Schimbările majore din strategia de apărare
Declarația sa a venit în contextul conceperii de către Administrația prezidențială a noii strategii naționale de apărare, care la acest moment este în curs de pregătire pentru a fi prezentată Consiliului Superior de Apărare a Țării (CSAT) și care, potrivit președintelui, va cuprinde două „schimbări majore” pentru România. Prima se referă la războiul hibrid desfășurat de Federația Rusă, respectiv atacurile cibernetice, procedurile de dezinformare și influența rușilor în rețelele sociale.
A doua schimbare anunțată de președintele Nicușor Dan vizează corupția din România. Șeful statului spune că este nevoie de „atacarea frontală a fenomenului corupției”, iar SRI va trebui să se „preocupe” de acest fenomen.
Controversa privind introducerea sau nu a serviciului de informații intern în mecanismul inter-instituțional de combatere a corupției este una veche în România și datează încă de pe vremea procurorului șef DNA, Laura Codruța Kovesi, în mandatele căreia a existat o colaborare fructuoasă între cele două instituții. Până la pronunțarea de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 51/16.02.2016, legea conferea SRI atribuția de a pune în executare mandatele de supraveghere tehnică dispuse de organul judiciar, atribuție pe care nu o mai are din acel moment.
Recomandări
„Am pictat până am intrat în sala de operație”. Povestea lui Dan Marinescu, artistul care pictează flori și pisici chiar și după infarct și furturi la târguri
Ce trebuie înțeles este faptul că principala atribuție a SRI este “organizeze şi execute activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României”. Combaterea corupției a devenit o prioritate pentru serviciul de informații intern doar în momentul în care Strategia Națională de Apărare a Țării, așa cum a fost cea din perioada 2015-201, prin termenul de „securitate extinsă”, a vizat includerea corupției drept amenințare la adresa securității naționale a României.
În plus, rolul SRI, conform legii sale de funcționare nr 14/1992, este să sesizeze procurorul cu acele informații pe care le deține și care au legătură cu infracțiunile de corupție. Mai exact, potrivit legii 255/2013, art. 30, pct. 3, referitor la obligațiile SRI: “În cazul în care din verificările şi activităţile specifice prevăzute la art. 9 şi 10 rezultă date şi informaţii care indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea sunt transmise organelor de urmărire penală în condiţiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală.”
În esență, identificarea principalele amenințări, riscuri sau vulnerabilăți la adresa securității naționale, adunate în interiorul unei strategii de securitate, reprezintă o decizie politică și se ia în cadrul CSAT. Acest lucru și explică fluctuația numărului de informări ale SRI către DNA de-a lungul celor zece ani. Dat fiind faptul că ultima strategie de apărare a țării, din timpul ultimului mandat prezedințial al lui Klaus Iohannis, nu a mai identificat corupția drept amenințare la securitatea națională, consecința a fost că combaterea acestui fenomen infracțional nu a mai reprezent o prioritate pentru SRI, iar infomările către parchetele specializate au scăzut simțitor. În mod gradual, rolul ofițeilor SRI a fost preluat, la nivel informativ, de către ofițerii de poliție judiciară ai DNA și ai MAI.
În fapt, prin anunțul său, Nicușor Dan dorești să se revină la vechea paradigmă de colaborare strânsă între DNA și SRI, prin reintroducerea corupției ca amenințare în viitoarea strategie de securitate. Deși o soluție legislativă mai sigură și democratică pentru eficientizarea combaterii corupției ar fi întărirea chiar a DNA, atât la nivelul serviciului tehnic pe care instituția îl deține, cât și la nivelul numărului de ofițeri de poliție judiciară și al procurorilor investigatori. Mai mult, calitatea leadershipului uman, pentru toate instituțiile publice, face diferența.
O schimbare majoră între situația juridică de acum zece ani și cea din prezent o reprezintă decizia nr. 91/2018 a Curții Constituționale, în care judecătorii au constatat că în sintagma riscuri ori amenințări la adresa securității naționale nu pot fi incluse conduite care întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni grave precum infracțiunile de corupție sau spălare a banilor comise de înalți oficiali, deoarece, deși unele infracțiuni sunt de natură să aducă atingere gravă anumitor drepturi și libertăți fundamentale fiind în interesul general sancționarea acestor fapte, acestea nu au amploarea necesară calificării lor ca amenințări la adresa securității naționale. În concluzie, legislația română actuală nu mai permite folosirea unor metode speciale de investigații care limitează viața privată, în scopul combaterii unor infracțiuni grave, precum infracțiunile de corupție sau de spălare a banilor, decât în cadrul procesului penal, potrivit Codului de procedură penală.
De ce este controversat ca un serviciu secret militarizat să combată corupția
Rolul, atribuțiile și limitele unui serviciu de informații într-o democrație este o temă care stârnește dezbateri aprinse peste tot în lume. Literatura de specialitate dedică, însă, o atenție deosebită serviciilor secrete care au făcut parte dintr-un sistem totalitar și au ca precedent negativ activități tipice poliției politice. Serviciile secrete românești se înscriu în acestă categorie, iar demersul democratizării lor a devenit unul obligatoriu pentru pentru tranziția către un regim politic democratic. Se pune astfel întrebarea: cât de eficient s-a derulat și implementat procesul de democratizare a serviciilor secrete românești, iar acest proces este oare unul terminat?
O primă problemă a SRI în privința rolului pe care ar trebui să îl aibă în democrația românească, este că funcționează în baza unei legii vechi de 33 de ani. Înainte de a dezbate public dacă este oportun ca fenomenul corupției să devină sau nu amenințare la securitatea națională și să revină ca prioritate pentru activitatea serviciului, în mod democratic, decidenții politici ar trebui să propună o nouă lege de funcționare pentru SRI.
Prin comparație, serviciile secrete ale unui alt stat european cu istoric comunist, Polonia, au trecut prin nenumărate modificări legislative care în România au lipsit. Prima reorganizare a serviciilor secrete poloneze comuniste a avut loc în anii 90-91, iar acest prim pas de democratizare a fost catalogat drept un eșec. În primii zece ani ai tranziției poloneze către democrație, principalele acuzații la adresa serviciilor lor secrete, asemănătoare celor românești, a fost că au fost folosite în jocul politic și că rămăseseră penetrate de vechii colaboratori ai URSS.
În anul 2002, a urmat legea privind înființarea Agenției de Securitate Internă (în abreviere poloneză- ABW) și Agenției de Informații Externe (AW), legea din anul 2006 privind Serviciile de Informații (SWW) și Contrainformații Militare (SKW), și o altă lege, tot în anul 2006, pentru funcționarea Biroului Central Anti-Corupție (CBA). Cele cinci servicii secrete poloneze poartă denumirea de „servicii speciale” și numai cele două, din cadrul Ministerului Apărării, funcționează în regim militarizat. Agenția de Securitate Internă, Agenția de Informații Externe și Biroul Central Anti-Corupție sunt instituții civile.
Prin comparație, la 35 de ani de la revoluție, România reprezintă un caz unic în rândul statelor UE și NATO, pentru că are toate serviciile secrete militarizate (SIE, SRI, SPP, DGIA- serviciul secret al Armatei, DGPI – cel al Ministerului Afacerilor Interne și STS), neexistând o diferențiere clară între intelligence-ul militar și cel civil. Acest fenomen de militarizare a tuturor agențiilor de informații reprezintă o moștenire a vechii Securități de care România nu a reușit să se desprindă și care se mai regăsește, ca model de funcționare, în Federația Rusă sau America Latină. Controlul parlamentar civil asupra unor structuri militarizate se realizează mai greu față de cel asupra unor instituții civile.
Spre exemplu, Serviciul de Informații Extern al Estoniei a publicat un document în care explică atribuțiile unităților militare din cadrul principalului serviciu de informații intern rusesc, FSB, care printre multe altele, au ca atribuții „combaterea crimei organizate, a corupției, a contrabandei, a comerțului ilicit cu arme și a traficului de droguri, în colaborare cu alte agenții de stat”. În Rusia, controlul parlamentar civil este inexistent.
Așadar o primă problemă în privința deficitului democratic românesc este faptul că SRI funcționează în mod simultan după o lege învechită și în baza regulilor unei structuri militarizate, nu una civilă.
Un fenomen al militarizării comunității de informații a luat amploare și în Statele Unite, după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, când președinte George W Bush a declarat „război terorismului”, cu precizarea că, în timpul anilor de luptă împotriva terorismului, CIA a rămas o agenție civilă, dar care a coordonat anumite operațiuni speciale externe în cooperare cu alte unități militare din cadrul Pentagonului.
O analiză revelatorie a consecințelor militarizării serviciilor de informații în Statele Unite ale Americii a făcut-o Frederic Lemieux, în lucrarea Intelligence and State Surveillance in Modern Societies, publicată în ediția a doua, în anul 2024. Principala critică asupra acestui fenomen constă în faptul că, dacă introduci instituțiile militare în combaterea unor fenomene interne, civile ( lupta împotriva corupției, lupta împotriva drogurilor, lupta împotriva terorismului), crește riscul violării drepturilor fundamentale ale omului, întrucât aceste instituții funcționează în logica războiului, de atingere a obiectivelor prin instrumente tipice câmpului de luptă, iar cadrele militare au și ele un mindset organizațional specific. Nu întâmplător, în timpul cooperării dintre DNA și SRI, concepte precum „câmp tactic”, “țintă”, instrumente tipice unui câmp de luptă, au devenit frecvente în vocabularul public. Or combaterea corupției ar trebuie să fie atribuția unor instituții de law enforcement și structuri de parchet civile.
SRI este încă un serviciu secret politizat
O altă problemă specifică serviciilor secrete, inclusiv pentru cele din democrațiile consolidate, o reprezintă fenomenul negativ al politizării intelligence-ului. Politizarea serviciilor de informații este mai probabil să apară ca fenomen negativ dacă:
1. serviciile de informații servesc mai degrabă jocurilor de putere politice în locul elaborării de politici (de pildă, atunci când avertizările serviciilor secrete privind anumite amenințări sunt folosite pentru a încuraja politic o campanie de teamă în rândul societății în timpul perioadelor electorale);
2. ofițerii de informații și directorii acestora sunt numiți politic sau afiliați public unor partide politice;
3. Sistemul de control (checks and balances) între puterile statului funcționează dezechilibrat, ducând la situația în care una dintre puteri domină serviciile de informații în defavoarea alteia.
Dacă luăm în calcul aceste condiții propice politizării serviciilor secrete și le analizăm în cazul României, așa cum arătam într-un articol pentru Konrad Adenaeur, putem trage concluzia că majoritatea scandalurilor din ultimii 20 de ani, atât din perioada mandatelor președintelui Traian Băsescu, cât și în cele ale lui Klaus Iohannis, în care șefii serviciilor secrete și anumiți ofițeri de rang înalt au fost acuzați că se implică în jocul politic ( cum a fost speța Dumitru Dumbravă și Florian Coldea), au drept cauză lipsa oricărei griji pentru diminuarea sau corectarea acestor vulnerabilități descrise de Hans Born, un expert recunoscut la nivel internațional în domeniul guvernanței și reformei sectorului de securitate, cu peste 20 de ani de experiență.
În ultimii 20 de ani, În România, lipsa unui control civil parlamentar eficient a dezechilibrat balanța de putere dintre puterea legislativă și cea executivă, ducând la o creștere disproporționată a puterii executivului, în speță a președintelui, asupra serviciilor secrete. Această situație a perpetuat acuzațiile opoziției potrivit cărora președintele folosește serviciile secrete în scopul prezervării puterii sale politice inclusiv prin crearea de dosare politice rivalilor săi.
De amintit că rapoartele anuale de activitate ale Serviciului Român de Informații (SRI) nu au mai ajuns de patru ani în plenul Parlamentului, pentru a fi declasificate, deși votarea lor de către aleși este obligatorie prin lege, dovadă incontestabilă a lipsei controlului parlamentar civil.
SRI a rămas fără director civil în 2023, după ce Eduard Hellvig, și-a anunțat demisia din funcție. El a ocupat această funcție timp de opt ani, din anul 2015, pentru că legea SRI nu prevede limită de mandat. Nicușor Dan a eșuat în luna septembrie în negocierile cu liderii politici pentru a nominaliza viitorii directori la SRI și SIE.
Polonia are două servicii speciale care combat corupția. Care sunt principalele critici
Faptul că serviciile de informații au dreptul să desfășoare activități analitice și informative nu ridică nicio îndoială. Un caz european special îl reprezintă Polonia, întrucât decidenții polonezi au oferit dreptul unor două servicii de intelligence (Agenției de Securitate Internă și Biroul Central Anti-Corupție) să desfășoare și activități de investigare penală, în combaterea corupției, ceea ce este o activitate mai frecventă în cazul poliției decât în cazul serviciilor de informații.
Mateusz Kolaszynski explică însă într-un studiu, că, în Polonia, nu există un concept concis care să se refere la locul și rolul pe care serviciile de informații poloneze ar trebui să îl joace după 1989. În fapt, există o suprapunere de atribuții în rândul instituțiilor de law enforcement și servicii secrete, problemă s-ar putea amplifica și în România.
„Serviciile de informații nu se disting în mod clar (în special Serviciul de Informații pentru Securitate Internă și Biroul Central Anticorupție) de poliție, poliția de frontieră sau jandarmeria militară. Nu numai că aceste servicii sunt organizate în mod similar, dar și sarcinile și competențele lor sunt similare. Se pune astfel întrebarea: unde este granița între serviciile de informații și poliție, care au fost create în scopuri diferite și care au alte metode de a interveni în drepturile și libertățile individuale?”, se întreabă Kolaszynski.
Această asemănare între serviciile speciale și cele clasice de aplicare a legii face dificilă identificarea caracteristicilor structurale și funcționale ale serviciilor speciale poloneze.
În plus, Kolaszynski atrage atenția că ABW și CBA beneficiază de drepturi specifice organelor polițienești.
„Un factor fundamental care diferențiază serviciile de informații de cele de poliție este faptul că serviciile de informații sunt supuse unei monitorizări stricte. Acest control este exercitat de: Colegiul pentru Servicii Secrete și Comisia Sejm pentru Servicii Secrete. Cu toate acestea, este esențial să se remarce că ambele instituții funcționează în cadrul puterii executive și legislative, unde se desfășoară actualele bătălii politice. Nu este vorba despre controlul serviciilor de informații. Este mai degrabă o luptă pentru preluarea controlului asupra acestor instituții. Faptul că acestea sunt situate atât de aproape de centrul puterii explică schimbările structurale și personale frecvente efectuate de partidele aflate la putere. Ulterior, politicienii aflați la putere nu sunt interesați să limiteze puterile serviciilor de informații, ci mai degrabă încearcă să le extindă sfera de responsabilități, inclusiv cele acordate de obicei serviciilor de poliție”.
Ce soluții a găsit Belgia
Relația între serviciile de informații și law enforcement a fost una spinoasă în multe alte democrații occidentale, nu este un specific al României.
Reiau un citat care explică cum Belgia a reușit să reglementeze legal, acum 27 de ani, relația istorică dificilă dintre serviciul de informații belgian intern cu organele de aplicare a legii și sistemul judiciar, regăsit în volumul „Democracy, Law and Security”, coordonat de Jean-Paul Brodeur, Peter Gill și Dennis Tollborg, o carte care tratează rolul și atribuțiile serviciilor de informații interne în Europa contemporană.
„Încă de la început, din anul 1830, relațiile dintre serviciile de intelligence cu poliția și cu sistemul judiciar au fost destul de proaste. Când Poliția Judiciară a fost înființată în 1920 ca o structură nouă de poliție cu competențe naționale, aceasta a instituit imediat «secții politice». Rivalitatea a fost astfel promovată în mod structural. Jandarmeria a participat și ea în permanență la activitatea de informații prin intermediul „secțiilor sale de informații politice”. Comisia parlamentară de anchetă, în raportul său din 30 aprilie 1990, a criticat lipsa de cooperare, coordonare și comunicare între cele două servicii de informații, precum și între aceste servicii și structurile de poliție”.
Astfel, Comisia a recomandat măsuri pentru a organiza prin lege interacțiunile dintre aceste instituții. Comitetul R (nota redacției- comisia independentă de control a serviciilor de informații din Belgia) a acordat, de asemenea, o anumită atenție problemei relației dintre forțele de ordine și serviciile de informații. Un raport menționează că, în trecut, activitățile celor două agenții aveau obiective, norme și metode diferite.
„Serviciile de informații colectau informații pentru a sprijini factorii de decizie în domeniul securității naționale. Poliția și organele judiciare colectau informații în scopul urmăririi penale. Calitatea informațiilor era, de asemenea, diferită. Serviciile de informații colectau informații „brute”. Informațiile colectate de poliție și de magistrați trebuiau să fie foarte fiabile, deoarece urmau să fie utilizate ca probe în fața instanțelor. Chiar și sursele și metodele erau diferite: poliția și magistrații obțineau informații din interviuri/mărturii, de la informatori pe termen scurt, prin supraveghere fizică și electronică. Informațiile serviciilor de informații proveneau din observații, interceptări, informatori pe termen lung, surse deschise și informații de la servicii străine.
În iunie 1996, guvernul a luat o serie de inițiative structurale. Au fost încheiate două protocoale: unul între serviciile de informații și autoritățile judiciare în 15 decembrie 1997 și altul între serviciile de informații în 20 februarie 1997. În plus, Legea din noiembrie 1998 a legalizat toate aceste aspecte: asistența juridică, schimbul automat și de alt tip de informații, furnizarea de echipamente tehnice, precum și întâlnirile periodice. Magistrații trebuie să se asigure că informațiile privind securitatea nu sunt utilizate în instanțe.
Cu toate acestea, comunicarea între servicii și magistrați nu este încă bine organizată și rămâne prea întâmplătoare”, conchide Lode van Outrive în capitolul dedicat serviciilor de informații belgiene, publicat în prima ediție în anul 2003.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO