Abia se ținea pe picioare
Testată cu etilotestul, după ce a fost trasă pe dreapta în noaptea de sâmbătă spre duminică, acesta a indicat o concentrație de 1,40 mg/litru alcool pur în aerul expirat, aproape de coma alcoolică.
Martorii au povestit că educatoarea abia se putea ține pe picioare după ce a coborât din mașină, ceea ce denotă starea gravă de ebrietate în care se afla.
Femeia în vârstă de 34 de ani a fost condusă la spital pentru prelevarea de probe biologice, pe numele său fiind deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
„La data de 25 octombrie 2025, în jurul orei 01.45, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au depistat în flagrant o femeie, de 34 de ani, din comuna Mătăsari, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673 A-Mătăsari, având o concentrație alcoolică de 1,40 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, au transmis polițiștii.
Ce este coma alcoolică?
Coma alcoolică este o formă severă de intoxicație alcoolică (otrăvire cu alcool), o urgență medicală care apare atunci când o persoană consumă o cantitate atât de mare de alcool într-un timp scurt încât organismul nu mai poate procesa toxinele eficient. Acest lucru duce la suprimarea funcțiilor vitale ale creierului, inclusiv cele care controlează respirația, ritmul cardiac și temperatura corpului.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO


