al mișcării conduse de Tudor Vladimirescu.
„«Saray» este un termen persan la origine. Cel mai probabil, și rețeta prăjiturii numite sarailie.”, Gheorghiță Ciocioi
„Ibric este un termen intrat în română din turca otomană. Un împrumut în această limbă din persană (prin intermediul arabei).”, Gheorghiță Ciocioi
