Înainte de a fi părinte, Jorge a fost adolescent și, inevitabil, s-a lovit de anumite circumstanțe care i-au ridicat mări semne de întrebare. După un episod din adolecență, în care a conștientizat că cea mai bună prevenție este frica, cel puțin atunci când vine vorba de acțiuni care pun viața în periocol, Jorge a ajuns la concluzia că trebuie să acționeze la fel atunci când vine vorba de copii lui. „Vorbim pe șleau, despre droguri, influențe proaste. Pot să zic că am avut o experiență, la un moment dat, eram clasa a 9 a și am fost la Balul Bobocilor. La Balul Bobocilor am avut un coleg de liceu care era atunci sau din alt liceu, nu mai știu, nu știu cine era, cert este că eu m-am dus la baie și am văzut un băiat care se droga. În momentul ăla m-am panicat, mi-a fost extraordinar de frică, am zis că nu vreau să fac asta niciodată și nu am făcut-o niciodată. După aia l-am văzut tăvălit pe o canapea”, a povestit Jorge la emisiunea „Dincolo de copertă”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13
Recomandări
Sergiu Băhăian, scos din pușcărie pentru a fi tratat într-un spital de stat. Toate bolile de care suferă temutul „călău al boschetarilor”
Deoarece acel episod îl urmărește și astăzi, după 30 de ani, Jorge este de părere că este de părere că doar imaginile șocante pot face copiii și adolescenții să conștientizeze adevăratul pericol. „Îmi dau seama că și eu fac același lucru cu copiii mei. Le impun frică. Să le fie frică. Le arăt tot felul de filmulețe. Chiar și lui David. Are 8 ani și jumătate și îi arăt. Păi sunt reclame și în oraș cu jumătate de față cum arată un om sănătos și jumătate de față cu un om care folosește droguri. I-am arătat oameni, i-am arătat și pe stradă, i-am arătat pe video-uri, pe YouTube”, a mai povestit Jorge în cadrul primei ediții „Dincolo de copertă” by Libertatea.
Jorge: „Le impun frică”
Este conștient de faptul că poate fi șocant pentru unii părinți modul lui de a-și educa copiii atunci când vine vorba de droguri, însă din punctul lui de vedere nu vede altă formă reală de a-i ține departe de tentații. „Nu poți să-i ferești, nu poți să le limitezi bugetul. Nu poți nimic. E o treabă de educație. Ei vor avea acces oricum. Tu poți să nu îi dai niciun ban. Poate un prieten să-i facă „un bine” și la o petrecere să zică că îi face cinste. Din contră. Trebuie să fie alegerea lor. Să-i educi și să-i îndoctrinezi. Așa îmi place mie să îndoctrinez copiii cu frica asta vizavi de droguri și vizavi de substanțele interzise pentru că altă variantă nu există”, a mai completat artistul la emisiunea „Dincolo de copertă”.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO