Premierul a explicat la Digi24 că România se află într-o situație bugetară „de o gravitate fără precedent” și că, fără tăieri de cheltuieli și disciplină financiară, statul nu va mai putea funcționa.
„Creditele pe care le ia România într-un an sunt de 30 de miliarde de euro, adică 150 de miliarde de lei. Dacă anul viitor România n-ar mai lua niciun împrumut, nu și-ar putea plăti niciun salariu”, a spus Bolojan.
Cu toate acestea, premierul a spus că nu va majora taxa pe valoarea adăugată (TVA) și nici alte taxe în 2026, cu condiția ca reformele să fie aplicate.
„Taxa pe valoarea adăugată nu va crește și nici alte taxe. Dar pentru asta trebuie să reducem cheltuielile și să ne menținem echilibrele bugetare”, a spus Bolojan.
Deficitul bugetar al României în 2024 a fost de aproximativ 9,3% din PIB, cel mai ridicat deficit bugetar din UE în 2024.
În 2025, la sfârșitul lunii septembrie, deficitul calculat a fost de 4,54% din PIB, adică aproximativ 86,36 miliarde lei.
Termen pentru reforma în administrație – noiembrie
Premierului spune că adoptarea reformei administrației publice până la finalul lunii noiembrie este o urgență pentru bugetul anului 2026.
„Orice fel de tergiversări legate de adoptarea legislației, de exemplu privind reforma în administrația locală și cea centrală, ne duc într-o zonă în care nu le putem adopta înainte de aprobarea bugetului. Și practic, dacă nu facem acest lucru, anul bugetar 2026 va fi un an compromis”, a declarat Bolojan.
Premierul a spus despre administrația actuală că este „excedentară” și afectează investițiile.
„Cetățenilor români nu cred că le convine ca, în loc să își direcționeze impozitele pe care le vor plăti suplimentar (…) către investiții în comunitățile lor, se vor duce către salarizarea unor oameni din administrație care nu justifică posturile”, a mai spus premierul.
Legea propusă de Ilie Bolojan pentru reducerea posturilor din administrația publică locală vizează o diminuare cu 10% a posturilor efectiv ocupate din administrația locală, ceea ce înseamnă că posibilitatea concedierii a 13.000 de angajați din administrație.
Indemnizații uriașe în companiile de stat: „Sfidează bunul-simț”
Premierul a criticat majorările recente ale indemnizațiilor pentru directorii din unele companii de stat, fără legătură cu performanțele.
„M-am uitat la Aeroportul Kogălniceanu, la Otopeni și la Romatsa. Și-au crescut indemnizațiile cu 40-50%. Este o sfidare. În loc să revină la valori decente, preferă să stea la limită, pentru că legea nu-i mai poate forța”, a spus Bolojan.
Ilie Bolojan a cerut „presiune publică și ministerială” pentru a corecta abuzurile:
„Poate bunul simț i-ar putea forța sau ministerul să pună o presiune pe ei, pentru că efectiv îi sfidează pe oameni”, a mai spus premierul.
Guvernul României a introdus în 2025 legi care limitează indemnizațiile managerilor și șefilor din companiile de stat, prin introducerea de noi plafoane pentru remunerația fixă și variabilă a acestora.
Limitele stabilesc că indemnizația variabilă a membrilor executivi din consiliile de administrație sau directorate nu poate depăși un plafon maxim egal cu de șase ori media salarială brută lunară pe ultimele 12 luni.
Tensiuni în Coaliție: „Dacă au soluții mai bune, să le spună”
Premierul a vorbit despre relațiile tensionate cu PSD în interiorul coaliției de guvernare și spus că aceasta s-a format ca să rezolve criza bugetară, să stabilizeze economia și să refacă încrederea cetățenilor.
„Protocolul care a fost încheiat pentru a rezolva aceste probleme a fost asumat de toate partidele și în această perioadă am respectat protocolul, am pus în practică atât cât s-a putut, pentru că nu poți să faci în patru luni ceea ce s-a stricat în mulți ani de zile”, a spus Bolojan.
Premierul a mai declarat că pentru el nu e o miză să fie premier „în orice condiții”.
„Dacă partide din coaliție, dacă oameni politici din coaliție au soluții mai bune, să le spună și dacă nu le convine Guvernul, pot iniția acțiuni parlamentare pe componenta de moțiuni de cenzură, pot să facă o majoritate așa cum o vor și premierul pleacă”, a mai declarat Bolojan.
Din interiorul coaliției de guvernare, PSD s-a arătat nemulțumit de propunerea premierului Ilie Bolojan de reducere a numărului de posturi din administrația locală.
PSD a contestat numărul de disponibilizări propus, pe care îl consideră prea mare, și a susținut că o mare parte a primăriilor nu pot face concedieri fără să afecteze serviciile publice.
Acest conflict a făcut ca reducerea posturilor să fie amânată și să nu fie inclusă în pachetul de reforme pentru care guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.
Mai recent, tensiunile dintre Ilie Bolojan, premierul României, și Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD au reapărut după ce Curtea Constituțională a respins, din motive de procedură, legea care reducea pensiile magistraților și creștea gradual vârsta de pensionare.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.


