Miercuri, 01 Octombrie 2025, ora 22:24
343 citiri
FCSB joacă în Europa League FOTO Facebook FCSB
Mijlocașul Malcom Edjouma a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, că unul dintre obiectivele din acest an ale echipei de fotbal FCSB este calificarea în optimile de finală ale Europa League, iar pentru asta e nevoie de o victorie în partida cu elvețienii de la Young Boys, în cea de-a doua etapă a competiției.
‘În aceste ultime două partide am jucat bine. Important este să continuăm la fel și în următorul meci, să rămânem concentrați și să jucăm în acest ritm. Obiectivul este să ajungem în optimi, așa cum au spus președintele și antrenorul. Trebuie să luăm fiecare meci în serios și să jucăm bine pentru a merge mai departe. Cred că e o echipă cu mai multă experiență, dar trebuie să tratăm partida la fel cum am tratat-o pe cea cu Go Ahead Eagles, cu determinare și concentrare. Avem o șansă mare să câștigăm’, a afirmat Edjouma.
Mijlocașul franco-marocan consideră că moralul jucătorilor de la FCSB a crescut odată cu victoriile obținute în ultimele două partide din Europa League și Superliga României.
‘Pentru mine e aceeași motivație și în Europa și în campionat. Sigur, meciurile din Europa sunt mai tari, mai dificile, dar și în campionat este important să joci bine. Pentru mine, motivația este aceeași. Nu e ceva special pentru mine să știu că sunt titular. Mă pregătesc la fel, indiferent dacă joc sau nu. Abordez fiecare meci cu aceeași mentalitate, așa că nu fac o diferență. Încerc doar să dau tot ce pot și tot ce știu. Restul nu depinde de mine. Cu siguranță ne simțim mai bine din punct de vedere moral după ultimele două victorii. Avem mai multă încredere, dar trebuie să continuăm să muncim mai departe’, a mai spus Edjouma.
Echipa de fotbal FCSB va întâlni formația elvețiană Young Boys Berna, joi, de la ora 19:45, pe Arena Națională, în etapa a doua a competiției Europa League.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent