Creșterea salariului minim pare, la prima vedere, o măsură empatică, aproape morală. Inflația lovește buzunarul fiecărui individ, iar costurile vieții cresc amenințător. Ideea de a le oferi celor mai vulnerabili un venit mai bun pare logică și justă. Dar economia nu se ghidează după intenții, ci după consecințe. Iar într-un context de zero creștere economică, inflație ridicată, deficit bugetar accentuat și investiții reduse, o decizie aparent socială poate deveni un risc economic major.
România trăiește o perioadă de paradoxuri. Pe de o parte, consumul intern – deși în scădere provocată de majorările de taxe (mai ales TVA) – continuă să fie motorul principal al creșterii economice. Pe de altă parte, investițiile publice și private au căzut mult sub așteptări, iar deficitul bugetar – cel mai mare din UE – aruncă economia într-o periculoasă pantă a instabilității. Într-un asemenea context, o creștere impusă – „din pix” – a salariului minim poate genera mai multe efecte secundare decât beneficii reale.
Buna intenție nu compensează fragilitatea economică. Argumentul pro este simplu: economiștii înclinați spre politicile de stânga spun că dacă oamenii câștigă mai mult, consumă mai mult, iar economia se mișcă înregistrând câștiguri și creștere. Numai că această logică funcționează doar atunci când există productivitate și capital care să susțină creșterea. În lipsa lor, banii în plus nu creează valoare, ci alimentează inflația. Companiile, mai ales cele mici, simt imediat presiunea costurilor mai mari. Fără marje suficiente, unele reduc numărul de locuri de muncă, altele cresc prețurile. Cercul vicios se închide: salariile mai mari duc la scumpiri, iar puterea de cumpărare se erodează. Beneficiul dispare înainte ca oamenii să-l simtă cu adevărat.
Pe termen mediu, competitivitatea României se deteriorează. Țările din regiune – Bulgaria, Ungaria, Polonia – oferă deja investitorilor un echilibru mai bun între costul muncii și productivitate. Iar capitalul, fie el autohton sau străin, are un comportament previzibil: se duce acolo unde regulile sunt stabile, costurile controlabile și deciziile economice previzibile.
Efectul domino: de la consum artificial, la economie vulnerabilă
Creșterea salariului minim într-o economie fără investiții este ca umplerea cu apă a unui vas găurit. Pentru o clipă, vasul poate părea plin, dar se golește repede. Fără investiții, fără infrastructură, fără inovare și fără o fiscalitate care să încurajeze mediul de afaceri, România nu poate susține un consum care crește doar din decizii administrative. Inflația este deja alimentată de dezechilibre structurale, de la deficitul fiscal-bugetar până la costurile și dimensiunea datoriei publice. Dacă adăugăm la ecuație o creștere impusă a costurilor salariale, spirală se accelerează: mai multe cheltuieli publice, mai multe scumpiri, mai puțină încredere în stabilitatea economică.
Adevărata problemă nu este dorința de echitate, ci absența sustenabilității. Într-o economie în care statul se împrumută tot mai scump, iar mediul privat își calculează cu grijă fiecare decizie, orice dezechilibru devine contagios.
Există alternative care pot proteja veniturile fără a destabiliza economia. Reducerea fiscalității pe munca slab calificată ar fi o soluție realistă, care ar lăsa mai mulți bani în buzunarele angajaților vulnerabili fără a împovăra suplimentar angajatorii. În paralel, statul ar trebui să concentreze eforturile pe stimularea investițiilor – în infrastructură, educație tehnică, digitalizare, energie. Fiecare pas în aceste direcții creează valoare reală, iar din acea valoare pot veni, natural, salarii mai mari.
Citește pe Antena3.ro
Momente amuzante cu băiețelul lui Nicușor Dan la ceremonia Sfințirii Catedralei Naționale
Creșterea veniturilor nu trebuie să fie o decizie administrativă, ci rezultatul unei economii care produce mai mult, mai eficient, mai inteligent. Economia nu răspunde la intenții, ci la echilibre. Când salariile cresc mai repede decât productivitatea, diferența se plătește – prin inflație, pierderea competitivității și, în cele din urmă, prin scăderea nivelului real de trai.
De aceea, majorarea salariului minim într-o economie fragilă nu e o dovadă de curaj social, ci de miopie economică. Un salariu mai mare nu poate substitui o economie sănătoasă.
Dar o economie sănătoasă va aduce, inevitabil, salarii mai mari.
Daniel Apostol este editorialist, analist economic și expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES.
