Radu Constantea (41 de ani), președintele celor de la U Cluj, a anunțat că postul lui Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani) nu este în pericol.
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor la U Cluj Foto/Sportspictures
Oficialul șepcilor roșii a analizat evoluția elevilor lui
Sabău, din cadrul ultimei etape disputate în Superliga, 2-2 cu CFR Cluj. Cel
mai important pentru U Cluj, actualmente, este ca formația să obțină victorii
în următoarele partide din competiția internă.
„Dacă ne uităm la meci, cred că e un rezultat echitabil.
Au fost momente când, sigur, puteam și noi să ne facem 3-1 acolo, poate reușeam
să câștigăm, dar, în același timp, au avut și anumite ocazii, mai ales la
ocazia lui Louis Munteanu, chiar înainte de pauza.
Sigur, ne-a fi dorim să câștigăm, dar e important pentru
noi. Trebuie să începem să legăm victorii, dar important e că nu am pierdut!”,
a spus Radu Constantea, conform digisport.ro.
„Trebuie să fim atenți, Să acumulăm puncte!”
„Un sezon dificil pentru că după sezonul trecut, în care
am fost 4-5 etape pe primul loc, era clar că crește crește și presiunea pe noi
și nivelul așteptătorilor din partea suporterilor. Va fi destul de dificil de
gestionat și cred că am început mai greu acest campionat.
Sigur, urmează meciuri importante. Acum, diferența nu e
foarte mare, dar, în același timp, trebuie să fim atenți și să începem să
acumulăm puncte!”, a adăugat Constantea.
„Nu este presiune pe Sabău. Nu sunt probleme financiare!”
Oficialul clujenilor a recunoscut că principalul obiectiv al
formației este accederea în play-off. Ioan Ovidiu Sabău nu va fi demis din
funcția de tehnician al grupării.
„Obiectivul nostru e intrarea în play-off. Din punct de
vedere al bugetului, putem gestiona și dacă nu intrăm în play-off. Vom vedea la
finalul sezonului regulat. Nu vom avea probleme financiare. Am avut puțin ghinion și cu accidentările, apoi a urmat
eșecul cu Craiova, când am primit gol în minutul 85. Apoi am fost eliminați din
Europa. Cred că de aici a venit forma mai puțin slabă.
Nu e presiune pe Neluțu Sabău. Continuitatea e cea mai
importantă. Nu sunt probleme financiare. Obiectivul nostru e să găsim un
investitor care să ducă U Cluj la nivelul următor, acolo în locurile 1-3. Noi
suntem o asociație de drept privat, un ONG.
Momentan nu ne permitem să facem transferuri de milioane
de euro la începutul sezonului. La Cluj lucrurile sunt mai speciale, nu am
reușit să identificăm pe cineva care poate să-și asume și treaba financiară și
cea mediatică. Posibilii investitori în Cluj poate nu-și doresc același lucru!”,
a concluzionat Constantea.
U Cluj se află, actualmente, pe cea de-a noua poziție în
clasamentul competiției interne, cu doar 14 puncte obținute.
Pentru șepcile roșii urmează duelul direct cu Csíkszereda,
programat pe data de 4 octombrie, de la ora 15.00, în runda #12 din Superliga.