Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la Iași, că tensiunile din coaliția de guvernare sunt „firești și legitime”, dar a afirmat că ele se vor diminua după 7 noiembrie, sugerând că actualul climat politic este influențat de contextul electoral.
„Suntem înainte de 7 noiembrie, nu? Cred că după 7 noiembrie (când sunt alegerile pentru conducerea PSD – n.r.) o să avem mai puține astfel de luări de poziție. Haideți să ne uităm și la contextul electoral. Există niște alegeri pentru Primăria Capitalei pe 7 decembrie și există un tip de retorică pe care am auzit-o în ultimii 30 de ani.
Opinia mea este că tipul acesta de retorică nu mai ține cum ținea acum 10 sau 20 de ani, dar suntem într-o democrație și fiecare își face poziționările în spațiul public așa cum consideră”, a declarat șeful statului, potrivit News.ro.
Nicușor Dan a recunoscut că în interiorul coaliției există conflicte, dar a precizat că acestea nu pun în pericol guvernarea.
„Bineînțeles că există conflicte în această coaliție, cred că sunt legitime. Cred că fiecare dintre persoane s-ar putea abține. Se întâmplă să nu se abțină, suntem oameni, natura umană e diversă. Dar, în ceea ce privește rezultatele concrete, în momentul ăsta coaliția funcționează. Au existat moțiuni ale opoziției care au fost respinse”, a spus președintele.
Întrebat dacă ar interveni în caz de escaladare a tensiunilor, șeful statului a declarat că nu există niciun motiv pentru destrămarea actualei majorități, care „are 65% în Parlament” și „un guvern cu un premier care își face treaba”.
Președintele a mai spus că, deși își dorește revenirea la alegerea primarilor în două tururi, prioritatea în acest an a fost menținerea stabilității politice.
„Eu cred că se impune ca România să revină la alegerea primarilor în două tururi. Însă, tot timpul când ești în politică te uiți la priorități, iar prioritatea României în 2025 a fost stabilitatea și o coaliție stabilă”, a declarat Nicușor Dan.


