A cerut susținerea premierului
Potrivit lui Ionuț Moșteanu, demisia lui Bolojan ar reduce la zero încrederea investitorilor și a Comisiei Europene în capacitatea României de a-și respecta angajamentele privind reducerea deficitului.
Ministrul USR a criticat PSD, cerându-le social-democraților să își susțină mai ferm premierul, să organizeze alegeri interne și să înceteze cu „scandalurile săptămânale”.
„Încrederea investitorilor în România va dispărea. Ne-a trecut pe lângă ureche riscul de a fi catalogați junk, caz în care nimeni nu ar mai investi aici”, a avertizat Ionuț Moșteanu.
Întrebat despre eventuale discuții între președintele Nicușor Dan și liderii coaliției privind variante de premier, în cazul unei demisii a lui Bolojan, ministrul a spus că nu știe să fi existat un asemenea subiect.
El a subliniat că presiunea principală a Guvernului este echilibrarea fiscal-bugetară, motiv pentru care a recurs la asumarea răspunderii în Parlament. Totodată, a amintit că miercuri se așteaptă o decizie a Curții Constituționale privind reforma pensiilor magistraților.
L-a contrazis pe Dominic Fritz
Ionuț Moșteanu consideră că premierul nu ar trebui să demisioneze dacă CCR va declara neconstituțional proiectul pe pensiile speciale, contrazicându-l astfel pe liderul USR, Dominic Fritz, care susține contrariul.
Recomandări
Greii PSD care îl vor plecat pe Ilie Bolojan din funcția de premier
„Sunt multe nuanțe în astfel de decizii. Poate fi o greșeală fundamentală, dar poate fi doar o chestiune de interpretare. Dacă e vorba de nuanțe, nu cred că premierul ar trebui să plece”, a explicat ministrul.
Acesta a adăugat că își dorește ca Bolojan să rămână în funcție și a criticat PSD pentru presiunile făcute asupra premierului.
„Dacă pleacă, România intră într-o criză politică majoră. Cine ar veni în locul lui și și-ar asuma deciziile nepopulare de acum? Guvernul are nevoie de timp pentru a stabiliza bugetul. Pe vreme bună apar mulți marinari, pe vreme rea mai puțini. Îl respect pe Bolojan pentru că și-a asumat această sarcină grea”, a afirmat Ionuț Moșteanu.
El a reamintit și că, potrivit acordului din coaliție, abia în aprilie 2027, PSD ar urma să desemneze următorul premier, solicitându-i lui Sorin Grindeanu să facă ordine în partid până atunci.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO