Omenirea fumează mai puțin, dar „epidemia de tutun” este departe de a se fi încheiat, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Un nou raport privind consumul de tutun relevă că Europa a devenit noua campioană mondială la fumat, depășind Asia de Sud-Est, dar și un trend care provoacă îngrijorare la nivel internațional: tinerii adoptă masiv țigările electronice. Peste 100 de milioane de oameni vapează acum, la nivel global, și cel puțin 15 milioane dintre aceștia sunt copii cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani.
Raportul dat publicității de agenția pentru sănătate a ONU, la începutul acestei săptămâni, dezvăluie că, deși consumul de tutun la nivel global a scăzut în ultimele două decenii – de la 1,38 de miliarde de utilizatori în 2000 la 1,2 miliarde în 2024 – dezvoltarea noilor produse pe bază de nicotină, în special a țigărilor electronice, amenință să inverseze decenii de progrese în combaterea dependenței de tutun.
Practic, în prezent, „tutunul încă atrage unu din cinci adulți la nivel mondial, alimentând milioane de decese care ar putea fi prevenite în fiecare an”, subliniază OMS.
Europenii preiau conducerea: un sfert dintre cei de peste 15 ani fumează
O surpriză este că, în ciuda strategiilor și măsurilor legislative adoptate în ultimii ani la nivel european, Europa a depășit Asia de Sud-Est și a devenit regiunea cu cea mai mare rată a consumului de tutun din lume.
Datele arată că aproape un sfert (24,1%) dintre persoanele de peste 15 ani din Europa consumă produse din tutun, cel mai ridicat procent la nivel global. Femeile din regiunea extinsă a Europei au, de asemenea, cea mai mare prevalență globală, de 17,4%, conform raportului.
Cu toate că regiunea europeană din raportul OMS include 53 de țări, până la granițele estice ale Rusiei, și cele mai recente date ale Uniunii Europene, relevate într-un sondaj Eurobarometru din iunie 2024, arată că 24% dintre locuitorii statelor membre fumează, potrivit Politico. Practic, este o cifră similară cu cea publicată de OMS.
Citește pe Antena3.ro
A fost stabilită cauza morții lui Felix Baumgartner. Procurorii spun că parapanta era în stare perfectă
Explicația pentru faptul că europenii au devenit cei mai înverșunați fumători din lume este că, în această regiune, ritmul de diminuare a consumului de tutun este mult mai lent decât în alte regiuni. Mai exact, în Europa, fumatul a scăzut cu circa 11 procente, de la aproape 35% în anul 2000 la puțin peste 24% în 2024.
În schimb, în Asia de Sud-Est, consumul de tutun a înregistrat o scădere semnificativă de peste 30 de procente, în aceeași perioadă: de la 54% la 23%.
Documentul OMS apare în contextul în care Comisia Europeană anunță o linie mai dură împotriva produselor din tutun și a vapatului, atât prin creșterea taxelor, cât și prin noi reglementări pentru a limita bolile asociate, precum cancerul și afecțiunile cardiovasculare.
100 de milioane de oameni folosesc acum țigări electronice
Pentru prima dată, raportul OMS a inclus și date privind utilizarea țigărilor electronice la nivel global – iar organizația avertizează că cifrele sunt „alarmante”, în special în rândul tinerilor.
„Peste 100 de milioane de oameni din întreaga lume folosesc acum țigări electronice. Printre aceștia se numără:
Adulți: cel puțin 86 de milioane de utilizatori, majoritatea în țări cu venituri mari.
Adolescenți: cel puțin 15 milioane de copii (13-15 ani) folosesc deja țigări electronice. În țările cu date disponibile, copiii sunt, în medie, de nouă ori mai predispuși decât adulții să vapeze”, transmite OMS.
„Milioane de oameni renunță la fumat sau nu încep să mai fumeze datorită eforturilor de control al tutunului depuse de țările din întreaga lume”, a declarat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.
„Ca răspuns la acest progres semnificativ, industria tutunului ripostează cu noi produse pe bază de nicotină, vizând în mod agresiv tinerii. Guvernele trebuie să acționeze mai rapid și mai ferm în implementarea politicilor de control al tutunului dovedite”, a adăugat el.
Conform agenției pentru sănătate a ONU, industria tutunului introduce un lanț neîncetat de produse și tehnologii noi în scopul de a promova dependența de tutun nu doar cu țigări, ci și cu țigări electronice, pliculețe cu nicotină, produse din tutun încălzite, printre altele, care dăunează sănătății oamenilor și, mai îngrijorător, sănătății noilor generații, tinerilor și adolescenților.
„Un nou val de dependență de nicotină”
„Țigările electronice alimentează un nou val de dependență de nicotină”, a declarat Etienne Krug, directorul departamentului de promovare și prevenire a factorilor determinanți ai sănătății al OMS.
Potrivit acestuia, „sunt comercializate ca metode de reducere a riscurilor, dar, în realitate, îi determină pe copii să consume nicotină mai devreme și riscă să submineze decenii de progres”.
OMS a îndemnat guvernele din întreaga lume să intensifice controlul tutunului. „Asta înseamnă implementarea și respectarea deplină a pachetului MPOWER și a Convenției-cadru a OMS pentru controlul tutunului, eliminarea lacunelor care permit industriilor tutunului și nicotinei să vizeze copiii și reglementarea noilor produse pe bază de nicotină, cum ar fi țigările electronice. De asemenea, înseamnă creșterea taxelor pentru tutun, interzicerea publicității și extinderea serviciilor de renunțare la fumat, astfel încât milioane de oameni să poată renunța la fumat”, transmite organizația.
„Aproape 20% dintre adulți încă folosesc produse din tutun și nicotină. Nu putem renunța acum”, a declarat Jeremy Farrar, director general adjunct al OMS pentru promovarea sănătății și prevenirea și îngrijirea bolilor.
„Lumea a înregistrat progrese, dar o acțiune mai puternică și mai rapidă este singura modalitate de a combate epidemia de tutun”, a adăugat acesta.