An de an, kilometri de texte se aștern în jurnalele oficiale. Nu vorbim doar de legi votate de Parlament sau ordonanțe de guvern, ci de o pădure sufocantă de ordine, norme și directive emise de tot felul de agenții „independente”. Scopul declarat: protecția pieței și a consumatorului. Rezultatul real: uniformizarea, blocajul și protejarea privilegiilor celor mari.
Concurența a rămas un concept de manual. Intrările noi sunt blocate de bariere administrative, iar jucătorii consacrați sunt feriți de faliment. Cine să mai investească în diferențiere reală, în produse mai bune sau servicii mai ieftine? E mai profitabil să investești în conformitate, în lobby, în adaptarea reglementărilor la propriile interese.
Din acest mecanism s-a născut și inflația pseudoinformațională. Publicitatea a luat locul diferenței reale de ofertă. Consumatorii sunt asaltați de spamuri care se prezintă ca informații, dar nu transmit decât confuzie. În loc să alegem între bunuri reale, alegem între ambalaje și sloganuri.
Ni se reproșează superficialitatea. Că nu citim contractele până la capăt, că ignorăm termenii și condițiile. Dar cine are timp să parcurgă zeci de pagini redactate într-un limbaj intenționat opac? Contractele ar trebui să fie simple și transparente. În schimb, au devenit niște capcane juridice, construite sub imperiul reglementărilor care pretind că ne protejează. În realitate, nu fac decât să amplifice asimetria informațională.
Așa se face că economia seamănă din ce în ce mai mult cu politica. Nu câștigă cel mai bun, ci cel mai abil în a manipula. Piețele nu mai reflectă competența, ci abilitatea de a controla informația și de a folosi legea ca scut.
De aici s-au aprins și crizele. În 2008, instrumente financiare concepute inițial pentru acoperirea riscului au fost transformate în vectori ai instabilității, pe fondul unei lichidități excesive pompate de autorități. Intervențiile masive ale statului au alimentat bula și au amplificat dezechilibrele. Nu lipsa reglementării a fost principala problemă, ci combinația dintre stimulente distorsionate și capitalul ieftin pus la dispoziție pe scară largă. Atâta vreme cât acest tip de mecanism continuă, vulnerabilitatea rămâne prezentă.
Ieșirea din acest cerc vicios nu poate fi decât prin educație și transparență. Țările mici, dar bine administrate arată că se poate. Elveția, Danemarca și Suedia au reușit să construiască societăți funcționale tocmai pentru că nu au cultivat opacitatea. Educația solidă și încrederea în instituții le-au oferit avantaj comparativ. Acolo nu decide manipularea, ci meritul.
Citește pe Antena3.ro
Fiul lui Ilie Dumitrescu, căutat de Poliţie după ce ar fi provocat un accident rutier în Bucureşti, apoi ar fi fugit de la faţa locului
În schimb, societățile în care educația rămâne precară sunt vulnerabile la propagandă. Propagandiștii știu adevărul, dar îl distorsionează pentru a câștiga putere. Mass-media, care ar trebui să fie sursă de cunoaștere, a ajuns principal canal de manipulare. România trăiește această segregare educațională: câteva elite, o clasă medie subțire și o majoritate slab educată. Curba lui Gauss e aplatizată, iar societatea devine pradă ușoară pentru minciună.
Istoria recentă confirmă. Caritas, SAFI, FNI, despăgubirile prin FP sau restituirile prin ANRP – toate au speculat lipsa de educație financiară și juridică. Oamenii au intrat în aceste scheme cu banii băncilor, pentru ca apoi să rămână cu datorii și iluzii spulberate. În timp ce manipulatorii și-au făcut jocurile, societatea s-a transformat într-un butoi de pulbere.
Și totuși, pentru ca sistemul să fie acceptat, s-a oferit ceva în schimb: democrația. Drepturi egale, cel puțin pe hârtie. Doar că fără educație și transparență, egalitatea devine o iluzie. Oamenii se simt la fel, dar în realitate sunt manipulați mai ușor.
Tragic este că instituțiile statului, care ar fi trebuit să garanteze transparența și protecția cetățeanului, au fost primele care au cultivat asimetria. Sub masca reglementării și a protecției, au consolidat un sistem opac.
A vorbi despre reforma statului înseamnă, de fapt, a vorbi despre altceva: nevoia de educație și transparență. Doar prin ele societatea poate să iasă din prizonieratul asimetriei informaționale și să redevină competitivă.
Altfel, economia noastră va rămâne un joc de oglinzi, unde nu contează cine produce mai bine, ci cine minte mai convingător.
