Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a anunțat că a intrat în posesia unor documente transmise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) Parlamentului, pentru modificarea Legii RCA, care se elaborează în secret. Aceste modificări ar urma să avantajeze firmele de asigurări în defavoarea păgubiților plătitori ai poliței de asigurare obligatorii, care nu vor mai beneficia de întreaga despăgubire din partea asigurătorilor. Noua formă a legii ar urma să impună constatarea daunei de către firmele de asigurări, iar acestea vor putea trimite păgubiții doar la anumite unități reparatoare de care vor fi legate contractual – ceea ce este totalmente anticoncurențial, explică transportatorii de la COTAR. Se mai elimină posibilitatea de a beneficia de piese noi pentru reparații, dar și mașina oferită la schimb de service-uri, care acum intră în costul reparației.
În ultimii ani au mai existat încercări de modificare a Legii RCA în favoarea asigurătorilor și în detrimentul șoferilor păgubiți în urma producerii unor accidente rutiere fără vina lor. Transportatorii membri COTAR au primit, recent, draftul unui proiect de modificare legislativă pe care ASF l-ar fi trimis către anumiți parlamentari, pentru a fi inițiată schimbarea legii.
„ASF pregătește, în colaborare cu unii parlamentari, modificări legislative care vor distruge și îngenunchea definitiv piața RCA și drepturile celor circa 8 milioane de asigurați români pe această piață, precum și Transporturile – sector economic din care vin 15 procente din PIB-ul României anual”, transmit transportatorii de la COTAR care acuză actuala conducere a ASF că dorește să restrângă grav drepturile păgubiților RCA, în timp ce firmele de asigurări „vor avea pâinea și cuțitul”.
Transportatorii mai spun că aceste propuneri legislative ar transforma piața RCA într-un mecanism de abuz legalizat asupra celor 8 milioane de asigurați români, care plătesc o poliță RCA obligatorie și nu un RCA facultativ, așa cum este în SUA. „Propunerile transmise de către ASF includ măsuri de o gravitate extremă nemaiîntâlnită în nicio țară din UE și nici în cele rămase comuniste: Devizul de reparație nu va mai fi calculat de către unitatea reparatoare, ci de compania de asigurări, care va stabili cât plătește, fără ca păgubitul să mai aibă dreptul de a contesta valoarea calculată de firma de asigurări”, a explicat COTAR, într-un comunicat.
Dispare siguranța pe drumurile publice
Vasile Ștefănescu, președintele confederației patronale a transportatorilor, a explicat, pentru Jurnalul, că prin aceste modificări ale Legii RCA se va ajunge inclusiv la imposibilitatea de a se mai garanta siguranța pe drumurile publice, pentru că service-urile auto vor fi obligate să lucreze la cele mai mici prețuri, cu piese de schimb la mâna a doua, pentru a economisi banii firmelor de asigurări. Acestea din urmă ar urma să decidă, conform noii legi, ce soluție tehnică de reparație se alege și care trebuie să fie calitatea pieselor de schimb, iar service-ul auto nu va mai putea garanta siguranța lucrării, nici calitatea reparațiilor, evaluarea urmând să fie făcută tot de asigurător.
Președintele COTAR mai spune că, în acest fel, păgubiții vor deveni coplătitori ai reparației, dacă vor alege alt service decât cel impus de firma de asigurări sau dacă vor dori să-și repare mașinile cu piese noi, iar aceasta nu ar fi prima încercare a companiilor de asigurări, cu sprijinul ASF, de a introduce coplata. Confederația patronală a transportatorilor s-a mai luptat cu aceste încercări repetate ale asigurătorilor de a-și modifica legislația în favoarea propriilor lor interese, în ultimii 7 ani, iar ASF a susținut întotdeauna companiile de asigurări, mai spune președintele COTAR.
Citește pe Antena3.ro
Cercetătorii au descoperit aur stocat în acele de molid. Țara unde cresc acești copaci este cel mai mare producător de aur din Europa
Dacă Parlamentul face aceste modificări la Legea RCA, companiile de asigurări vor fi libere să acorde despăgubiri doar la valoarea pe care și-o calculează unilateral – ceea ce înseamnă conflict de interese. Aceste practici deja există, dar nu sunt incluse în lege. Până în prezent, păgubitul putea da în judecată firma de asigurări, având câștig de cauză în instanță, dar după ce abaterile de la actuala lege vor fi incluse în noua formă a actului normativ, firmele de asigurări vor avea „undă verde” pentru abuzuri.
„Condițiile contractuale dintre service-ul partener și firma de asigurări presupune că ne putem lua adio de la piesele originale, de la vopseaua de calitate, de la salarii decente pentru mecanici. Valoarea despăgubirilor face imposibilă efectuarea unei lucrări de calitate, dacă va fi calculată de firma de asigurări. În Germania, convențiile de colaborare dintre firmele de asigurări și service-urile auto sunt interzise dintr-un motiv evident: un astfel de contract afectează grav interesele păgubitului RCA. Practic, va stabili asigurătorul cât vrea să plătească din despăgubire. În România, actualul consiliu al ASF dorește ca aceste reparații să fie realizate doar în service-urile auto partenere ale firmelor de asigurări – adică se calcă în picioare și Legea concurenței”, a mai explicat Vasile Stefanescu, președinte COTAR.
Din informațiile obținute de COTAR reiese că ASF va propune și interzicerea păgubiților RCA de a împuternici prin mandat o persoană fizică sau un service care să se ocupe de reparație și efectuarea tuturor procedurilor birocratice stufoase cerute de firma de asigurări pentru analiza dosarului de daună. „Această situație ar duce, inevitabil, la blocarea vehiculelor în service luni la rând, la mai mult efort, mai mult timp pierdut și un test al nervilor și răbdării păgubiților RCA care vor fi puși pe drumuri între service și sediile firmelor de asigurări”, mai spun transportatorii.
Penalitățile pentru întârzierea despăgubirilor, diminuate cu 70%
Printre modificările legislative ar mai fi și diminuarea cu aproape 70% a penalităților de întârziere aplicabile asigurătorilor rău platnici, aceasta fiind în prezent singura metodă de presiune asupra asigurătorilor care întârzie nejustificat plata despăgubirilor – spun transportatorii.
„Din toate aceste măsuri care vor fi incluse în Legea RCA reiese, în mod evident, că singurii beneficiari ai acestui demers al ASF sunt firmele de asigurări – care, în lipsa unui sistem de coerciție eficient, vor putea amâna plata despăgubirilor într-o manieră mult mai abuzivă decât în prezent. Nu în ultimul rând, păgubiții RCA vor pierde dreptul de a închiria o mașină similară cu cea avariată pe perioada reparației. Cam așa arată grija ASF-ului pentru șoferii plătitori de polițe RCA. În tot acest timp, firmele de asigurări își freacă mâinile de bucurie că au găsit asemenea marionete care să le facă un cadou legislativ ce le va dubla profiturile, profituri care de 3 ani de zile sunt în creștere și considerate istorice”, mai spun reprezentanții COTAR, care cer demiterea vicepreședintelui ASF responsabil cu sectorul asigurărilor, Sorin Mititelu, acuzându-l de implicare în modificarea cadrului legislativ în favoarea companiilor pe care ar fi trebuit să le verifice și să le amendeze, în loc să legalizeze practicile abuzive ale acestora.
COTAR mai acuză ASF și pe vicepreședintele Mititelu pentru creșterea nejustificată a prețurilor poliței obligatorii RCA care a ajuns astăzi la un nivel istoric. Aceste tarife au crescut cu peste 50%, în timpul plafonării prețurilor, până în luna iulie 2025, iar în ultimii 5 ani, tarifele polițelor RCA au crescut inexplicabil cu 300% „sub atenta supraveghere a ASF”, mai spun transportatorii de la COTAR, subliniind că ASF nu a făcut nimic pentru a opri aceste acțiuni abuzive ale companiilor de asigurări.
Evoluția tarifului în 5 ani
Confederația patronală a prezentat, anul trecut, un studiu de caz care arată cum a crescut prețul RCA cu peste 300% după ieșirea de pe piață a firmelor falimentare City Insurance și Euroins: un autoturism care a avut același proprietar în perioada 2021-2025, cu același domiciliu și același istoric de daune (clasă de bonus maximă – B8), iar RCA pe un an a crescut de la 358 lei în 2021 la 727 de lei în 2022, apoi a ajuns la 1.240 de lei în 2025, fără nicio justificare.
„Mai grav este că vicepreședintele ASF, Sorin Mititelu, direct responsabil de sectorul asigurărilor, nu a luat măsuri concrete pentru a împiedica aceste abuzuri”, a mai spus Vasile Ștefănescu. Transportatorii membri COTAR l-au acuzat permanent pe vicepreședintele ASF că ar fi făcut doar câteva controale superficiale la companiile de asigurări, în urma presiunii publice, pentru a justifica faptul că asigurătorii nu au încălcat plafonările stabilite prin Hotărâre de Guvern, deși polițaRCA se dublase pe perioada „plafonării”. Pe de altă parte, Sorin Mititelu a declarat, în mai multe rânduri, că respectivele controale nu au fost nicidecum superficiale, ci au fost făcute conform legii.
COTAR a cerut inclusiv inițierea unor anchete ale autorităților, inclusiv D.N.A, privind majorările abuzive ale prețurilor RCA, încălcarea HG-ului și identificarea vinovaților pentru situația create, dar și reorganizarea ASF și trecerea sectorului de asigurări în subordinea Ministerului Finanțelor, „pentru a transforma instituția într-un real protector al drepturilor consumatorilor de asigurări”.
Confederația l-a acuzat de mai multe ori pe vicepreședintele Mititelu de incompatibilitate, pentru că a lucrat în companii de asigurări înainte de a prelua funcția din cadrul Autorității. „Am avertizat Parlamentul, încă de la numirea în funcție a vicepreședintelui ASF Sorin Mititelu, în legătură cu situația lui de incompatibilitate cu sectorul Asigurări, el având activitate anterioară în industria asigurărilor, iar ceea ce a făcut de când a primit funcția până astăzi confirmă temerile noastre, demonstrând că am avut dreptate”, a mai explicat Vasile Ștefănescu.