Pictura aproape secretă a lui Nicolae Grigorescu
Horia-Roman Patapievici: În prezența acestei capodopere, numai bine putem avea. E o lucrare surpriză, negunoscută. Sunt foarte puține lucrări de Grigorescu „Cap de Copil”. Dar ce este extraordinar la această lucrare pe care Ioana Beldiman, care este specialist în Grigorescu, o situează între 1880 și 1900, deci e vorba de maturitatea lui Grigorescu, este o lucrare pe carton. E o schiță în care se vede perfect cum a pictat-o. Tușele numărul lor, care este mic, a lucrat fondul. Se vede pensulația și a schițat din culoare acest superb cap de copil. Dacă vă uitați în căutarea conturului de creion, o să vedeți că nu îl găsiți. Pictura este făcută direct în culoare. Deci, ce vedeți nu este susținut de un desen prealabil, ci este direct în pensulă. Și se vede cum, cu o pensulație simplă, a conturat acest perfect cap de copil care are candoarea, puritatea și vârsta copilăriei. Când faci un cap de copil, riscul este să faci un cap de adult care seamănă cu un copil sau să tratezi un cap de adult copilărește. Dar aici este chiar un cap de copil.
Dorin Chioțea: Are bujorii în obrăjori, ochișorul lui, mura câmpului, perișorul lui, cum e povestea, nu? Spicul grîului.
Recomandări
Cătălin Drulă, deputat USR: „PSD-ul pune frână reformelor, asta se întâmplă în această coaliție. E un joc dublu”
Horia-Roman Patapievici: Dar ce e foarte atașant este că toată dulceața copilăriei, toată prospețimea, pielea, care este ca o piersică, este pielea copilului. Toate astea sunt perfect redate. Te uiți cum a făcut ochii. Sclerotica, e puțin alb, irisul este ca o mărgea neagră și un punct alb care dă expresia privirii. Și vă rog să remarcați următorul lucru. Copiii mici de tot au un salt în momentul în care figura devine chip. Trăsăturile se organizează și capătă o expresie care este deja a personalității copilului. El are această vârstă, când figura e organizată într-un chip. Și remarcați cât de bine a redat Grigorescu chipul acestui copil.
Nicolae Grigorescu, pictorul național
Dorin Chioțea: Grigorescu, în trei cuvinte pentru dumneavoastră?
Horia-Roman Patapievici: Grigorescu, dacă s-ar fi făcut o istorie a picturii românești, așa cum Geoerge Călinescu a făcut o istorie a literaturii române, așa cum Eminescu este poetul național, la Grigorescu ar fi pictorul național. Când spui că Grigorescu este pictorul național, n-ai spus nimica. Ce trebuie să spui este că el este un mare maestru.
Dorin Chioțea: Să presupunem că ar intra pe ușa asta, ce i-ați spune, dacă Grigorescu ar fi lângă dumneavoastră acum?
Horia-Roman Patapievici: I-aș spune așa, cum a reușit, ca, pictând atâtea „Ciobănași cu Turme de Oi”, „Care cu Boi”, să nu banalizeze tema, să obțină o prospețime în fiecare din aceste tablouri și cum anume nu a reușit să scape, în ciuda acestor laitmotive în care noi identificăm mitologiea națională, cum a reușit să scape de ideologizare? Cum a reușit să fie proaspăt și să creeze această lume rurală, țărănească, cu elemente puține, dar cu o extraordinară putere picturală de sugestie, cum a reușit să creeze o lume țărănească ca o arcadie, ca o arcadie mitologică, în care ciobăneii lui, țăranii lui, carele cu boi, boii, peisajele, tratate în maniera tehnică, impresionistă și așa mai departe, redau un sentiment de „aici este arcadia”. Aici este lumea fericirii din Eglogele lui Vergiliu, din lumea Arcadiei.
Dorin Chioțea: Românismul într-o formă aproape pură.
Horia-Roman Patapievici: Nu este românism, tocmai asta e. Este o existență românească, dar care, cum am spus, nu are pic de o ideologizare.
Dorin Chioțea: De ce pictura? Sunteți foarte cunoscut pentru critica asta de artă, referitoare la tablouri, fascinant pentru jurnaliști, pentru public și așa mai departe. De când vă fascinează pictura pe dumneavoastră?
Recomandări
Românii și-au pierdut de tot încrederea în sistemul de educație. Mai nemulțumiți decât noi sunt doar locuitorii din Peru
Horia-Roman Patapievici: Experiența legată de Artmark este în primul rând experiența descoperirii artei românești. Privilegiul extraordinar pe care mi l-a oferit lucrul la Artmark este ca în fiecare săptămână să îmi treacă prin mână, sub ochi și în prezența nemijlocită, artă românească de cea mai bună calitate. Și numai când vezi foarte multe tablouri ale unui pictor, numai după ce le ai mereu sub ochi, îți dai seama ce artă românească extraordinar avem.
Dorin Chioțea: Cum simțiți călătoria asta, dacă ar fi să o intitulăm așa? Că e ca o călătorie, din punctul meu de vedere, dar printre secole, printre oameni, poate te simți și atașat de pictură, de oamenii, de românul de acum 100, 200, 300 de ani. Cum e pentru dumneavoastră bucuria asta?
Horia-Roman Patapievici: Este o bucurie existențială. Spinoza spunea, trăind, ne experimentăm eternitatea. Să știți, în momentul în care vezi tablouri și trăiești prin ele, îți trăiește eternitatea în toate chipurile artei românești. Și este un privilegiu extraordinar. Dar atenție, nu e un privilegiu al meu de la Artmark. Pentru că bucureștenii pot vedea lucrul ăsta săptămână de săptămână. Aici galeria este deschisă și se rulează un număr impresionant de tablou românești de cea mai bună calitate. Ai aici un muzeu mișcător și dinamic în fiecare săptămână, în fiecare lună, în fiecare trimestru, în fiecare an și e diferit.
Dorin Chioțea: Trei tablouri la care vă gândiți imediat, trei tablouri, dragi dumneavoastră, pe care le-ați luat, nu știu, pe o insulă pustie.
Horia-Roman Patapievici: Pe o insulă pustie nu are niciun sens să iei vreun tablou. Știți de ce? Pentru că arta, cultura, sunt elemente fundamentale de sociabilitate. Numai în societate există, numai în dialog cu omul. Dacă ești singur cu adevărat, nu te ajută nimic, decât Bunul Dumnezeu. Deci nu tablouri aș lua pe o insulă pustie, dar aș spune de autori. Ce iei cu adevărat cu tine, și asta nu ți poate fi smuls, este ce ai descoperit prin frecventarea artei câte unui mare artist. Eustațiu Stoenescu, de exemplu. Dacă spun că e cel mai mare portretist român, nu spun mare lucru. Dacă spun că a fost un pictor de un talent uluitor, nu spun mare lucru. Trebuie să-i vezi lucrările, trebuie să-i vezi „Venețiile”, trebuie să-i vezi naturile statice, trebuie să-i vezi portretele și cu asta rămâi. Un anumit mod de a vedea, genial, lumea. Deci, eu n-am să spun care sunt cele trei tablouri, dar am să spun ce m-au învățat tablourile în termen de a vedea lumea, a o simți, a o pipăi cu ochii și asta a rămas în mine și numele lucrurilor pe care le-am învățat sunt ale câtorva mari pictori care sunt mari maestri. Iar Eustațiu Stoenescu, unul dintre ei, Tonița este un altul, Petrașcu este un altul, Grigorescu este un altul.
Dorin Chioțea: Mulțumim, maestre, bucurie să fie!
Horia-Roman Patapievici: Bucurie!
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
