Donald Trump a
declarat că eliberarea ostaticilor reținuți de Hamas e „foarte aproape”, în
timp ce delegațiile Israelului și Hamas se pregătesc să reia luni negocierile
de pace în Egipt. În pofida optimismului diplomatic, atacurile israeliene în
Gaza continuă.
Donald Trump este optimis în legătură cu ostaticii din Gaza. FOTO: AFP
„Negocierile merg foarte bine”
Duminică, 5
octombrie, Donald Trump, a afirmat că se așteaptă ca eliberarea ostaticilor din
Gaza să aibă loc „foarte curând”. Declarația lui vine înaintea unor discuții
indirecte de pace între Israel și Hamas, organizate luni la Cairo, sub medierea
Egiptului, Qatarului și Statelor Unite.
Hamas a acceptat
parțial planul american de pace în 20 de puncte, care include eliberarea
ostaticilor și transferul conducerii Fâșiei Gaza către o administrație
tehnocrată palestiniană, dar nu este de acord cu cererile Israelului privind
dezarmarea și renunțarea la implicarea politică.
Întrebat despre
posibile compromisuri, Trump a spus: „Nu
avem nevoie de flexibilitate, deoarece toată lumea a fost de acord cu acest
lucru, dar vor exista întotdeauna unele schimbări”.
„Negocierile merg foarte bine. (…) Este o afacere
excelentă pentru Israel, este o afacere excelentă pentru întreaga lume arabă,
lumea musulmană și lumea întreagă, așa că suntem foarte mulțumiți de ea”, a mai spus președintele american.
Israelul a continuat
să atace, în ciuda recomandărilor lui Donald Trump
Deși Donald Trump a
cerut Israelului „să oprească imediat bombardamentele”, raidurile aeriene au
continuat în acest weekend. Purtătoarea de cuvânt a guvernului israelian, Shosh
Bedrosian, a afirmat că „anumite
bombardamente au încetat efectiv”, dar a precizat că „nu există niciun armistițiu în acest moment” şi că premierul
Benjamin Netanyahu a ordonat armatei „să
riposteze în scop defensiv, dacă există o amenințare directă asupra vieților
soldaților israelieni”, potrivit BBC.
Secretarul de stat
american Marco Rubio a declarat că
bombardamentele trebuie să înceteze pentru a facilita eliberarea ostaticilor.
„Nu poți elibera ostaticii cât timp bombardamentele
continuă. Acestea trebuie să înceteze, dar trebuie lucrat și la celelalte
aspecte logistice”, a afirmat
acesta.
Cine participă la discuţiile din Egipt
Premierul Benjamin Netanyahu
a aprobat duminică, 5 octombrie, plecarea delegației israeliene la Cairo pentru
discuțiile considerate decisive.
La negocieri vor
participa, de asemenea, o delegație Hamas condusă de Khalil al-Hayya, precum și
trimisul special al SUA, Steve Witkoff, ginerele lui Trump, Jared Kushner, și
ministrul de Externe al Qatarului, șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani.
Surse diplomatice
afirmă că aceste discuții ar putea reprezenta „cel mai important moment de
cotitură” de la începutul războiului.
Un oficial palestinian a confirmat pentru BBC
că presiunile exercitate de Qatar, Egipt și Turcia au determinat Hamas să nu
respingă propunerea americană. Temele sensibile, precum dezarmarea și rolul
grupării după război, vor fi lăsate pentru negocieri ulterioare.
Întrebat de CNN ce
se va întâmpla dacă Hamas va insista să rămână la putere, Donald Trump a
răspuns că gruparea s-ar confrunta cu „distrugerea completă”.
El a publicat și o
hartă a retragerii parțiale a Israelului din Gaza, care ar urma să permită
întoarcerea treptată a civililor palestinieni.
Liniile propuse
delimitează Rafah la extremitatea sudică, Beit Hanoun și Beit Lahia în nord,
aproape un sfert din orașul Gaza și jumătate din Khan Younis și Deir al-Balah
în centru și sud.
Vă reamintim că Hamas
a respins o hartă similară în timpul rundelor anterioare de negocieri din
martie și mai anul acesta.