Joi, 18 Septembrie 2025, ora 15:59
0 citiri
Primele șapte luni ale lui 2025 se remarcă printr-o creștere notabilă a volumului lucrărilor de construcții, în comparație cu perioada ianuarie – iulie 2024.
Primele șapte luni ale lui 2025 se remarcă printr-o creștere notabilă a volumului lucrărilor de construcții, în comparație cu perioada ianuarie – iulie 2024.
O majorare puternică a avut loc în luna iulie 2025, în comparație cu iulie 2024, reflectată atât în cazul tuturor obiectelor de construcții, cât și pe cele trei elemente de structură.
De asemenea, a avut loc o creștere importantă a volumului lucrărilor de construcții în iulie 2025 față de luna anterioară.
Lucrările de reparații capitale, cel mai mare avans
Astfel, în perioada ianuarie – iulie 2025, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 12,2% (plus 10,7% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate), comparativ cu intervalul similar de timp din 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică și prelucrate de Risco.ro.
garsoniere de vanzare bucuresti
Creşterea a fost înregistrată la lucrările de reparaţii capitale (+55% – serie brută, +51,5% – serie ajustată) şi la lucrările de construcţii noi (+9,3% – serie brută, +9,6% – serie ajustată).
De cealaltă parte, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 0,3%, în serie brută, respectiv cu 3,9% ca serie ajustată.
Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat creşteri la construcţiile inginereşti (+16,3% – ambele serii de date), clădirile rezidenţiale (+9,7% – serie brută, +7,8% serie ajustată) şi la clădirile nerezidenţiale (+6,2% – serie brută, +3,9% – serie ajustată).
Iulie 2025, majorări la toate capitolele
În iulie 2025, comparativ cu iulie 2024, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 41,1% (plus 30,9% – serie ajustată).
Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (+67,4% – serie brută, +60,9% – serie ajustată), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+41,1% serie brută, +35,8% – serie ajustată) şi la lucrările de construcţii noi (+35,7% – serie brută, (+30,4% – serie ajustată).
Pe obiecte de construcţii, în serie brută, s-au înregistrat creşteri la clădirile rezidenţiale (+50,8%), construcţiile inginereşti (+39,6%) şi la clădirile nerezidenţiale (+38,5%).
În serie ajustată, pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale (+47,6%), clădirile nerezidenţiale (+36,1%) şi la construcţiile inginereşti (+34%).
Evoluția lunară
În ceea ce privește evoluția lunară, volumul lucrărilor de construcţii a crescut în iulie 2025, comparativ cu iunie 2025, ca serie brută, pe total, cu 27,2% (20,1% – serie ajustată).
Creşterea este evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+43% – serie brută, +38,8% – serie ajustată), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+27,4%/+27,2%) şi la lucrările de construcţii noi (+23,6%/+19,3%).
Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile rezidenţiale (+37,9% – serie brută/+30,7% – serie ajustată), clădirile nerezidenţiale (+33,7%/+30,2%) şi la construcţiile inginereşti (+21,4%/+16,4%).
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent