Tribunalul Dolj a respins, pe 12 septembrie 2025, contestația lui Marian Motocu împotriva hotărârii Judecătoriei Craiova, care pe 15 mai a constatat legalitatea întocmirii rechizitoriului și a dispus începerea judecății.
Interceptat când a sunat la Ambasada Rusiei și a cerut să vorbească cu un ofițer GRU
Pe 13 septembrie 2024, Marian Motocu a fost interceptat în timp ce suna la Ambasada Rusiei și cerea să fie pus în legătură cu Evgeni Ignatiev, ofițer GRU (n.r. – Serviciul de Informații Militare al Federației Ruse).
De asemenea, Motocu apare într-o înregistrare cu fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, acesta din urmă spunându-i, plin de înțeles, că „are un plan” numai de el știut: „Marian, dacă lucrurile merg bine, o să încep în ianuarie. Vreau să înţelegi că există un plan, există o strategie, pe care numai eu o cunosc. Când va fi să fie, cum ți-am spus de acum un an, nu s-au legat lucrurile, din multe motive, atunci o să ai locul tău în această acţiune”.
Unul dintre capetele de acuzare din dosarele lui Călin Georgescu, anume „inițierea și sprijinirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob”, se referă la sprijinul acordat lui Marian Motocu și „Mișcării 41 pentru România”.
Recomandări
Planul înfricoșător al Rusiei pentru a pune mâna pe Republica Moldova, după alegerile din 28 septembrie. Cucerirea Odesei, ținta finală
Marian Motocu este liderul unei organizații neolegionare numite „Asociația 41 pentru România”, a cărei siglă a fost înregistrată la OSIM de către Adrian Robertin Dinu, unul dintre liderii Comandamentului „Vlad Țepeș”, judecat pentru trădare.
Spre deosebire de Marian Motocu, Adrian Robertin Dinu chiar reușit să intre în contact, la Moscova, cu ofițerul FSB Petro Ghetsko, care i-a spus să aștepte ordine de la Aleksander Bortnikov, directorul serviciului rus de informații interne.
Marian Motocu va fi judecat pentru infracțiuni din sfera legislației antiură și discriminare, după ce vreme de 4 ani a postat pe YouTube, Facebook și VK (n.r. – VKontakte, cea mai mare rețea rusească de socializare) zeci de mesaje în care incita la ură împotriva evreilor și făcea propagandă legionară.
Rechizitoriu: Mesajele naziste ale lui Marian Motocu
În rechizitoriu, printre probe se numără afirmațiile lui Marian Motocu exprimate live în videoclipuri, precum:
- Evreii ar fi responsabili pentru problemele sociale din România, ar fi făcut rău statului român de-a lungul istoriei și ar submina istoria românilor, „încearcă să omoare celelalte popoare”, invocând acțiunile lui Adolf Hitler împotriva evreilor – fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „promovarea, în public, în orice mod, de idei, concepţii sau doctrine antisemite”.
- Suferințele evreilor în timpul Holocaustului ar fi exagerată şi folosită ca instrument de câştig financiar, că naraţiunea istorică din jurul Holocaustului ar fi fost manipulată de evrei, că aceștia ar fi rescris istoria pentru a-şi servi interesele – a fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de negare a Holocaustului.
- Folosindu-se de rețeaua de socializare Facebook și de pagina de internet Incorectpolitic.com Marian Motocu a postat public videoclipuri prin care a promovat idei, concepții și doctrine antisemite, simboluri legionare și la finalul cărora a folosit salutul legionar „Trăiască Legiunea și Căpitanul!”, – fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.
Sigla „Mișcarea 41 pentru România”
Recomandări
Cu cifrele pe masă. Situația administrației publice locale înainte de marea „reformă”
Motocu: Crucea de Fier nu-i de la naziști, ci de la motocicliști
Judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Craiova a trecut în revistă, în Încheierea finală din 15 mai 2025, argumentele pentru care extremistul Marian Motocu a cerut restituirea dosarului la parchet:
- „A învederat faptul că rechizitoriul a fost întocmit cu nerespectarea exigențelor prevăzute de art. 328 alin. 1 C.p.p., iar situaţia de fapt in extenso cu privire la fiecare act material în sensul că de mai multe ori inculpatul ar fi postat pe o platformă de socializare, respectiv «Incorect Politic», nu a fost demonstrat de către parchet că aceasta i-ar aparține și nici nu s-au efectuat cercetări. (Parchetul – n.r.) putea afla cui aparține aceasta, pentru a fi audiat, fapt ce echivalează cu faptul că nu s-a dorit aflarea adevărului și chiar cu o încălcare a dreptului la apărare și la un proces echitabil.
- De asemenea a precizat că în momentul postărilor, apărea purtând la gât o cruce metalică, iar aceasta ar simboliza Partidul Nazist, însă e doar o interpretare a organului de cercetare penală, în condițiile în care această cruce este purtată de toți motocicliștii, iar el este unul chiar împătimit.
- Tot în Rechizitoriu este consemnat că pe live-uri apare pe fundal tablouri cu Corneliu Zelea Codreanu, personaj istoric din lumea politică de extremă-dreapta, fascist și antisemit şi mareşalul Ion Antonescu, de asemenea cunoscut pentru ideile sale antisemite, însă acesta a precizat că așa cum susține parchetul, atât Corneliu Zelea Codreanu, cât și mareşalul Ion Antonescu sunt doar personaje politice din țara noastră și nimic altceva.
- Inculpatul a mai arătat că de notorietate este și faptul că procesele de la Nurnberg au fost o serie de procese celebre pentru faptul că, în cadrul lor, au fost inculpați importanți membri ai conducerii politice, militare și economice a Germaniei Naziste. Procesele au avut loc între 1945 și 1949 în orașul Nurnberg, Germania, însă Corneliu Zelea Codreanu și mareşalul Ion Antonescu nu au fost găsiți vinovați pentru crime de război.
- Totodată, precizează că se face vorbire în actul de inculpare că pe live-uri a avut pe tricoul pe care îl purta însemnul «Mișcării 41 pentru România», iar organul de cercetare consideră această organizație ca fiind una de tip naționalist, însă cu privire la acest aspect interpretat în mod eronat de către Ministerul Public, (precizează că – n.r.) «Mișcarea 41 pentru România», înființată de către el, reprezintă un curent cu scopul de a venera istoria străbunilor și se manifestă prin acțiuni umanitare, cultural-religioase etc.
- Însemnul acestei mișcări nu reprezintă sigla Gărzii de Fier, ci doar o troiță, confecționată artizanal de meșteri din țara noastră, care se găsește pe lângă lăcașele de cult, respectiv biserici, chiar în zona Olteniei (…). Naționalismul înțeles în mod greșit de către parchet, reprezintă în opinia sa doar o valoare care trebuie conservată și transmisă urmașilor noștrii prin viu grai și fapte, nu prin violență.
- În continuare acesta a precizat ca poetul nostru Mihai Eminescu folosea cuvântul «jidan», însă nu cu însemnătate de ură sau discriminare față de etnici, iar el a citat un geniu al poporului român.
- Doar în contextul alegerilor Președintelui României din anul 2024, s-a considerat că acesta (n.r. – Motocu Mihai) ar nega Holocaustul din România și astfel ar încălca legea, însă Casa Regală a României în interviurile televizate a susținut că nu a existat Holocaust în țara noastră, iar acest lucru nu a fost sancționat în niciun fel de către Ministerul Public, iar acest aspect echivalează cu o inegalitate de tratament între o instituție a țării noastre și el, care conduce la ideea că nu a făcut altceva decât să reia ce au susținut alții și doar conjunctura a făcut ca doar el să fie inculpat.
- De asemenea, considerentele Ministerului Public că ar fi incitat la ură prin live-uri sunt doar chestiuni scoase din context, în condițiile în care aceste postări datează de aproximativ 10 ani și niciodată nu s-a ajuns la violență, neidentificându-se persoane care să recurgă la violență ca urmare a postărilor lui.
- Procurorul de caz s-a mărginit la a o administrare selectivă și truncheată a probelor, se poate observa din întocmirea atipică a Rechizitoriului, unde de la pagina 17 «Alte mijloace de probă administrate», din analiză întocmit de către UTAI (Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor – n.r.) rezultă că activitatea infracţională desfăşurată de către acesta pe reţeaua de socializare Facebook este de mare impact asupra utilizatorilor, ori, acest impact nu este descris în niciun fel de Ministerul Public, ceea ce conduce la o încălcare a dreptului la apărare și la un proces echitabil.
- Inculpatul a mai arătat că în cuprinsul rechizitoriului s-a motivat faptul că acţiunile sale au avut ca efect indignarea persoanelor care nu simpatizau cu opiniile sale antisemite, negaţioniste şi legionare, efect ce rezultă din numărul însemnat al petiţiilor înaintate poliţiei de către diferite persoane fizice care sesizau aspecte identice cu cele ce fac obiectul cercetării penale în prezentul dosar, însă aceste persoane nu au fost audiate”, se arată în încheierea finală a Judecătoriei Craiova.
Interpretarea simbolurilor folosite de Marian Motocu
Simbolurile afișate de Marian Motocu trebuie interpretate în strânsă legătură cu mesajele pe care le transmite.
- Crucea de Fier: Simbolul nu este neapărat nazist, fiind folosit de armata germană din 1871 până în prezent, inclusiv în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind o stilizare a simbolului Cavalerilor Teutoni. Crucea de fier devine simbol nazist când e însoțită de doctrina și retorica nazistă cu privire la inegalitatea raselor. Este greu de crezut că Motocu afișează simbolul teutonilor sau cel al prusacilor din secolul al XIX-lea, ci mai degrabă ceea ce a reprezentat Crucea de Fier după 1939. Mareșalul Ion Antonescu a fost decorat cu Crucea de Fier în grad de Cavaler pe 6 august 1941, distincție pe care o poartă în aproape toate fotografiile.
- Gratiile: Simbolul Mișcării Legionare și al Gărzii de Fier, ai căror membri i-au asasinat pe Ion Gheorghe Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga, Virgil Madgearu sau pe generalul Gheorghe Argeșanu. Simbolul face referire la perioada petrecută de legionari în pușcării pe vremea lui Carol al II-lea. Puțin stilizate ca să semene a cruce („Troița” – cum spune Marian Motocu), gratiile mai apar ca siglă a partidului „Totul pentru Țară”, înfiițat în perioada interbelică. În timpul statului național-legionar român (14 septembrie 1940 – 14 februarie 1941), simbolul apare pe stemă și pe mărcile poștale. În perioada respectivă, Mișcarea Legionară era singura organizație recunoscută, au fost adoptate legi antisemite de inspirație nazistă și a avut loc Pogromul de la București.
Lider legionar reținut după ani de cercetări
Marian Motocu era în vizorul autorităților încă din 2020 pentru propagandă legionară, dar anchetatorilor le-a luat trei ani pentru a se sesiza din oficiu, apoi încă un an pentru a-l reține.
E drept că în acest răstimp chiar Marian Motocu și-a îngroșat dosarul penal, deoarece acesta și-a continuat activitatea în mediul online.
Iată cronologia momentelor-cheie din ancheta lui Marian Motocu:
- 10 martie 2023 – Serviciul de Investigații Criminale s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, începând cu 01.01.2020, Marian Motocu a postat pe site-urile Youtube și VK (rețeaua rusă de socializare VKontakte – n.r.) videoclipuri cu simboluri fasciste prin care nega holocaustul și promova ura împotriva evreilor.
- 24 aprilie 2023 – Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a fost sesizat de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” cu privire la faptul că Marian Motocu propagă sistematic pe rețelele de socializare Facebook, TikTok și VK mesaje instigatoare la ură cu caracter antisemit și rasiste și neagă holocaustul.
- 8 mai 2023 – Serviciul de Investigații Criminale au dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de „incitare la violență, ură sau discriminare”.
- 14 decembrie 2023 – procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au dispus reunirea celor două dosare (de la SIC și PJC) în cadrul dosarului penal cu numărul 2226/P/2023.
- 9 decembrie 2024 – s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la infracțiunile de iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob și alte fapte din sfera legislației anti ură și discriminare.
- 16 decembrie 2024 – s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la faptele din data de 19.01.2023, care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
- 18 decembrie 2024 – Marian Motocu, liderul Mișcării 41 pentru România a fost reținut pentru 24 de ore, iar la percheziții anchetatorii au găsit la domiciliul acestuia trei săbii tip katana, tablouri cu liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu și mareșalul Ion Antonescu, autocolante cu „Mișcarea 41 pentru România” precum și un inel și un medalion, ambele cu simbolul Crucii de Fier, pe care acesta le purta în timpul mesajelor video pe care le înregistra.
- 19 decembrie 2024: Judecătoria Craiova respinge propunerea de arestare formulată de procurori pentru Marian Motocu și-l plasează în arest la domiciliu.
- 30 decembrie 2024: Judecătorii de la Tribunalul Dolj consideră că arestul la domiciliu e o măsură prea dură pentru Marian Motocu și îl pun sub control judiciar.
„În perioada 10 aprilie 2022 – 07 decembrie 2024, inculpatul M.M. (Motocu Marian 0 n.r.) a publicat 29 de videoclipuri pe platforma de socializare Facebook în cadrul cărora și-a incitat urmăritorii la ură și violență față de evrei, a promovat doctrine antisemite, a utilizat simboluri legionare și a negat Holocaustul, având ca scop racolarea urmăritorilor săi pentru coagularea unui nucleu cu orientare de extremă dreaptă sub cupola unei «mișcări naționale» al cărei lider este, solicitând și primind în acest sens donații financiare de la urmăritorii săi”, se arăta într-un comunicat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
Foto: Facebook
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse.
Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație.
Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine.
Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.