Ministrul Mediului se eschivează
Șantierele hidrocentralei Răstolița din județul Mureș, realizată în proporție de peste 90%, trebuiau finalizate anul acesta, însă au fost blocate în instanță din cauza impactului asupra ecosistemelor locale. Reluarea lucrărilor depinde acum de un aviz care trebuie emis de ministrul Mediului.
Senatorul PSD Daniel Zamfir critică protecția excesivă adusă unor specii de păsări, pești și insecte, argumentând că aceasta afectează securitatea energetică a țări.
„Să punem pe primul plan că trebuie să protejăm nu ştiu ce păsărele, peştişori, şerpişori şi gândăcei şi să renunţăm la a ne produce curent electric ieftin, mi se pare că intră deja în zona relei credinţe şi a siguranţei naţionale”, afirmă parlamentarul.
Ministrul USR al Mediului, Diana Buzoianu, anterior activistă de mediu, spune că are loc o analiză atentă și susține că, în locul hidrocentralelor contestate, ar putea fi dezvoltate parcuri fotovoltaice.
„Nu este niciun refuz, niciun acord pentru toate aceste hidrocentrale. Este pur si simplu o analiză. Cred că nimeni nu-şi doreşte ca avizele de mediu să se dea în funcţie de presiune publică, în funcţie de telefoanele unora sau altora” a transmis aceasta.
Hidroelectrica are în derulare proiecte la 7 hidrocentrale, toate blocate în prezent.
Pentru hidrocentrala de la Pașcani este nevoie doar de semnătura ministrului Mediului pentru începerea lucrărilor. Pentru Răstolița, Surduc și Bumbești sunt necesare avize suplimentare de mediu. Alte două proiecte, Avrig și Motru-Tismana sunt în instanță.
Citește pe Antena3.ro
Fenomenul „Copiii Sephora” sau cum ajung fetițe de 10 ani să cumpere produse anti-îmbătrânire. Povești din magazine: „Pielea îi ardea”
Adrian Vintilă, expert în energie, punctează investițiile masive făcute până acum.
„Deja statul român a investit sute de miliarde de euro în aceste amenajări hidroenergetice. Dacă vorbim doar de cele 7 hidrocentrale, ele ar fi putut să aducă anual aprox 1 milion de MWh, ceea ce înseamnă 2% din totalul producţiei din România. Acest procent nu e deloc mic. Are exact rolul de a produce energie când avem cea mai mare nevoie şi când preţurile sunt cele mai mari””
România, dependentă de importuri
Corina Murafa, specialistă în domeniu, subliniază potențialul de creștere a producției.
„Retehnologizarea hidrocentralelor ar putea să ducă la un plus între 10 şi 20% la producţia anuală. Cu nişte obstacole din zona aceasta de mediu şi legale mai mici, cu bani mai puţini, am fi putut să avem o producţie mai mare pe hidro”, explică aceasta.
România dispune în prezent de 188 de hidrocentrale, care asigură 35% din necesarul de electricitate. Sporirea producției interne ar putea reduce semnificativ importurile, care au crescut cu peste 50% în primele 7 luni ale anului, potrivit observatornews.ro.