După ce la începutul anului trecut, Gina Pistol a semnat cu PRO TV, acolo unde a prezentat în 2024 pentru prima dată emisiunea MasterChef, acum vedeta se află la cel de-al doilea sezon al ei la celebrul show de gătit.
„S-au așezat lucrurile cum trebuie”, spune Gina Pistol despre MasterChef 2025
Chiar în seara în care MasterChef 2025 a debutat la PRO TV, Libertatea a stat de vorbă cu Gina Pistol, pentru a afla cum se simte vedeta în postura de prezentatoare.
„Al doilea sezon… E tare fain, ăsta îmi place de mor. Îmi place mult! Nu știu, simt că s-au așezat lucrurile cum trebuie. E așa cum trebuie să fie”, a spus Gina Pistol.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 20
Frumoasa prezentatoare de la PRO TV, care este colegă de trust cu soțul ei, ne-a dezvăluit și cine are grijă de Josephine, fetița lor, când ea și Smiley nu sunt acasă.
„Când nu sunt eu și are Smiley un program mai liber, deși anul ăsta a fost foarte prins, este el acasă. Dar avem și o fată, Cătălina, care ne este de mare ajutor și e cumva persoana de încredere pe care o lăsăm cu copilul și cu casa”, a mai afirmat Gina Pistol în exclusivitate pentru Libertatea.
Recomandări
Afacerea microbuzelor electrice pentru elevi a atins recordul în Dâmbovița: 17 dubițe de 8 locuri, cumpărate cu 200.000 de euro bucata
Smiley va juca alături de Pavel Bartoș în filmul „Vacanță all inclusive”
Ținând cont că era o oră destul de târzie în momentul în care i-am luat interviul, am întrebat-o pe Gina Pistol dacă Smiley a rămas cu Josephine sau este și el plecat. Iar la acel moment, artistul era plecat la mare cu Pavel Bartoș, acolo unde filmau pentru „Vacanță all inclusive”, un film în care actorul și cântărețul joacă și care va fi lansat cel mai probabil în anul 2026.
„Acum doarme fetița, la ora asta este cu Cătălina acasă. Smiley este la mare, filmează ceva cu Pavel Bartoș… E mișto rău! Filmul «Vacanță all inclusive» e foarte mișto scris. Din ce am văzut, mi-a mai arătat așa Smiley… O să fie foarte mișto. Încă un proiect împreună ei doi”, a spus Gina Pistol pentru Libertatea în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO