Reacțiile Casei Albe și contextul din Venezuela
Maria Corina Machado, opozantă a regimului din Venezuela, a fost nominalizată pentru prestigiosul premiu inclusiv de Marco Rubio, actualul secretar de stat al SUA, potrivit CNN.
Trump și-a exprimat în trecut dorința de a câștiga Premiul Nobel pentru Pace, iar recent, mai mulți lideri mondiali au susținut că acesta ar merita distincția. În special, planul său de pace pentru Gaza a atras atenția internațională. Totuși, perioada de nominalizare pentru premiu s-a încheiat la sfârșitul lunii ianuarie2025, conform site-ului oficial al premiului.
Comitetul Nobel a anunțat vineri, 10 octombrie, că Premiul Nobel pentru Pace din 2025 îi va fi acordat Mariei Corina Machado pentru eforturile sale de promovare a drepturilor democratice în Venezuela. Aceasta a fost recompensată pentru lupta sa neobosită de a asigura o tranziție pașnică și echitabilă de la dictatură la democrație.
După anunțarea Premiului Nobel, Casa Albă a emis o reacție critică. Steven Cheung, directorul de comunicare al administrației americane, a declarat pe rețelele sociale: „Comitetul Nobel a dovedit că pune politica înaintea păcii”.
Convorbirea care a stârnit reacții neașteptate
Recomandări
Crima dovedită cu o oală de varză necălită. Acuzata a primit achitare pe linie, dar procurorii consideră că dosarul de omor a fost lămurit
Într-un interviu acordat publicației spaniole El Pais, Maria Corina Machado a confirmat că a discutat cu președintele Trump, dar a refuzat să ofere detalii despre conversația lor. Cu toate acestea, ea și-a exprimat recunoștința față de sprijinul oferit de liderul american.
Donald Trump, la rândul său, a declarat că aceasta a fost „foarte drăguță” în timpul convorbirii.
„Persoana care a primit Premiul Nobel m-a sunat astăzi și mi-a spus: «Accept acest premiu în onoarea ta, pentru că l-ai meritat cu adevărat»”, a spus Trump.
„Un gest foarte frumos. Nu i-am spus «Dă-mi-l». Cred că ar fi putut…”, a glumit el.
„Am ajutat-o de-a lungul timpului. Au nevoie de mult ajutor în Venezuela, este un dezastru total. Aşadar, s-ar putea spune că (Premiul Nobel – n.r.) a fost acordat pentru 2024, în timp ce eu candidam în alegerile din 2024. (…) Sunt fericit pentru că am salvat milioane de vieți…”, a mai spus Trump, în timp ce vorbea cu reporterii la Casa Albă.
Lupta sa pentru democrație în Venezuela
Maria Corina Machado a fost recompensată pentru ani de luptă pentru democrație și drepturile omului în Venezuela, unde a fost nevoită să se ascundă din cauza represiunii regimului condus de Nicolas Maduro.
Ea a descris munca sa ca fiind dedicată promovării „voturilor în locul gloanțelor”.
De asemenea, Administrația Trump a fost un susținător vocal al eforturilor lui Machado și a condamnat frecvent regimul lui Maduro. În plus, SUA au desfășurat forțe militare în regiune pentru a combate traficul de droguri, o acțiune interpretată ca o încercare de a destabiliza regimul venezuelean.
De astfel, nominalizarea Mariei Corina Machado la Premiul Nobel a fost susținută de un grup de politicieni americani, inclusiv Marco Rubio și Mike Waltz. Într-o scrisoare din noiembrie 2024, aceștia au lăudat curajul și dedicarea lui Machado pentru idealurile democratice și pace.
Rubio a subliniat că Machado este „personificarea rezilienței, tenacității și patriotismului”, adăugând că „nu a renunțat niciodată la misiunea sa de a lupta pentru o Venezuelă liberă, echitabilă și democratică”.
Într-un mesaj public, Machado a dedicat premiul „poporului suferind din Venezuela și președintelui Trump pentru sprijinul său decisiv acordat cauzei noastre”.
Vladimir Putin crede că Donald Trump merita premiul Nobel, iar președintele american i-a mulțumit rapid
Președintele rus Vladimir Putin a lăudat vineri eforturile de pace ale lui Donald Trump.
Recomandări
Rusia a testat „o armă revoluționară” despre care susține că ar putea schimba echilibrul nuclear mondial
Întrebat de reporteri dacă consideră că Trump a fost ignorat pe nedrept pentru Premiul Nobel pentru Pace, Putin a răspuns că nu el este cel care decide, dar a lăudat eforturile președitelui american de a ajunge la un armistițiu în Gaza și în Ucraina.
„Nu știu dacă actualul președinte american merită sau nu Premiul Nobel. Dar el face cu adevărat multe pentru a rezolva crize complexe care se prelungesc de ani, chiar decenii”, a adăugat liderul de la Kremlin.
Trump i-a mulțumit rapid lui Putin pe rețeaua sa de socializare Truth, postând un videoclip care prezintă comentariile președintelui rus și laudă încercările sale de a rezolva crizele globale.
„Mulțumesc președintelui Putin!”, a scris Trump pe Truth Social.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO