O sursă de la palat a declarat pentru CNN că măsura are efect imediat. Totuși, Andrew va păstra titlul de prinț, pentru că este fiul regretatei regine Elisabeta a II-a.
„În discuție cu Majestatea Sa Regele și cu familia apropiată și extinsă, am ajuns la concluzia că acuzațiile continue la adresa mea distrag atenția de la munca Majestății Sale și a Familiei Regale”, a transmis prințul Andrew.
După discuțiile cu regele Charles și familia regală, Prințul Andrew își menține decizia de a se retrage din viața publică și renunță la titlurile sale, inclusiv cel de Duce de York și la apartenența sa la Ordinul Jartierei.
El va continua să locuiască la Royal Lodge din Windsor, unde are un contract privat de închiriere, dar nu va mai participa la sărbătorile de Crăciun ale familiei regale. În cadrul discuțiilor au fost consultați și Prințul William, moștenitorul tronului, precum și alți membri ai familiei regale.
Fosta soție a lui Andrew, Sarah, Ducesa de York, va fi cunoscută de acum sub numele de Sarah Ferguson, însă titlurile fiicelor lor, prințesele Beatrice și Eugenie, nu vor fi afectate.
Recomandări
Filmul complet al exploziei care a omorât trei oameni și a rănit alți 13 într-un bloc din București
Relația cu Jeffrey Epstein, începutul declinului
Prințul Andrew a fost forțat să se retragă din viața publică încă din 2019, după un interviu dezastruos acordat BBC-ului, în care a încercat să explice relația sa cu Jeffrey Epstein, miliardarul american acuzat de trafic sexual de minore.
Scandalul a escaladat după ce Virginia Giuffre a intentat un proces împotriva lui Andrew în 2015, susținând că Epstein a traficat-o și a obligat-o să întrețină relații sexuale cu prietenii săi, inclusiv cu prințul, pe când ea era minoră. Giuffre a afirmat că a fost abuzată în mai multe locuri, pe insula privată a lui Epstein din Insulele Virgine Americane, în reședința acestuia din Manhattan, dar și în casa fostei iubite a lui Epstein, Ghislaine Maxwell, la Londra. Virginia Giuffre și-a luat viața anul acesta, în luna aprilie, la 41 de ani.
În luna august a acestui an, prințul a fost în centrul unui nou scandal după ce publicația Daily Mail a publicat fragmente dintr-o carte scrisă de istoricul Andrew Lownie și intitulată „Ascensiunea și decăderea Casei de York”, în care Andrew este descris ca un om obsedat de sex, lipsit de respect, vulgar și nepoliticos.
„Neg acuzele cu fermitate”
Prințul Andrew a negat constant acuzațiile. „Neg cu fermitate toate acuzațiile care mi se aduc”, a declarat el de mai multe ori, inclusiv în comunicatul publicat vineri. În 2022, cazul a fost închis printr-o înțelegere extrajudiciară între Andrew și Virginia Giuffre, valoarea acesteia nefiind făcută publică.
În urma scandalului, prințul a fost deposedat de titlurile sale militare și a pierdut pozițiile onorifice din mai multe organizații caritabile.
Noi probleme: legături cu o presupusă spioană chineză
Pe lângă scandalul Epstein, Andrew s-a confruntat recent și cu suspiciuni privind relațiile sale cu Yang Tengbo, o femeie acuzată de autoritățile britanice că ar fi agentă a serviciilor secrete chineze. Documente prezentate într-un tribunal din decembrie 2024 au arătat că Yang ar fi acționat în numele prințului Andrew în cadrul unor întâlniri de afaceri cu investitori chinezi în Marea Britanie.
Tribunalul a decis atunci interzicerea accesului lui Yang în Regatul Unit, iar ancheta guvernamentală a confirmat apropierea dintre aceasta și Andrew. Yang a negat toate acuzațiile.
„Un pas necesar” pentru Casa Regală
Potrivit unei surse citate de CNN, decizia de a renunța la titlurile regale a fost considerată un „pas necesar” pentru a proteja reputația monarhiei.
„Cu acordul Majestății Sale, simțim că trebuie să merg acum un pas mai departe. Nu voi mai folosi titlul sau onorurile care mi-au fost conferite”, a declarat Andrew.
Deși exclus din viața publică și din structurile Casei Regale, el va continua să se bucure de protecția legală și titlul de prinț, oferite de nașterea sa în familia regală.
Pentru un membru al familiei regale, pierderea titlurilor nu este doar o formalitate, ci o ruptură simbolică.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO