O familie din România formată din doi adulţi şi doi copii are nevoie, în 2025, de cel puţin 11.370 de lei pe lună pentru a duce un trai decent – cu aproape 9% mai mult decât anul trecut.
Potrivit datelor publicate de Fundaţia Friedrich Ebert România şi Syndex România, creşterea costurilor cu locuinţa, alimentaţia şi utilităţile este principala cauză a scumpirii vieţii de zi cu zi, în condiţiile în care întreţinerea locuinţei a urcat cu peste 22%.
În cazul unei familii fără copii, coşul minim de consum pentru un trai decent în 2025 este 7.002 lei pe lună, în timp ce pentru o persoană singură este de 4.322 lei.
Valoarea coşului, mai mare cu 920 de lei
Fundaţia Friedrich Ebert România şi Syndex România au actualizat valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru anul 2025, în baza datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiilor.
Astfel, valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi doi copii, pentru luna septembrie 2025, este de 11.370 lei pe lună. Această valoare a crescut în 2025 cu aproape 9 procente (8,8%) faţă de 2025, de la 10.450/lună la 11.370 lei/lună.
Faţă de 2024, valoarea coşului este cu 920 de lei mai mare.
Potrivit sursei citate, creşterea valorii totale a coşului de consum în acest an este determinată de creşterea costurilor pentru majoritatea capitolelor, şi în special alimentaţiei (+181 lei), achiziţiei unei locuinţe (+171 lei) şi cheltuielilor cu locuinţa (întreţinere, utilităţi, +170 lei). Procentual, cheltuielile cu locuinţa au crescut cel mai mult (+22,6%).
Pentru alte familii decât familia de referinţă formată din doi adulţi şi doi copii, calculele arată că valoarea coşului pentru o familie de doi adulţi şi un copil este de 9.343 de lei pe lună, pentru o familie de doi adulţi fără copii este de 7.002 de lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 4.322 de lei pe lună, precizează sursele citate.
Cum se calculează coșul minim de cheltuieli
Recalcularea valorii coşului s-a realizat în baza indicilor de preţuri comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru luna septembrie 2025 raportat la luna septembrie 2024.
Ideea unui coş minim de consum pentru un trai decent presupune alcătuirea unui set de cheltuieli periodice necesare pentru îndeplinirea unor nevoi de bază pentru o familie cu o structură dată. Pe lângă nevoile imediat necesare supravieţuirii – adăpost, alimentaţie – coşul minim pentru un trai decent acoperă o serie cuprinzătoare de nevoi curente cum ar fi îmbrăcămintea, igiena personală, educaţia, îngrijirea sănătăţii, transportul, comunicaţiile, recreerea, precum şi eventualele cheltuieli neprevăzute (evenimente familiale, probleme de sănătate etc.), au explicat aceleaşi surse.