Dacă președintele Statelor Unite își închipuie că l-a păcălit pe premierul Qatarului (care ocupă și funcția de ministru de externe) încercând vineri, în cursul unei cine la New York, să îl convingă de faptul că n-a știut despre atacul Israelului în Doha decât atunci când avioanele erau deja în zbor, se păcălește singur. Înaltul oficial qatarez avusese în aceeași zi și o întrevedere de o oră cu vicepreședintele Vance și cu secretarul de stat Rubio – care a doua zi urma să plece într-o vizită în Israel, de unde la întoarcere ar opri și la Doha.
La cina din 12 septembrie a participat și factotum-ul Steve Witkoff, trimisul special al președintelui în Orientul Mijlociu. Donald J. Trump a lăudat cel mai important partener strategic din Golf și nu mă îndoiesc că i-a repetat tot ceea ce declarase public: că decizia lui Netanyahu de a ataca Hamas în Qatar „nu a fost înțeleaptă”, că Bibi nu a fost „foarte, foarte grijuliu” cu „grandiosul aliat” al SUA, că acțiunea militară din 9 septembrie „nu a promovat nici interesele israeliene, nici pe cele americane” și, mai mult ca sigur, Trump a promis solemn că astfel de acțiuni nu se vor repeta. Numai că se produsese deja ceea ce era de așteptat: nicio țară arabă din regiune nu mai crede în garanțiile de securitate ale Statelor Unite, chiar dacă niciun lider – exersați cum sunt cu toții într-un aiuritor limbaj duplicitar – nu va declara explicit acest lucru.
Recomandări
Cum a băgat programul „Masa sănătoasă” în spital un copil de grădiniță la Șag, Timiș. Politicienii locali, implicați în programul guvernamental, încearcă să minimalizeze gravitatea situației
De altfel, în timp ce Trump îl gratula pe premierul Qatarului pentru rolul său excepțional de mediator, încurajându-l să își continue demersul în vederea semnării acordului de încetare a focului în Gaza, cabinetul secretarului de stat, Marco Rubio, anunța printr-un comunicat tematica discuțiilor pe care urma să le poarte șeful diplomației americane cu liderii de la Ierusalim, respectiv „angajamentul nostru de a combate acțiunile antiisraeliene, inclusiv recunoașterea unilaterală a unui stat palestinian care recompensează terorismul Hamas”. Cu alte cuvinte: sprijin necondiționat guvernului de extremă-dreapta al lui Netanyahu pentru a-și „termina treaba în Gaza” (expresia e mai veche și aparține lui Trump), dar și excluderea existenței unui stat palestinian (cu argumentul sofisticii lui Netanyahu – un stat palestinian este un cadou făcut Hamas).
Liderul de la Casa Albă a încercat să îndulcească vineri, la cină, rezoluția summitului de urgență al țărilor arabe și islamice, desfășurat duminică și ieri la Doha. În mare parte, a reușit. Ținta celor 20 de articole de înfierare… bine temperată a fost Israelul. America lui Trump, cămila cu două cocoașe din încăpere, a trecut aproape neobservată. Aproape, fiindcă – prea târziu! – ieri liderii arabi și islamici întruniți la Doha au cerut „partenerilor noștri strategici din Statele Unite să își folosească influența asupra Israelului pentru ca să oprească acest comportament… Ei au influență și ascendent asupra Israelului și este timpul ca influența și ascendentul să fie folosite”. Știu însă și cei care au lansat rugămintea că „momentul” a trecut: premierul Netanyahu a obținut din partea Administrației americane ce și-a dorit: mână liberă.
O confirmă și anunțul de ieri al Regelui noii Sparte, Bibi: „Suntem Super-Sparta!”. A recunoscut că Israelul se află într-un anume „tip de izolare”, dar indus nu de demersurile lui de supraviețuire politică personală. A găsit (se pricepe ca nimeni altul) țapii ispășitori: pe de o parte, presiunea asupra guvernanților occidentali, exercitată de imigranții musulmani, iar pe de altă parte „țări precum Qatar și China [care] influențează opinia publică prin investiții semnificative în rețelele de socializare” ce împrăștie la greu propagandă antiisraeliană.
A reacționat imediat liderul Opoziției, Yair Lapid, calificând anunțul lui Netanyahu drept „nebunesc”: „Izolarea nu este soarta noastră, ci produsul politicilor greșite și eșuate ale lui Netanyahu și ale guvernului său. Ei fac din Israel o țară din lumea a treia și nici măcar nu încearcă să schimbe situația”. Lui Lapid i s-a alăturat și fostul premier Ehud Barak: „«Tsunamiul diplomatic» care era de așteptat ne lovește (…). «Super Sparta» este sfârșitul țării: economic, politic și militar”.
Înfricoșător este că Netanyahu a ajuns să își ia ostatici propriii cetățeni, târându-i într-o aventură al cărei deznodământ nu și-l doresc nici cei mai smintiți dușmani ai Israelului.
Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media – filtrate rapid de un consumator compulsiv – Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse.
Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație.
Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine.
Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.
