Ilie Bolojan şi Sorin Grindeanu vor sta faţă în faţă, miercuri, în încercarea de a rezolva problemele ce au generat scandalurile din interiorul Guvernului. Ședința este una decisivă pentru, premierul anunţând că e pregătit să renunţe la șefia Executivului dacă reforma administrației nu e adoptată în forma propusă de el.
Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu discută miercuri. FOTO Inquam Photos Octav Ganea
Cei doi lideri vor avea trei puncte importante de discuţie, potrivit Antena 3 CNN.
Reforma administrației locale
Punctul principal al discuţiei va fi legat de reforma administrației locale, premierul solicitând în continuare concedierea a 13.000 de angajaţi, în timp ce PSD, USR şi UDMR spun că, mai degrabă, ar trebui reduse cheltuielile și că nu ar fi nevoie de concedieri în masă.
Eliminarea plafonării adaosului comercial la produsele de bază
Un alt punct ar fi cel referitor la eliminarea plafonării adaosului comercial la produsele românești de bază.
PSD susține că ar trebui continuată măsura sau, cel puţin, ar fi nevoie de o analiză care să arate dacă nu creşte prea mult inflaţia prin stoparea acestei măsuri. Prim-ministrul a declarat că, de la 1 octombrie, ar trebui oprită această plafonare.
Alegerile pentru Primăria Capitalei
Al treilea punct al discuţiilor este cel referitor la alegerile din Capitală. PSD a amenințat că, în cazul în care PNL şi USR se coalizează împotriva social-democraţilor şi insistă cu alegeri până la finalul anului, atunci PSD va ieși din Coaliție.
Ilie Bolojan a declarta, marţi seară, la Antena 3 CNN, că nu foloseşte demisia ca o formă de presiune:
„Nu am făcut asta niciodată. Dar când ocupi o funcție publică și știi ce trebuie făcut, care este planul pe care trebuie să îl duci la capăt, e o dovadă de responsabilitate să insiști să faci lucrurile așa cum trebuie. Nu poți să faci reforme uitându-te în permanență la sondaje, gândindu-te că faci acțiuni de imagine. Nu rezolvi nici reformele, nici imaginea”.
Referitor la soliditatea Coaliției, Ilie Bolojan a spus că, „dacă un premier, indiferent cine este el, nu are autoritate și nu are susținere el nu își poate exercita mandatul”.


