Patru dintre familiile cele mai grav afectate de explozia produsă în cartierul Rahova s-au mutat deja în apartamente complet mobilate și utilate, situate în zone sigure ale Capitalei, a anunțat primarul general interimar Stelian Bujduveanu.
Relocarea a fost posibilă cu sprijinul Asociației Habitat for Humanity România, care a oferit familiilor – unele având membri răniți sau spitalizați – „un loc sigur și decent în care să poată începe să-și reconstruiască viețile.”
Potrivit lui Bujduveanu, au început procedurile pentru identificarea și închirierea locuințelor destinate celorlalte familii afectate. De asemenea, Asociația Părinți Salvatori a pus la dispoziție trei apartamente pentru cazare pe termen mediu și lung.
Sprijin extins pentru persoanele afectate
În prezent, 111 persoane sunt cazate în patru unități hoteliere, iar 384 de persoane au beneficiat până acum de consiliere și sprijin personalizat. În paralel, Administrația Străzilor București a ridicat aproximativ 15 autoturisme avariate în urma exploziei.
„Această mobilizare arată că Bucureștiul nu este doar un oraș, ci o comunitate unită și solidară, care are grijă de oamenii săi”, a transmis Stelian Bujduveanu.
Primarul interimar a anunțat și că cei care doresc să contribuie la sprijinirea victimelor pot face donații în contul RO24CITI0000000825024433, deschis de Fundația World Vision România, cu mențiunea „Fond de urgență explozie Rahova”.