Președintele Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a promis, luni, Boliviei, țară cunoscută pentru stadioanele sale la mare altitudine, că va organiza într-o zi ”un Mondial”, fără se precizeze o dată în acest sens, informează AFP.
”Vom aduce un Mondial aici, este sigur. Vom vedea despre ce Mondial este vorba”, a promis Gianni Infantino în cadrul unei vizite la La Paz, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existență a Federației boliviene de fotbal (FBF).
Organizarea meciurilor internaționale în această țară este o problemă recurentă, în special pentru țările vecine, Brazilia și Argentina, două națiuni importante din fotbal, care se simt dezavantajate în comparație cu localnicii din cauza condițiilor extreme.
Situată în Anzii Cordilieri, Bolivia deține mai multe stadioane la cele mai mari înălțimi din lume, unde aerul este mai rarefiat, făcând meciurile mai epuizante pentru jucătorii care nu sunt obișnuiți.
La începutul lui 2024, arena El Alto, situată la 4.083 m altitudine, a fost omologată. Altele se află la peste 3.000 m deasupra nivelului mării.
Deși susținerea lui Gianni Infantino este importantă, celor 200 de membri ai FIFA le revine să voteze pentru desemnarea organizatorilor Cupelor Mondiale.
”Vom începe să discutăm cu președintele ales”, a adăugat Infantino, despre Rodrigo Paz, ales duminică de bolivieni în turul secund al alegerilor prezidențiale și prezent la aniversarea FBF.
În 2007, FIFA a interzis meciurile internaționale la peste 2.500 m altitudine pentru a menaja sănătatea jucătorilor, între țările vizate fiind și Peru, Ecuador și Columbia.