Bianca Drăgușanu ales să petreacă ziua specială exact așa cum și-a dorit micuța. Cele două au avut parte de momente frumoase împreună, iar Bianca a dus-o pe Sofia într-un loc unde își dorea de mult timp să ajungă.
Sofia Natalia iubește animalele
Ziua de naștere a Sofiei a început cu surprize încă de dimineață, când mama ei a publicat imagini emoționante din arhiva personală, inclusiv fotografii din perioada în care era bebeluș, dar și amintiri din vacanțele petrecute împreună.
Bianca a demonstrat încă o dată cât de mândră este de fiica sa și cât de mult își dorește să o facă fericită. Pentru că Sofia iubește animalele, blondina a organizat o vizită la o cafenea din București unde pot fi admirate specii exotice. Acolo, fetița s-a bucurat să vadă tot felul de vietăți, de la rozătoare și broaște țestoase, până la șerpi.
Experiența a fost una pe placul ei, aducându-i multă bucurie și un zâmbet larg. Tot acolo a fost surprinsă și cu un tort aniversar și felicitări din partea celor apropiați. „La mulți ani, copilul meu frumos și curajos! De ziua ei facem exact ce și-a dorit! Iubește mult animalele și își dorește o mică grădină zoologică acasă. 🙂 Între timp, a descoperit singură acest loc minunat din București, numit ZooCafe ❤️ Un concept foarte tare, unde poți interacționa cu animăluțe prietenoase și inofensive ❤️ Cu siguranță vom reveni!”, a scris Bianca Drăgușanu pe Instagram.
Recomandări
Povestea cafenelei Capșa, templul „cancanului și al farnientei” unde femeile nu îndrăzneau să intre. Curcanul „țintirom”, anulat de ciocolatele Frantz-Iosef Suveranul
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Astfel, întreaga zi a fost despre Sofia, care și-a trăit aniversarea așa cum a visat, înconjurată de dragoste, surprize și multă atenție din partea mamei sale.
Bianca Drăgușanu, atentă la educația fiicei sale
În privința studiilor Sofiei, Bianca Drăgușanu a decis ca fiica ei și a lui Victor Slav să urmeze cursurile unei școli de stat și a explicat de ce a luat această hotărâre, deși ar fi avut posibilitatea să o înscrie la orice școală privată. „Momentan, da, când va fi adolescentă va trebui să și le facă singură. Și, deși eu sunt genul acela de mamă care își permite să își ducă copilul la o școală privată, am ales o școală de stat.
Dacă eu am crescut la o școală de stat și am reușit pe propriile forțe tot în viață, consider că și ea ar putea să facă la fel. Am «N» exemple de copii care au fost trimiși pe la Londra sau la cele mai scumpe școli din București și nici măcar nu știu să citească în engleză și ei sunt la școală cu profil.
Sau se duc la școlile astea unde dai 5.000 de euro pe lună și joacă fotbal toată ziua. Fata mea e în clasa zero și chiar sunt mândră de ce capacitate are și cum își rezolvă singură toate temele acasă.
Știe să scrie, știe să citească… dacă eu am crescut normal, la o școală de stat, ea de ce nu ar face asta? Eu la 6 ani stăteam cu cheia de gât în fața blocului. Mă lăsa mama și pleca la serviciu, eram cu sora mea, stăteam în vacanță în fața blocului, n-aveam școală privată. Dacă eu sunt un om sănătos la cap sunt sigură că și ea va reuși în viață pe același sistem”, a spus Bianca Drăgușanu în emisiunea Fresh by Unica.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO