Decizia Curții de Apel Centru poate fi contestată în termen de două luni la Curtea Supremă de Justiție.
Iurie Roșca a părăsit R. Moldova înainte de pronunțarea sentinței și nu se știe unde se află acum.
Roșca a reacționat imediat, printr-o postare pe rețelele de socializare, în care a numit decizia magistraților „judecată măgărească”.
Pe 2 august 2024, Roșca a fost condamnat în primă instanță la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență.
Atunci, judecătorii au mai dispus ca din conturile lui să fie confiscate peste 220 de mii de dolari în folosul statului, pedeapsă menținută joi de Curtea de Apel Centru.
Potrivit procurorilor, în decembrie 2009, la doar câteva luni după ce demisionase din funcția de vicepremier în guvernul condus de Zinaida Grecianîi, Iurie Roșca i-ar fi cerut unui om de afaceri un milion de euro.
În schimb, i-ar fi promis că îl va influența pe președintele Curții Supreme de Justiție să-i dea câștig de cauză într-un dosar.
Omul de afaceri i-ar fi plătit, în două tranșe, 117 și 110 mii de dolari, între decembrie 2009 și martie 2011.
Ulterior, acesta l-a denunțat procurorilor anticorupție pe fostul vicepremier.
Dosarul a fost intrumentat de Procuratura Anticorupție în martie 2017, iar urmărirea penală a durat mai bine de un an.
În instanță, procesul a durat 6 ani.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI