„Au pus lacăt pe ușă, au pus lacăt pe viitorul copiilor noștri”
Ionuț Onofreiciuc, tatăl a trei copii, dintre care doi au învățat, până anul trecut, la Piatra, a explicat pentru Libertatea că școala a fost închisă pe motiv că ar avea prea puțini elevi, deși, potrivit legii, s-ar fi putut face o excepție. „Dar nu s-a vrut, pentru că interesele financiare sunt mai presus de interesele copiilor”, ne-a mărturisit, disperat, părintele.
„Prin urmare, cei nouă elevi care învățau aici sunt obligați acum să facă naveta 10 kilometri până la școala-centru din Stoenești”. Însă, continuă bărbatul, deși copiilor li s-a pus la dispoziție un microbuz școlar, mașina nu ajunge iarna până la ei. Satul este unul răsfirat, cocoțat în vârf de deal, înconjurat de-o pădure de fag, cu un drum de multe ori impracticabil în sezonul rece. „Ce vor face copiii când va da prima zăpadă, iar microbuzul nu va putea ajunge până sus, la noi? Vor fi nevoiți să plece la școală pe jos, pe șosea sau prin pădure, acolo unde mișună urșii, mistreții și coioții!”
Ionuț Onofreiciuc se află în a opta zi de grevă a foamei. Foto: arhivă personală
Recomandări
Boris Golovin, fost colonel GRU, omul care a infiltrat în economia românească „investitori” din Rusia. Cu ce politicieni din România s-a combinat în afaceri
Școala primară din satul Piatra nu are personalitate juridică, fiind o structură a Școlii gimnaziale nr. 1 din Stoenești. Este o clădire veche de mai bine de 100 de ani, cu ziduri îngălbenite de vreme și care a adunat sub acoperiș, de-a lungul timpului, generații întregi de elevi. Anul acesta însă, pe ușă a fost pus lacătul. Dincolo de zidurile din piatră nu au mai răsunat glasuri de copii, iar clopoțelul a amuțit și el pentru totdeauna. Din clădirea acum părăsită nu a mai rămas decât o umbră a ceea ce a fost cândva. Sălile de clasă goale, holurile pustii, curtea din față, terenul de joacă nu mai adăpostesc decât amintiri.
Ionuț, alături de cei doi copii ai săi, în drum spre școala din satul Piatra. Foto: Arhivă personală
„Un sat izolat, unde doar Dumnezeu ne-a mai rămas”
Fost învățător și profesor de Religie, Ionuț Onofreiciuc are 43 de ani. Bărbatul ne-a povestit că fetița cea mare este elevă în clasa a VIII-a la o școală din Câmpulung, iar cei doi băieți, Ștefan și Rareș, sunt în clasa a II-a și a IV-a la școala din Piatra. „O școală unde am învățat și eu, și părinții mei, și bunicii mei. Cel puțin trei generații de oameni și-au tocit coatele pe băncile acestei școli care a devenit, în timp, un simbol al satului nostru. Aici, unde noi nu avem mai nimic: nici magazine, nici dispensar, nici farmacii, nici mijloace de transport în comun. Doar Dumnezeu ne-a mai rămas, căci biserica e singura care mai stă-n picioare”.
Ionuț Onofreiciuc și părinții celorlalți elevi din Piatra au aflat despre decizia de comasare a școlii din localitate cu aproape două săptămâni înainte de începerea anului școlar. „Dacă ne închid școala, ne izolează definitiv de tot ce înseamnă lume, ne distrug întreaga comunitate, căci oamenii, mulți dintre ei, sunt deciși să plece de aici, unii să se mute la oraș, alții chiar se gândesc să se reîntoarcă în străinătate, la muncă, dar luându-și, de data aceasta, și familia cu ei. Și noi, cei rămași… cui rămânem?”
Ștefan și Rareș, de mână cu tatăl lor, în drum spre o școală cu lacăt pe ușă. Foto: arhivă personală
Elevii care învățau la Piatra învățau în regim simultan. Adică, toți la grămadă într-o singură clasă, cu aceeași învățătoare. Erau copii de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a inclusiv. „Aveam doi care au intrat acum în clasa pregătitoare, doi în clasa I, doi copii în clasa a II-a, inclusiv băiețelul meu, mai este un elev de clasa a III-a și mai avem încă doi copii într-a patra”, îi numără pe degete Ionuț.
Recomandări
Nicușor Dan versus ceilalți președinți ai României. Echipele de consilieri numite la foc automat de foștii șefi de stat
Potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198 din 2023, în clasele primare pot fi înscriși, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22. Potrivit metodologiei privind organizarea claselor în regim simultan, modificată prin ordin de ministru în anul 2025, în situații excepționale, aceste clase unde se învață la grămadă pot funcționa și cu un număr mai mic de 10 elevi. „Noi ne-am fi încadrat în acest paragraf de lege, iar școala ar fi putut fi lăsată să funcționeze, invocând, bineînțeles, acele situații excepționale. Și, slavă Domnului, avem destule! Suntem un sat izolat, în mijlocul pădurii, la noi se ajunge greu iarna, iar distanța până în centrul comunei este mare. Dar ni s-a spus că nu suntem un caz disperat, că sunt alți copii care fac drumuri și mai lungi și nu se mai plâng atâta”.
Urșii coboară des de pe munte și fac prăpăd prin gospodăriile oamenilor din Piatra. Foto: Ionuț Onofreiciuc
În zonă sunt animale sălbatice. „Cum să ne trimitem copiii iarna, pe jos, la școală, să-i mănânce urșii?”
Ionuț Onofreiciuc ne-a povestit că autoritățile locale au pus la dispoziția elevilor din Piatra un microbuz școlar care urcă și coboară în fiecare zi, dar asta pe timp de vară, când e cald și frumos. Însă iarna, acel drum devine foarte periculos. „Avem chiar și un semn de circulație care avertizează șoferii. Din cauza poleiului, a gheții, din cauza zăpezii, a curbelor și serpentinelor în zonă au avut loc multe accidente rutiere. Motiv pentru care, în sezonul rece, șoferii evită această rută”, ne explică părintele.
„Vă dați seama în ce pericol vor fi copiii noștri în acel microbuz iarna? Asta, dacă va ajunge mașina până sus, pe deal. Căci, după o ninsoare de-o noapte, drumul devine impracticabil. Nu mai spun când bate vântul și e viscol… abia te ții tu pe picioare, om în toată firea, dar un copil? Acum vin și întreb: în astfel de condiții, cei mici cum se vor duce la școală? Pe jos?”
Părintele ne-a mărturisit că zona este populată cu animale sălbatice, iar părinții nici nu se gândesc să-i lase pe copii singuri în pădure. „Avem urși, mistreți, într-o vreme chiar și coioți. Însă urșii sunt cea mai mare problemă, căci nu mai au nicio frică de om. Uneori, ajung până în centrul satului, nu-i mai vezi pe drumurile lăturalnice, ci chiar pe strada principală. Atacuri asupra omului nu au fost, însă au distrus livezile, grădinile, au omorât animalele oamenilor din bătătură. Cum să lași un copil de 6 ani singur prin pădure iarna? Este absurd! Vă dați seama că îi vom ține acasă. Și ce scoală mai fac ei atunci?”
Școala din Piatra are aproape 100 de ani. Foto: Ionuț Onofreiciuc
Școala-muzeu din Piatra, condamnată la degradare. „La etaj am deschis un muzeu de artă populară. Ce se va alege de el?”
Și oamenii din sat sunt revoltați, ne-a mai spus Ionuț Onofreiciuc. Iar asta pentru că primăria nu s-a îngrijit prea mult de școala din Piatra. „Au făcut doar punctul sanitar, pentru că, altfel, nu mai primeau aviz de funcționare. În rest, nimic nu au investit. Școala arată așa cum o știu eu de când eram copil”.
Este motivul pentru care părinții au strâns bani și aproape an de an au văruit singuri sălile de clasă. „Am dotat-o așa cum am putut, pentru ca micuții să se bucure și ei de puțin confort”.
Clădirea școlii din Piatra, cu ziduri vechi și roase de timp. Foto: Ionuș Onofreiciuc
Într-adevăr, privită din exterior, clădirea își spune vârsta. Deși ușile sunt din termopan, pereții, odată văruiți în galben, acum sunt scorojiți de vânt și ploi, ferestrele încă au ramele din lemn, iar numele unității școlare este vopsit cu litere de tipar, ciobite pe alocuri, acolo unde a căzut tencuiala. „Această tăbliță nu cred că a fost schimbată vreodată”, mai spune Ionuț.
„Dar e școala noastră și o iubim. Este o clădire mare și spațioasă, cu un etaj, odinioară era cea mai frumoasă din comună. Iar în zilele bune de atunci găzduia peste 50 de elevi. Azi, iată, din nouă, câți copii au mai rămas, nu mai învață aici nici unul”.
Ștefan și Rareș, cei doi copii ai lui Ionuț, își doresc să se redeschidă școala lor dragă. Foto: Ionuț Onofreiciuc
Clădirea are trei săli de clasă, însă lipit se mai află un corp, cel al grădiniței care deocamdată a rămas deschisă. „Clasele sunt încălzite cu sobe pe lemn, iar la etaj am deschis un mic muzeu al satului. Nu este ceva amenajat oficial, nimic autorizat, ci doar un spațiu căruia i-am dat noi o întrebuințare. Am expus acolo din ce au adus oamenii de prin casele lor: diverse unelte vechi și costume populare”.
Cât despre oamenii din sat, părinții celorlalți elevi, aceștia s-au conformat de teamă. „Le este frică de primar. Pe unii dintre părinții copiilor i-a amenințat că le taie ajutorul social, că nu le va da autorizații pentru diferite lucrări de construcții… oamenii mă susțin, mă încurajează, dar nu mi se pot alătura din acest motiv. Mie primarul nu are ce să-mi facă. Așa că am rămas singurul care se luptă și o voi face până-n pânzele albe ca să salvez această școală”.
„Doamne, ajută-l pe tati și fă să se deschidă școala!”
Ionuț Onofreiciuc a trimis petiții către conducerea școlii, s-a adresat primăriei din localitate, prefecturii și inspectoratului școlar județean. „Cu excepția inspectorului școlar general, nimeni nu m-a băgat în seamă. Așa că am decis să recurg la ultimul gest care, poate, i-ar face să se răzgândească, un gest extrem: greva foamei”.
Bărbatul ne-a spus că nu a mâncat și nu a băut nimic timp de șapte zile, iar astăzi intră în a opta zi de grevă a foamei. „Eu sunt obișnuit să țin post negru și încă rezist. Însă copiii mei, băieții, sunt tare supărați. Vor la școala lor, mă întreabă zilnic de ce nu se pot duce, dacă vor mai sta vreodată în băncuțele lor. Sunt copii tare buni, le-am explicat ce s-a întâmplat, inclusiv gestul la care am recurs eu”.
Pentru a ajunge la școala din Stoenești, elevii ar trebui să facă naveta 10 kilometri. Foto: Ionuț Onofreiciuc
Ionuț Onofreiciuc ne-a mărturisit că de multe ori își găsește băieții în genunchi, în fața icoanei, rugându-se. „Mi-au dat lacrimile. E greu pentru un părinte să fie martor la așa ceva. I-am găsit singuri în casă – eu cu soția eram prin curte, la treabă. Cei doi copii se rugau. Mai ales cel mare, care are 10 ani. Șoptea: Doamne, ajută-l pe tati, fă să rămână școala deschisă, să avem și noi unde să învățăm aproape de casă, unde ne era drag, ne simțeam bine și Tu erai în mijlocul nostru”.
Directorul școlii din Stoenești: „De ce să fac o excepție? Satul nu este izolat precum cele din Apuseni”
Contactat de reporterii Libertatea, directorul școlii din Stoenești a explicat și el situația. Băcârcel Iosif Antoniu ne-a spus că la școala din Piatra învățau simultan copii din 5 clase. „Școala din Piatra a funcționat în trecut chiar și cu 7 elevi și nu am închis-o. Dar acum a venit această minunată Lege 141, Legea Bolojan, care ne-a forțat să luăm decizia”.
Potrivit spuselor directorului, școala din Piatra a fost comasată, pentru că acolo erau înscriși copii foarte puțini, sub 10. „Tatăl celor doi elevi Onofreiciuc, elevi care, deocamdată, nu vin la școala din Stoenești, a spus că există o chichiță în lege, că întotdeauna în orice lege există o interpretare. Că, vai de mine, ar fi specificată acolo o excepție de la regulă. Dar nu am putut lua în considerare acea excepție, căci localitatea nu se regăsește în nicio situație excepțională. Satul nu este unul izolat ca în Munții Apuseni. Este circulabil. Iar acum, iarna, la noi nu mai există zăpadă. De 5 sau 6 ani nu au mai fost ierni grele, deși suntem zonă de munte. A nins o zi, două și atât. Iar microbuzul a urcat fără probleme. Nu a avut o zgârietură, să zici că derapează sau ceva…”, ne-a explicat directorul punctul său de vedere.
Pe holurile părăsite ale școlii din Piatra zac manuale – și ele abandonate. Foto: Ionuț Onofreiciuc
Acesta amintește că fata cea mare a lui Ionuț Onofreiciuc parcurge zilnic drumul de acasă până la Câmpulung, acolo unde învață. „Copila cu ce ajunge? Cu mașina părinților! Deci, se poate! Iar apoi, oamenii din sat cum se duc la muncă dacă drumul este închis iarna? Zboară? Se teleportează? Nu. Circulă pe drum cu mașinile, bine mersi. Căci, dacă dă o zăpadă, oricât de mică ar fi, primăria degajează drumul imediat. Oamenii aceia nu sunt izolați acolo”.
Pentru că celor doi copii le este dor de vechea școală, Ionuț îi mai aduce, din când în când, în vizită. Foto: arhivă personală
„Vând tot și plec! Să rămână primarul și zidurile”
L-am întrebat pe directorul școlii din Stoenești ce economii s-ar face la buget în urma închiderii acestei școli, însă a evitat să ne dea o sumă aproximativă. „Curentul ar costa mai puțin pentru că ne-a rămas totuși grădinița, care are contorul comun cu școala. Dar s-ar face o economie. Nu știam anul trecut de ce aveam factura atât de mare. Apoi, am aflat că seara se întorceau în cancelarie și foloseau internetul, mai băgau în priză unele, altele… ce mai foloseau ei pe acolo… reșoul sau aeroterma. Apoi, facem economie la salariul învățătoarei, care pierde sporul de zonă și sporul pentru învățământ simultan. Acestea ajungeau până pe la 27% din leafă. Mai economisim de pe urma lemnelor de încălzit și a cărbunelui pe care nu mai trebuie să le cumpărăm. Apoi, produsele de curățenie care se foloseau costau și alea bani!”, a explicat directorul Băcârcel.
Ionuț Onofreiciuc ne-a mărturisit că, dacă situația nu se va rezolva, dacă școala nu se va redeschide, este decis să vândă tot și să se mute cu familia la Brașov. „Dacă lor nu le place de cineva care vrea să facă ceva în localitate și vor să pustiască satele și comuna, să rămână atunci aici doar primarul și cu zidurile”.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
