„Acesta rămâne un efort continuu”, a declarat Melania Trump reporterilor de la Casa Albă. Ea a precizat că liderul de la Kremlin i-a răspuns la scrisoarea trimisă la începutul acestui an și că au rămas în contact.
„Președintele Putin și cu mine am avut un canal deschis de comunicare cu privire la bunăstarea acestor copii”, a explicat prima doamnă a SUA. „În ultimele luni, ambele părți au participat la mai multe întâlniri și convorbiri telefonice neoficiale”.
Comunicarea dintre președintele rus și prima doamnă a Statelor Unite este neobișnuită și reflectă o încercare a Statelor Unite de a pune capăt războiului din Ucraina, potrivit Reuters.
Președintele Donald Trump, care a promovat mult timp o relație apropiată cu Vladimir Putin, și-a exprimat frustrarea față de liderul rus în ultimele săptămâni pentru că nu a pus capăt războiului, lucru pe care liderul american l-a pomis în campania electorală.
Totodată, Trump i-a înmânat lui Putin o scrisoare din partea soției sale în cadrul întâlnirii din Alaska.
Ucraina a calificat răpirea a zeci de mii de copii din Rusia și teritoriile ocupate de forțele ruse fără consimțământul familiilor sau tutorilor, drept crimă de război care se încadrează în definiția genocidului din tratatul ONU. Moscova a declarat că protejează copiii vulnerabili dintr-o zonă de război.
Prima doamnă a Statelor Unite a declarat, vineri, că reprezentantul său colaborează direct cu echipa lui Putin pentru a asigura reunificarea în condiții de siguranță a copiilor cu familiile lor din Rusia și Ucraina.
Citește pe Antena3.ro
Primăria care e condusă de doi soți de peste 18 ani și nimeni nu i-a oprit. Salariul edilului crește când vrea nevasta
Ea a precizat că 8 copii au fost înapoiați familiilor lor în ultimele 24 de ore.
„Rusia continuă să coopereze cu Statele Unite în diverse domenii, inclusiv în cel umanitar. Apreciem leadershipul umanitar al Melaniei Trump”, a declarat trimisul prezidențial rus Kirill Dmitriev, care a participat la discuții.