[this-toc]
Român prins cu o tonă și jumătate de țigări ascunse printre madlene, în Franța
Un transport de brioșe s-a transformat, la începutul anului, într-o descoperire de peste un milion de euro, în terminalul Eurotunnel din Coquelles, Franța. Pe 12 februarie, în jurul orei 20.00, vameșii au controlat un camion înmatriculat în România, care urma să treacă granița spre Marea Britanie. La volan, un șofer de 42 de ani, convins că face doar o cursă neobișnuită.
În timpul verificării, vameșii au observat că remorca era încărcată cu numeroase paleți care susțineau cutii pline cu madlene. Totuși, șase dintre paleți, deși păreau similari, erau diferiți de ceilalți. Funcționarii au decis atunci să verifice conținutul cutiilor.
Și, surpriză. În interior au dat peste o captură uriașă: cartușe de țigări ascunse cu grijă, în total 1 tonă și 480 de kilograme, o încărcătură estimată la peste un milion de euro, relatează publicația lemondedutabac.com.
Vameșii au deschis cutiile și au dat peste o captură uriașă: cartușe de țigări ascunse cu grijă, în total 1 tonă și 480 de kilograme, o încărcătură estimată la peste un milion de euro.
Amendă de 15.000 de euro pentru șoferul de TIR
Recomandări
Alina Bica a făcut „pușcărie” în dormitor, între orele 21.00 și 7.00. De ce au decis judecătorii români că fosta șefă a DIICOT și-a executat pedeapsa în Italia
Șoferul a fost reținut și audiat. Le-a spus anchetatorilor că un bărbat din Luxemburg i-a promis 1.000 de euro pentru a face transportul, fără să pună prea multe întrebări. Urma să ridice marfa din parcarea unei benzinării, imediat după trecerea graniței.
Pentru fapta sa, Tribunalul Judiciar din Boulogne-sur-Mer l-a condamnat acum pe român la o pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare. În plus, i s-a interzis să revină în Franța timp de trei ani și a fost obligat să plătească o amendă vamală de 15.000 de euro.
Recent, un alt șofer român de TIR, care nu a plătit o amendă uriașă, a fost blocat pe o autostradă din Cehia. A fost lăsat să plece abia după 6 zile, când transportatorul a plătit datoria. În Germania, un alt camionagiu din România a fost trimit la închisoare, după ce polițiștii au descoperit că pe numele lui există un mandat de arestare pentru că nu achitase o amendă.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO