Regizorul Tudor Giurgiu a transpus tragedia din 1 aprilie 1941 într-un film artistic bazat pe mărturiile supraviețuitorilor.
Giurgiu a documentat timp de zece ani povestea de la Fântâna Albă.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, regizorul spune că atunci când a citit despre ce s-a întâmplat în Bucovina de Nord și în Basarabia cu românii care au rămas acolo a fost foarte impresionat de dramele lor.
„La început, recunosc, nu aveam ideea dacă fac un film sau nu, dar găsind apoi și povestea reală a lui Gheorghe și a Minodorei – doi oameni pe care istoria i-a despărțit brutal și nu s-au mai văzut timp de aproape 50 de ani – apoi citind tot ce a însemnat deportarea unor femei cu copii duși în Siberia […] toate astea m-au făcut să vreau să spun o poveste legată de Fântâna Albă”, rememorează regizorul.
Pentru documentare, Giurgiu a vorbit cu mai mulți supraviețuitori, în urmă cu zeci ani, când aceștia mai erau în viață.
Printre aceștia – Gheorghe Holovati, care avea 19 ani în 1941, când a reușit să fugă de sub gloanțele rusești și să ajungă la granița românească.
Mărturiile lui l-au ajutat pe Tudor Giurgiu să găsească locul exact unde au fost împușcați românii care voiau să treacă granița la frații lor.
Este vorba de o pădure de molizi, plantată ulterior de sovietici pentru a ascunde urmele, aflată azi în Ucraina, la trei kilometri de România.
Cea mai mare provocare pentru Tudor Giurgiu a fost poziționarea lui față de evenimentul tragic din urmă cu 84 de ani.
„Până la urmă, cum vorbim despre un astfel de eveniment istoric? Nici măcar istoricii nu s-au pus bine de acord, nici cei de la noi, nici cei din Ucraina, nu mai zic de sovietici și ruși. Se vehiculează cifre fără un fundament clar. Că sunt 2000 de morți, că sunt 20, câteva sute, nu e clar. Aici a fost cel mai greu să găsesc formula potrivită pentru a închega o poveste credibilă și emoționantă și pentru public, cum a fost și pentru mine la vremea când am aflat-o”, spune Tudor Giurgiu.
Filmul este povestea a doi români tineri căsătoriți, Gheorghe și Minodora, care aveau două fete mici. Atunci când Gheorghe se decide să treacă granița pentru că auzise că sovieticii i-ar lăsa pe românii care vor, Minodora nu e de acord, fiind influențată și de părinții ei.
Actorul Mircea Andreescu într-o secvență din film.
Povestea lor este interpretată de actorii Coca Bloos și Mircea Andreescu, despre care Tudor Giurgiu spune că i-a ales pentru că știau din familiile lor despre ororile făcute de sovietici.
„Nu e întâmplător faptul că Mircea Andreescu e născut în Bucovina, știe povești nenumărate despre atrocitățile întâmplate acolo. Tatăl doamnei Coca Bools a fost deportat. Adică ei au venit mai presus de talent, har și calitățile lor actoricești, cu multe detalii venite din experiența de viață din familie”, afirmă regizorul.
Fimul „Pădurea de Molizi” a fost lansat în cinematografele din București și din țară pe 10 octombrie 2025.
Regizorul Tudor Giurgiu, care în „Pădurea de Molizi” este și scenarist, împreună cu co-scenaristul Gabriel Gheorghe, a mers pe varianta spusă de supraviețuitori: au murit cel puțin 2.000 de români.
„Acest tip de relatare devine foarte dramatică, mai ales gândindu-te că acești oameni nu se așteptau să fie omorâți, pare-se într-un scenariu bine gândit de de către NKDV-ul sovietic”, mărturisește Tudor Giurgiu.
Pădurea de molizi, la trei kilometri de granița României cu Ucraina.
Filmările au fost făcute după ce a început războiul din Ucraina, atunci când Tudor Giurgiu a mers în satele de lângă granița.
„Vedeam în satele din perimetrul Varniței, în fiecare sat unde mergeam, în centrul satului erau niște panouri unde erau afișate fotografiile celor dispăruți din sat, oameni tineri, în majoritate bărbați. Satele erau destul de depopulate, probabil mulți deja au plecat în alte țări, probabil și în România. Nu era deloc vesel. Și mă gândeam tot timpul că trebuie să prețuim faptul că nu trăim încă amenințarea asta zilnică sub care trăiesc ucrainenii”, spune Tudor Giurgiu.
Regizorul își dorește ca spectatorii români să conștientizeze lecțiile trecutului și să nu cedeze atât de ușor propagandei care vine azi dinspre Rusia.
Ce s-a întâmplat la Fântâna Albă la 1 aprilie 1941
Din 2011, România comemorează la 1 aprilie Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone ale deportărilor, foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. În urma aplicării Pactului Ribbentrop-Molotov, în perioada iunie 1940 – martie 1953, în Basarabia şi nordul Bucovinei au avut loc mai multe acţiuni de represiune îndreptate împotriva populaţiei române din aceste ţinuturi.
Politica opresivă impusă de sovietici a determinat un număr mare de români să treacă granița. La 1 aprilie 1941 a avut loc masacrul de la Fântâna Albă (în apropiere de graniţa cu România), în care şi-au pierdut viaţa, după cum spun martorii locali, aproximativ 3.000 de români bucovineni.
Oamenii aflaseră, de la agitatori ai serviciilor speciale sovietice, care au cutreierat satele pe Valea Siretului timp de câteva săptămâni, că în ziua de 1 aprilie se va deschide graniţa şi astfel se vor putea refugia în România. Românii din mai multe sate de pe Valea Siretului au format o coloană paşnică şi s-au îndreptat, la 1 aprilie 1941, spre graniţa cu România, purtând un steag alb cu însemne religioase, icoane, prapuri şi cruci din cetină.
Când s-au apropiat de punctul de graniţă Fântâna Albă, în locul numit Varniţa, grănicerii sovietici au deschis focul şi au tras în plin în ei. Bătrâni, copii, femei au fost seceraţi cu rafale de mitraliere, apoi aruncaţi în gropi comune, unii fiind îngropaţi de vii.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
