Cine vizitează Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Capitala României ar trebui să cunoască înainte o serie de aspecte importante din viaţa strălucitei personalităţi a culturii noastre. Îmi asum acum această misiune informativă pentru cititorii Curierului Naţional, menţionând că am vizitat acel muzeu de mai multe ori atât înainte de 1990, însoţind delegaţii străine de studenţi şi de tineret, cât şi în anii următori împreună cu unele delegaţii parlamentare din alte ţări. Adaug faptul că întreaga mea familie a vizitat acel muzeu – o dată primăvara şi altădată toamna, iar impresiile au fost excelente, regăsindu-se în numeroase fotografii.
Dimitrie Gusti s-a născut la 13 februarie 1880 la Iaşi. A început studiile universitare în anul 1898 acolo şi le-a continuat în Germania, la Leipzig şi Berlin. În 1904 a obţinut titlul de doctor cu teza intitulată Egoismus und Altruismus; în acelaşi an el a publicat studiul Die Donaufrage, o lucrare de drept internaţional despre navigaţia pe fluviul Dunărea. În 1910 a fost numit profesor de etică şi sociologie la universitatea ieşeană, iar peste un deceniu el devenea titular al cursului de etică şi estetică, fiind profesor la Facultatea de Litere a “Universităţii din Bucureşti”. A fost membru al “Academiei Române” din 1919, vicepreşedinte între anii 1923-1925, 1943-1944 şi preşedinte în perioada 1944-1946 al înaltului for ştiinţific. A fondat o serie de asociaţii şi institute în domeniul cercetării sociologice cum ar fi: Institutul Social Român; Asociaţia pentru Ştiinţă şi Reformă Socială; Institutul de Ştiinţe Sociale al României; Consiliul Naţional de Cercetări Ştiinţifice. De asemenea, dânsul a înfiinţat Clubul Statisticienilor/1933 şi Societatea Română de Statistică/1937. A coordonat colectivul ştiinţific care a elaborat Enciclopedia României, arătând în prefaţa la primul volum că “aceasta a reprezentat marea datorie a unei generaţii cu profundă conştiinţă de propria-i forţă şi propria-i misiune”. Dimitrie Gusti a fost comisarul general al pavilionului românesc în cadrul “Expoziţiei Mondiale” de la New York; în discursul inaugural din luna iunie 1939 el a declarat: “Noi, românii, am adus contribuţia noastră la această expoziţie mondială din toată inima şi fericiţi fiind că ea este o mărturie a tot ce a contribuit lumea nouă la civilizaţia celei vechi.”.
Opera ştiinţifică a lui Dimitrie Gusti cuprinde numeroase lucrări dintre care menţionăm următoarele: Introducere la cursul de Istoria filosofiei greceşti, Etică şi Sociologie/1910; Sociologia războiului/1915; Problema Federaţiei Statelor Europene/1930; Sociologia monografică, ştiinţă a realizării sociale/1934; Sociologia Militans/1934; Cunoaştere şi acţiune în serviciul naţiunii/1939; La vie rurale en Roumanie/1940; Îndrumări pentru monografiile sociologice/1940; Problema sociologiei. Sistem şi Metodă/1940; Ştiinţa şi pedagogia naţiunii/1941; Elemente de sociologie cu aplicări la cunoaşterea ţării şi a neamului românesc/1944 etc.
În cursul său universitar cu care am început enumerarea de mai sus, Dimitrie Gusti afirmase: “Dacă avem vreo ambiţiune, este să întemeiem un Seminar de sociologie şi etică pe care să îl punem în legătură cu instituţiile de cercetare ştiinţifică similare din Apus… Un Seminar de sociologie, aşa cum l-am cunoscut în studiile din Germania, unde profesorul şi studenţii discută şi cercetează nu doar problemele ştiinţelor speciale, dar şi problemele de însemnătate socială imediată.”.
Dimitrie Gusti este creatorul Şcolii sociologice de la Bucureşti, reunind în jurul său personalităţi ca Mircea Vulcănescu (cel care a elaborat fundamentele teoretice ale sistemului sociologic), Henri H. Stahl (autorul amplei cercetări intitulate Contribuţii la studiul satelor devălmaşe din ţinutul Vrancei), Traian Herseni, Constantin Brăiloiu, Anton Golopenţia, Pompiliu Caraion ş.a. Am găsit multe aprecieri despre aportul ştiinţific al lui Dimitrie Gusti şi câteva dintre acestea sunt prezentate în cele ce urmează:
*Henri H. Stahl: “Tocmai aceasta era marea lui calitate ca profesor, că a ştiut să-i convingă pe studenţii lui că sunt colaboratorii lui şi să îi convingă pe fiecare dintre ei în parte că are o sarcină, o misiune personală de care răspunde. Mare pedagog a fost Gusti! E singurul profesor – în cariera mea am văzut foarte mulţi profesori – e singurul care a avut această calitate. Că n-a reuşit cu toţi, se poate. E normal. Dar ceea ce urmărea el era să te convingă de faptul că eşti răspunzător de o anumită sarcină ştiinţifică… În toată lunga sa carieră Dimitrie Gusti a fost, înainte de toate, profesor răspândind în jurul lui idei şi informaţii; convorbirile sale aveau drept permanentă temă analiza problemelor sociale interpretate teoretic. Timp de 25 de ani, cât i-am stat alături, nu îmi aduc aminte să fi avut împreună alte subiecte de convorbire decât ştiinţifice. Chiar şi în timpul unor vizite particulare, în excursii sau la masă, temele atacate nu au pierdut niciodată contactul cu preocupările lui sociologice.”.
*Constantin Bălăceanu-Stolnici: “Dimitrie Gusti a făcut din sociologie o ştiinţă de teren, nu de fotoliu… Cred că trebuie să îl omagiem nu doar ca pe creatorul sociologiei româneşti, ci ca pe unul dintre dascălii care au ştiut să facă învăţământ şi ca pe unul dintre academicienii prestigioşi ai ţării noastre. Trebuie să-l respectăm pentru că el face parte din elitele româneşti care, din păcate, astăzi sunt uitate.”.
*Mircea Vulcănescu: “Deasupra tuturor era, însă, Dimitrie Gusti, veşnic atent să surprindă un fapt nou, veşnic preocupat să organizeze totul, iscoditor, îndrăzneţ, cercetând totul, văzând totul, îndrumând totul, cu o vorbă, cu un sfat, cu un îndemn când trebuia sau, tot când trebuia, cu o mustrare.”.
*Traian Herseni: “Profesorul Dimitrie Gusti nu este autorul unui sistem disparat de sociologie, etică şi politică, ci al unui singur sistem despre întreaga realitate socială, sistem unitar în care cele trei ştiinţe corespund unor perspective necesare pentru lămurirea completă a obiectului comun.”.
*Ion Drăgan: “Pe drept cuvânt se poate spune că Dimitrie Gusti a fost o minte creatoare şi o personalitate deosebit de activă, novatoare: a elaborat un sistem sociologic original, mai ales sub raport metodologic; ca profesor şi savant a avut forţa de a întemeia o şcoală ştiinţifică, <Şcoala monografiei sociologice> sau – altfel spus – <Şcoala sociologică de la Bucureşti>, şcoală cu o longevitate deosebită şi cu un mare ecou naţional şi internaţional; a iniţiat – din perspectiva gândirii sale sociale – un adevărat sistem de instituţii universitare, academice şi social-culturale, reuşind să contopească într-o operă unitară munca didactică, de cercetare şi acţiunea social-culturală.”.
În anul 1936 profesorul Dimitrie Gusti a înfiinţat “Muzeul Satului” din Bucureşti care astăzi îi poartă prestigiosul nume; Muzeul a fost inaugurat oficial în ziua de 10 mai. Acesta este un muzeu etnografic în aer liber unde se află numeroase monumente de arhitectură tradiţională: gospodării ţărăneşti; biserici; ateliere meşteşugăreşti; fântâni ş.a. (în total 290 de construcţii rurale). Instituţia muzeistică posedă, în acelaşi timp, valoroase colecţii profilate pe multiple genuri de creaţie: costume populare pentru diverse anotimpuri şi zone geografice; ceramică; scoarţe; icoane pe lemn şi sticlă; obiceiuri săteşti (circa 52.000 de piese). Arhiva muzeologică cuprinde aproximativ 200.000 de piese: documente istorice; fotografii; diapozitive; filme; înregistrări audio şi video etc. Printre cele mai reprezentative obiective se află: Gospodăria Moişeni; Gospodăria Berbeţi; Gospodăria Ieud; Biserica Dragomireşti – toate din regiunea Maramureşului; Gospodăria Sălciua de Jos din judeţul Alba; Biserica de lemn de la Răpciuni din judeţul Neamţ; Bordeiul de la Zăpodeni din judeţul Vaslui; Piua de ulei de la Gura Râului din judeţul Sibiu.
Articolul de faţă s-a dorit a fi un omagiu adus distinsului profesor şi savant Dimitrie Gusti care se stingea din viaţă la Bucureşti în urmă cu 70 de ani, la 30 octombrie 1955.
