Distrigaz va realimenta cu gaz clădirile din jurul blocului care a explodat în Rahova
Distrigaz va relua în curând alimentarea cu gaze a blocurilor din cartierul Rahova, după cum a scris prefectul Andrei Nistor, pe contul său de Facebook. Această decizie a fost luată în urma votului Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.
Reamintim că alimentarea cu gaz în zonă a fost oprită vineri în Rahova, după explozia din București în care trei persoane au murit și alte 20 au fost rănite.
„Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a votat, în această seară, ca Distrigaz să se ocupe de realimentarea cu gaz a blocurilor din jur, întrucât alimentarea a fost oprită temporar și la acestea”, a anunțat prefectul Capitalei.
Autoritățile continuă eforturile de sprijin pentru locatarii blocului din București
În paralel, continuă activitățile de sprijin pentru persoanele afectate. Acestea includ menținerea perimetrului de siguranță, acces controlat în apartamente pentru recuperarea bunurilor personale și ridicarea autovehiculelor avariate.
Autoritățile și voluntarii oferă asistență socială și cazare celor afectați. De asemenea, se desfășoară acțiuni de curățare a zonei și deratizare.
Recomandări
Dan Byron, solistul și fondatorul trupei byron: „Suntem un popor paradoxal. E ironic că începem să dăm vina pe oamenii care încearcă să repare și îi ridicăm în slăvi pe cei care au stricat“
„Și astăzi, în cadrul grupului de coordonare integrată constituit în urma exploziei din cartierul Rahova, format din polițiști ai Capitalei, jandarmi și pompieri din cadrul ISUBIF, au continuat activitățile de sprijin pentru persoanele afectate.
Acestea includ: menținerea perimetrului de siguranță; acces controlat în apartamente pentru recuperarea bunurilor personale; ridicarea autovehiculelor avariate; sprijin pentru întocmirea documentației necesare reparațiilor; intervenții pentru toaletarea fațadelor, îndepărtarea cioburilor și a doborâturilor, pentru facilitarea intervențiilor ulterioare și siguranța locatarilor”, a mai precizat prefectul Andrei Nistor.
Cum s-a produs explozia de la blocul din București
Explozia din Rahova a avut loc pe 17 octombrie 2025, într-un bloc de opt etaje din Sector 5, București, provocând moartea a trei persoane, inclusiv o tânără însărcinată, și rănirea a altor 20, dintre care 13 în stare gravă.
Incidentul a fost precedat de o sesizare privind miros de gaz, determinând oprirea alimentării cu gaze și sigilarea branșamentului de către Distrigaz cu o zi înainte. În dimineața exploziei, la ora 8:44, mirosul de gaz a fost semnalat din nou, iar la scurt timp a avut loc deflagrația puternică ce a distrus etajele superioare ale blocului, provocând prăbușirea plafonului dintre niveluri și avariind semnificativ structura clădirii. O firmă recomandată de Distrigaz ar fi rupt sigiliul în blocul din Rahova, după cum a povestit unul dintre locatari.
La fața locului a fost activat Planul Roșu de intervenție cu peste 300 de cadre implicate, iar zona a fost evacuată, inclusiv un liceu din apropiere, unde cursurile vor fi ținute online pentru o săptămână. Blocul este considerat cu risc iminent de prăbușire, iar accesul în zonă este strict controlat. Ancheta penală este în desfășurare pentru stabilirea cauzelor exacte și a responsabililor.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO