Primarul Moscovei, Sergei Sobianin, a anunțat pe Telegram că serviciile de urgență au fost trimise la locul unde a căzut drona care se îndrepta spre Moscova.
Nu au fost anunțate daune, dar Rusia nu dezvăluie impactul complet al atacurilor ucrainene pe teritoriul său, cu excepția cazurilor care implică civili sau obiecte civile.
La rândul lui, guvernatorul regiunii Briansk, Alexander Bogomaz, a precizat pe Telegram că un civil a fost spitalizat în urma atacului.
Atacurile din noaptea 27-28 octombrie vin după ce, luni, armata rusă a anunțat că a doborât 34 de drone ucrainene care vizau Moscova. De asemenea, un atac cu drone asupra Moscovei ar fi fost interceptat sâmbătă.
De cealaltă parte, în noaptea de 27-28 octombrie, trupele ruse au lovit un o bază de recreere civilă din regiunea Cernigău. În urma loviturii, o persoană a fost rănită, a anunțat șeful administrației militare raionale Novgorod-Siverskîi, Oleksandr Seliverstov.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat luni că Kievul intenționează să extindă atacurile cu drone și rachete asupra altor regiuni rusești.
„Capabilitățile de atac cu rază lungă e acțiune sunt o componentă a independenței noastre și vor fi cea mai importantă componentă în garantarea păcii”, a spus Zelenski.
El a adăugat că liderii militari ucraineni au discutat ce ținte urmează să fie atacate până la sfârșitul anului, inclusiv „o extindere geografică” a loviturilor.
La Kiev, o femeie rănită grav în urma unui atac rusesc din 22 octombrie a murit în spital, a anunțat primarul Vitali Kliciko.
Anterior, bilanțul victimelor în urma atacului arăta două persoane decedate și 30 de răniți.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.


