Fiu al unui mărunt funcționar de provincie, Jean Giraudoux se afirmă ca un elev eminent în școlile unde studiază (printre acestea și liceul din Châteauroux, care astăzi îi poartă numele). Intră la École Normale Supérieure din Paris în 1903, este pasionat de cultura germană și călătorește în străinătate, obținând o bursă de studii la Universitatea din München și predând ca lector la Universitatea Harvard. „După întoarcerea în țară, în 1910 îmbrățișează cariera diplomatică și ocupă posturi importante în cadrul Ministerului de Externe, unde va rămâne până în 1941. Își face debutul literar în 1909, cu o culegere de nuvele, Provinciales (Provincialele), comentată favorabil, printre alții, de André Gide. Mobilizat în timpul primului război mondial, este rănit de două ori și primește Legiunea de Onoare.”, nota cercetătorul Victor-Dinu Vlădulescu (Dicționarul scriitorilor francezi, Polirom, 2012) în deschiderea unei minibiografii dedicate lui Jean Giraudoux.
A fost otrăvit de Gestapo?
Dar să facem loc datelor iscodite de Victor-Dinu Vlădulescu: „Giraudoux își continuă cariera de scriitor cu publicarea mai multor romane, dar întâlnirea, în 1928, cu marele actor și regizor Louis Jouvet (1887-1951) îl orientează decisiv către teatru, gen în care va excela și va obține un succes remarcabil atât în rândul publicului, cât și al criticii, datorat fanteziei poetice, umorului și umanismului generos care îi caracterizează creația dramatică. Cele mai cunoscute piese ale sale, Amphytrion 38 (1929), La Guerre de Troie n’aura pas lieu (Război cu Troia nu se face, 1935) și Électre (1937), proiectează în contemporaneitate miturile antice, adaptându-le problematicii din epoca scriitorului. Moartea lui Giraudoux, în 1944, a dat loc unor speculații conform cărora ar fi survenit în urma otrăvirii de către Gestapo pentru implicarea sa în Rezistența franceză (acest ultim aspect a rămas și el neelucidat până azi).”
Paradisuri terestre
Cunoscând de timpuriu consacrarea și bucurându-se de sprijinul unor scriitori ca Proust și Gide, Giraudoux este una dintre personalitățile cele mai proeminente ale literaturii franceze interbelice. „Prima etapă a creației sale – a continuat Victor-Dinu Vlădulescu – cuprinde câteva romane – Simon le Pathétique (Simon Pateticul) (1918), Élpénor (1919), Suzanne et le Pacifique (Suzana și Pacificul) (1921), Siegfried et le Limousin (1922), Juliette au pays des hommes (Juliette în țara bărbaților) (1924), Bella (1926), Églantine (1927) – construite în jurul unui personaj a cărui identitate aflată în criză evoluează în diverse ipostaze. Dorința de evadare și de libertate a acestuia se împlinește într-o aventură «exotică» (Jacques Body), fie căutată, fie impusă de destin, urmată de o reconciliere senină cu viața simplă și de acceptarea înțeleaptă a fericirii așa cum este ea oferită de paradisul terestru, vizibil numai pentru cei care știu să contemple lumea în frumusețea ei nealterată.”.
Razna după izvoare ascunse
În albia aprecierilor critice: „Lui Giraudoux îi plăcea de altfel să fie numit «le sourcier de l’Éden», cel care caută izvoarele ascunse ale paradisului, și în toată opera sa a încercat să realizeze această utopie a unei lumi în care fericirea trebuie să fie posibilă. Afirmarea ca dramaturg a lui Giraudoux se produce în urma întâlnirii cu Jouvet, a cărui companie îi va juca piesele de teatru. Succesul este unanim, atât în rândul criticii, cât și al publicului, autorul devenind o voce distinctă în peisajul literar francez dintre cele două războaie mondiale. A devenit un loc comun calificarea stilului scriitorului ca fiind prețios, încărcat, plin de metafore, de o «poezie» excesivă, discursul fiind caracterizat ca afectat de un retorism desuet. Această proliferare a discursului poetic, deja existentă în proza lui, s-a insinuat în discursul dramatic și a făcut ca opera scriitorului să intre după moartea sa într-un con de umbră.”
Cum poți recunoaște un imbecil (francez)
Mai departe: „Conflictele istorice ale epocii în care a trăit – în primul rând al doilea război mondial – și imensa tragedie umană cauzată de acestea păreau să nu mai tolereze un limbaj elegant și rafinat, expresie a unei inocențe subtile, pline de fantezie și prospețime, încrezătoare în posibilitatea de a-și înfăptui idealurile. Generalul De Gaulle a demitizat însă cu umor acest loc comun afirmând cu ironie că recunoaște «imediat un imbecil după trei clișee: dulcea Franță, realismul lui Balzac… și prețiozitatea lui Giraudoux». Într-adevăr, deși dramaturgia unui Sartre, Beckett sau Brecht părea mai aptă să vorbească despre noua condiție umană, așa cum s-a conturat ea în urma sfidărilor istoriei recente, piesele de teatru ale lui Giraudoux au revenit treptat în conștiința publică după eclipsa pasageră prin care au trecut. Prețiozitatea și anacronismul, abilitatea verbală și virtuozitatea poetică, evidente și de altminteri precumpănitoare în unele din operele sale, nu au putut anula dimensiunea autentic umană a creației autorului; departe de a ignora gravitatea evenimentelor cu care avea să se confrunte umanitatea interbelică, acesta a fost un ecou al neliniștilor și presimțirilor care au frământat conștiințele lucide ale timpului.”
Armonie
Tot aici: „Dacă în romanele sale exista o armonie primordială între om și univers, armonie care în cele din urmă garanta reușita existențială a personajului, teatrul lui Giraudoux este mărturia unei crize de conștiință. Reînvierea miturilor din antichitatea greco-latină (Électre, Amphytrion 38), folosirea ca motiv de inspirație a miturilor biblice (Judith, 1931) sau a legendelor germanice (Ondine, 1939) constituie un răspuns la problemele epocii și conferă universalitate condiției omului modern, indiferent dacă acesta se confruntă cu o dramă individuală sau cu o tragedie colectivă. Scriitorul însă nu se dezminte și nu se reneagă; el rămâne în aceeași zonă de puritate și de distanțare senină față de fatum-ul pe care încearcă să-l domine, conștient fiind de finitudinea sa, dar și de forța bunelor sale intenții. Astfel, în Amphytrion 38, Jupiter este personajul care, în ciuda puterii și subterfugiilor cabotine de care abuzează, trebuie să părăsească scena învins din punct de vedere moral de o pământeană ce afirmă valorile simple ale vieții și iubirii.”
Citește pe Antena3.ro
Un român a fost prins la furat în Austria pentru că s-a îmbătat și a adormit la locul faptei. I-a mulțumit judecătorului pentru verdict
Revers
„În La Guerre de Troie n’aura pas lieu – mai sesiza biograful Victor-Dinu Vlădulescu -, Giraudoux aspiră să dea un nou sens tragicului încercând cu disperare, dincolo de replicile spirituale, să exorcizeze amenințarea efectivă care plana asupra umanității. Fatalitatea unui război demistificat și redus la un lucru urât și dezgustător va fi totuși mai puternică decât eforturile de aplanare a conflictului și omenirea va aluneca inexorabil în dezastru, sub privirile neputincioase ale actorilor acestei tragedii. Pe de altă parte, Électre aduce în scenă un personaj de o intransigență ce pare a contrazice valorile de toleranță și de înțelegere promovate îndeobște de autor; în fața unui Egist care crede că va putea răscumpăra răul făcut, aceasta nu ezită să persiste până la capăt în acțiunea sa vindicativă și uzurpatorul va sfârși tragic. Este aici reversul atitudinii afabile, surâzătoare și blânde a personajelor lui Giraudoux; toleranța și generozitatea nu înseamnă acceptarea compromisului atunci când valorile vieții sunt încălcate: „Nu vă atingeți de hotarele vieții omenești, de limitele acesteia. Măreția ei constă în aceea că este scurtă și plină între două abisuri. Miracolul ei constă în faptul că este plină de culoare, sănătoasă, fermă între infinituri și viduri”.
(De)dublări
Cele din urmă acuarele: „Personalitatea, viața și creația lui Giraudoux, departe de a putea fi cuprinse într-o formulă comodă și definitivă, nu încetează să intrige prin complexitatea lor, prin aspectele neașteptate și prin ambiguitățile înșelătoare care nu o dată au suscitat interesul cercetătorilor și al publicului. «Je suis double», afirma scriitorul despre el însuși. Această mărturie poate fi un drum de urmat pentru cei care știu să vadă dincolo de aparențele ușor desuete ale operei și care vor putea descoperi fără îndoială noi dimensiuni ale literaturii sale.”
Opere
Provinciales (1909); L’École des indifférents (1911); Lecture pour une ombre (1917); Simon le pathétique (1918); Elpénor (1919); Amica America (1919); Adieu à la guerre (1919); Adorable Clio (1920); Suzanne et le Pacifique (1921); Siegfried et le Limousin (1922); Juliette au pays des hommes (1924); Bella (1926); Églantine (1927); Siegfried (1928); Amphytrion 38 (1929); Aventures de Jérôme Bardini (1930); Judith (1931); La France sentimentale (1932); Intermezzo (1933); Combat avec l’ange (1934); Tessa (1934); La Guerre de Troie n’aura pas lieu (1935); Supplément au voyage de Cook (1937); Électre (1937); L’Impromptu de Paris (1937); Les Cinq tentations de La Fontaine (1938); Choix des élues (1938); Cantique des cantiques (1938); Ondine (1939); Pleins Pouvoirs (1939); „Racine”, in Tableau de la Littérature Française (1939); Littérature (1941); Sodome et Gomorrhe (1943); Écrit dans l’ombre (1944); La Folle de Chaillot (1945); Sans Pouvoirs (1946); L’Apollon de Bellac (1946); Pour Lucrèce (1953); Contes d’un matin (1954).
Traduceri în limba română
Război cu Troia nu se face (trad. Dinu Albulescu), București, 1966; Suzana și Pacificul, în Jean Giraudoux, Romane (trad. Aurel Stoicanu), București, 1969; Juliette în țara bărbaților (trad. Alexandru Baciu), București, 1969; Alegerea celor alese (trad. Lucia Demetrius), București, 1969; Teatru-Siegfried, Sfârșitul lui Siegfried, Improvizația de la Paris, Cântarea cântărilor, Nebuna din Chaillot, Sodoma și Gomora (trad. și prefaț\ Andreea Dobrescu-Warodin), București, 1988; Bella (trad. Mihai Giugariu, prefață Alex. Ștefănescu), Iași, 1998.
143 de ani se vor fi împlinit pe 29 octombrie 2025 de la nașterea dramaturgului Jean Giraudoux.
„Dacă în romanele sale exista o armonie primordială între om și univers, armonie care în cele din urmă garanta reușita existențială a personajului, teatrul lui Giraudoux este mărturia unei crize de conștiință.”, Victor-Dinu Vlădulescu, cercetător
„Nu vă atingeți de hotarele vieții omenești, de limitele acesteia. Măreția ei constă în aceea că este scurtă și plină între două abisuri.”, Jean Giraudoux, scriitor
„Personalitatea, viața și creația lui Giraudoux, departe de a putea fi cuprinse într-o formulă comodă și definitivă, nu încetează să intrige prin complexitatea lor.”, Victor-Dinu Vlădulescu, cercetător
62 de ani a trăit Jean Giraudoux, moartea sa prematură rămânând învăluită în mister.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
